Yoga – testarea limitelor corpului omenesc

Numeroşi occidentali care merg în India relatează fapte care pun în pericol ideea pe care noi ne-o formăm despre posibilităţile funcţionale ale corpului omenesc. Se povesteşte despre un yoghin care ar fi rămas înhumat timp de peste trei luni datorită capacităţii pe care ar fi dobândit-o de a-şi stăpâni metabolismul şi de a trăi lent. Rămâne de aflat dacă yoghinul în cauză a stat cu adevărat sub pământ timp de o sută de zile.

Cu pornirea lor de a crede totul sau de a nega totul, martorii acestei curioase exhibiţii nu erau bine plasaţi pentru a cunoaşte cheia acestei enigme.

Ei aplicau criteriile lor culturale unor manifestări al căror sens şi natură le scăpau. Şi apoi, când tratezi oamenii şi lucrurile ca de la colonizator la colonizat, cum era cazul britanicilor în India, nu numai că ceva este pervertit în relatiile interpersonale, dar există riscul mare de a întâlni, chiar şi mai ales în grupurile ce nu par ostile ocupantului, forme de rezistenţă imprevizibile: colonizatul îşi marchează astfel identitatea sa culturală şi tocmai aici, prin acest ceva nemaivăzut în Occident.

Tehnicile yoga de testare a limitelor corpului omenesc – oprirea respiratiei

Precum şamanii din Siberia şi din Asia Centrală, precum oamenii-vraci amerindieni, fachirii din India nu s-au întrebat, înaintea întâlnirii lor cu Occidentul, dacă miracolele pe care le provocau erau adevărate sau false. Nici pentru spectatori, nici pentru ei înşişi nu există o linie de demarcaţie între miracolul care datorează totul artificiului şi faptul considerat paranormal.

tehnicile yogaPriceperea şi cunoaşterea tehnicilor yoga ad-hoc sunt ele însele semnele de elecţiune. Chiar şi nouă, occidentalilor secolului XX, ne e greu uneori să deosebim adevărul de fals în miracolele care ne vin din Orient. Este o certitudine însă că yoghinii, cu mult antrenament, sunt în stare să-şi modifice, după plac, ritmul cardiac, mişcările peristaltice şi antiperistaltice ale intestinului lor, să-şi stăpânească respiraţia până la punctul în care metabolismul lor bazal pare comparabil cu cel al animalelor în stare de hibernare, doar folosind tehnicile yoga.

Pe această temă, Dr. Therese Brosse, fost şef de clinică la Facultatea de medicină din Paris, a efectuat, între 1937 şi 1955, observaţii asupra tehnicilor yoga care par destul de convingătoare, în ciuda aparatelor folosite, mai puţin precise decât cele de astăzi. Yoghinii pe care i-a supus controlului pneumografului puteau să-şi oprească respiraţia timp de aproape cincisprezece minute consecutive.

Oare apneea era totală? În orice caz, respiraţia devenea atât de superficială, încât aparatul n-o mai putea înregistra. Ritmul cardiac varia, după voia subiectului examinat, între 55 şi 150 de pulsaţii pe minut. Electrocardiograful, despre care detractorii doctorului Therese Brosse au spus că avea capricii (dar experimentatoarea a prevenit aceste critici răuvoitoare supraveghind mai bine starea diverselor instrumente de măsură), semnala căderi importante şi paradoxale ale voltajului în întreaga inimă sau doar într-o parte a ei, astfel încât s-ar fi putut da, văzând această curbă, un pronostic dintre cele mai severe.

„Acestea fiind faptele, conchide Therese Brosse în Les Cahiers du Sud, nu are prea mare importanţă că ipotezele noastre le atribuie fie unei concentraţii anormale de gaz carbonic în sânge, fie unei schimbări a axului inimii, fie unei modificări a ionizării ţesuturilor, fie acestor mecanisme combinate, fie altora nebănuite…

Uluitor este, pe drept cuvânt, că extrema cădere a voltajului se produce exact atunci când yoghinul anunţă că-şi va retrage din inimă energia vitală şi că întoarcerea la un voltaj normal sau chiar exagerat survine când el declară că ţine sub control buna funcţionare a inimii sale.”

Chiar dacă mărturia Theresei Brosse ar fi controversată, stăpânirea corpului, pe care o permite yoga când ea merge destul de departe, este de pe acum cunoscută. Ea este admisă chiar de către raţionaliştii care nu dau doi bani pe imitaţiile „orientalismului” în Occident. Dar se ştie până unde poate merge această stăpânire?

Pentru a arăta că ea se exercită asupra fibrelor netede (care, în mod normal, depind de musculatura involuntară), un hathayoghin, doctorul Parmanick, în timpul unei călătorii în Franţa, în noiembrie 1952, a făcut o experienţă foarte curioasă, al cărei caracter ar fi fost destul de deplasat sau cel puţin burlesc, dacă ea s-ar fi produs în faţa unui public obişnuit… (Dar ea a avut loc în faţa unui areopag de savanţi şi a unui amfiteatru de studenţi în medicină.)

Gol, Parmanick a cerut să i se aducă un lighean cu apă călduţă şi s-a aşezat în el. Fără ajutorul vreunui instrument, el a aspirat prin rect un litru bun de apă, pe care l-a eliminat pe aceeaşi cale. A procedat la fel, umplându-şi vezica prin uretră cu lapte. Aşadar, s-a dovedit, altfel decât prin procese-verbale îndoielnice, că metodele mistico-ascetice ale tehnicilor yoga, ca şi ale budismului, sunt capabile să înlocuiască prin alte condiţionări condiţionările obişnuite, şi aceasta într-un context în întregime „laic”, fără atmosfera religioasă foarte dăunătoare verificării faptului.

Desigur, ar fi stupid să separăm fenomenul de faptul pe care-l semnifică. Nu vedem care ar fi utilitatea pentru un individ, în viaţa obişnuită, să-şi umple vezica sau intestinele cu apă, lapte sau vreun alt lichid. Aici, fenomenul nu face decât să semnifice reuşita.

Dacă cinevava reuşi, înseamnă că s-a mai înaintat un pic pe calea ascezei. Cum scria Mircea Eliade, scopul pe care şi-l propun adevăraţii yoghini este de a muri pentru existenţa profană, de a depăşi limitele senzoriale şi psihomotorii ale muritorilor de rând, pentru a înfăptui o mutaţie ontologică şi de a renaşte într-o altă viaţă, mai puţin imperfectă decât cea care ne este dată când rămânem pasivi în faţa ei. Calea obligatorie a acestui tip de asceză este răsturnarea progresivă a comportamentului normal.

„De vreme ce condiţia profană se caracterizează prin dispersie mintală, mişcare, respiraţie dezordonată etc, yoghinul se străduieşte s-o răstoarne practicând exact contrariul: imobilitatea (asana), oprirea respiraţiei (pr nayama), concentrarea fluxului psihomental într-un singur punct (ekaagrata).”

Această ciudată inversiune funcţională poate să afecteze şi organele reproducerii, în practica amoroasă:

„Intenţia de a răsturna comportamentul natural se lasă descifrată, mai scrie Mircea Eliade (căruia Occidentul îi datorează mult din înţelegerea sa a misticilor orientale), chiar în practicile yoghico-tantrice de erotică mistică: sensibilitatea normală este treptat abolită, yoghinul se transformă în zeu şi o transformă pe tovarăşa sa în zeiţă; actul secual devine un ritual, şi toate reacţiile fiziologice sunt inversate; nu numai că emisia seminală e oprită, dar textele arată importanţa „întoarcerii sămânţei” (paravtti).”

Libidoul nu este socotit bun decât dacă nu urmează calea pantei celei mai abrupte şi nu cunoaşte entropia. Supunerea oarbă la injoncţiunile naturii este refuzată. Esenţial este nu doar să amânăm plăcerea, ci şi să se ridice atât de sus ştacheta încât să accedem la divin.

Articol etichetat cu:, , , , ,

Ganduri si impresii pentru "Yoga – testarea limitelor corpului omenesc":

  1. Jorjette C Bergmansafe
  2. Jorjette C un cinefil
  3. Jorjette C maria reduset
  4. Jorjette C Andrei

Care este gandul tau?