Afla ce beneficii imense are consumul de varza alba si de suc de varza

Membru al familiei cruciferelor, varza este plina de antioxidanti. Ea este una din legumele care sunt indicate in prevenirea cancerului.

Exista trei soiuri principale: alba, rosie si Savoy (exceptand soiul Kale). Soiul rosu are mai multe elemente nutritive datorita pigmentarii sale rosii-violet. Atat cea alba, cat si cea rosie, are frunzele cu textura fina, in timp ce varza Savoy le are mai ciufulite, de un verde galbui.

Calitati nutritive

Varza este plina de nutrienti si totusi este saraca in calorii. Este impresionant continutul ridicat de calciu, fier, iod, potasiu, sulf si fosfor. In ceea ce priveste vitaminele, contine vitamina A, B1, B2, B6, C, E, K si acid folic.

Aceasta leguma este o sursa bogata in o serie de fitonutrienti care ajuta la cresterea mecanismelor de aparare a corpului blocand reactia substantelor cauzatoare de cancer, detoxifica si elimina toxinele daunatoare si hormonii, stimuleaza producerea de anticorpi.

Cum a fost folosita varza de-a lungul timpului

Calitatile terapeutice ale verzei au fost recunoscute inca din Antichitate de catre Hipocrat, Pliniu cel Batran, Caton cel Batran, Galen. Romanii considerau varza un adevarat panaceu. Hipocrat o recomanda cardiacilor si in dizenterii, cu conditia sa fie fiarta de doua ori cu putina sare si apoi ingerata. Caton cel Batran se trata cu aceasta planta indiferent de maladie. A folosit-o si impotriva ciumei. Recomanda aplicarea frunzelor pe eruptii tegumentare, pe rani, plagi care evolueaza lent, artrite.

Romanii, timp de sase secole au folosit varza alba intern si extern in tratamentul tuturor bolilor. O foloseau ca purgativ, depurativ si in cataplasme. Soldatii pansau ranile cu frunze de varza alba.

Rembert Dodoens mentiona in Istoria plantelor (1557) ca:

  • zeama de varza alba are rol purgativ;
  • sucul proaspat de varza alba vindeca ulcerele vechi
  • sucul amestecat cu miere de albine vindeca tusea si raguseala
  • frunzele fierte si aplicate pe ulcere cutanate atone, le vindeca
  • frunzele pisate bine si aplicate pe plagi si tumori, le vindeca.

Gaspard Bahuin din Bale (1550-1624) scrie in Istoria plantelor ca varza alba are actiune binefacatoare asupra tremuraturilor nervoase ale membrelor, curata organismul de toxine. Usor fiarta si ingerata ca o ciorba, te destinde, iar fiarta indelung te intareste, mareste diureza. O recomanda in tratarea de guta, prin cataplasme locale cu frunze, dupa care se bandajeaza portiunea afectata.

Benedictinul Nicolas Alexandre (1654-1728) mentioneaza frunzele de varza alba ca desicative (ajuta la eliminarea apei) si vindecatoare ale ranilor si plagilor. Zeama de varza murata este indicata in arsuri, iar samanta este recomandata rar ca si remediu contra viermilor intestinali.

Exemplele pot continua. De la anul 1700 incoace, medicii pun mare baza pe aceasta planta in tratarea multor afectiuni.

Varza alba – Proprietati

Varza alba intra in dieta indicata de medicina, fiind anticanceroasa, antidiareica, analgezica, antianemica, antihelmintica, antihemoragica, antiinflamatoare, aperitiva, antiseptica, cicatrizanta, depurativa, decongestionanta, digestiva, diuretica, energizanta, emolienta, galactogoga, hipoglicemianta, laxativa, pectorala, reechilibranta, reconstituanta, sedativa, remineralizanta, vitaminizanta, vermifuga.

Datorita acestor proprietati, este recomandata in foarte multe afectiuni.

Varza – Beneficii pentru sanatate

Proprietatile anticancer ale verzei fac din ea un aliment puternic, vindecator, care combate temutul cancer. Studii dupa studii au aratat ca sucul proaspat de varza a fost eficace in tratamentul unui numar de tipuri de cancer si ulceratii in tractul digestiv.

Iata cateva dintre afectiunile pentru care este indicat consumul de varza proaspata si suc de varza:

  • Anemie. Efectul de vindecare al clorofilei de calitate superioara este bun pentru refacerea sangelui.
  • Congestia sanilor. Indeparteaza straturile exterioare ale verzei, ruleaza-le usor cu un sucitor si aseaza-le pe pielea sanilor, pentru a calma congestia acestora. Peste aceste frunze poarta un sutien de maternitate si indeparteaza frunzele de-abia cand acestea se usuca. Aceasta este o alternativa naturala eficienta pentru congestia sanilor.
  • Cancer. Consumul zilnic sau cat mai frecvent al sucului s-a dovedit a fi eficient in prevenirea si tratarea cancerului de san, colon, ficat, plamani si a cancerului ovarian. Un compus din acesta, sulforanul, ajuta la protejarea celulelor de invazia celulelor cancerigene.
  • Constipatie. Efectul usor laxativ este eficient in stimularea tranzitului intestinal. Consum-o cruda sau sub forma de suc!
  • Sistemul digestiv. Glutamina (aminoacid) din sucul de varza actioneaza bland asupra sistemului digestiv, curatandu-l. Actioneaza ca un detoxifiant al acestuia, vindecand ulceratii si regenerand. Sucul va fi consumat in cantitati de aproximativ 100 ml, de trei ori pe zi, pe stomacul gol.
  • Sistemul imunitar. Un compus numit histidina se dovedeste a fi util in tratarea alergiilor si in reglementarea celulelor T din sistemul nostru imunitar.
  • Rani la nivelul pielii, varice, reumatism, umflaturi. Indreapta cateva frunze cu un sucitor si inveleste-le in jurul zonei afectate (pe rani, eruptii cutanate, chiar si in caz de psoriazis, arsuri, ulceratii). Se leaga frunzele cu un bandaj si se pastreaza pana ce frunzele se ingalbenesc, apoi se schimba frunzele pana ce ranile se vindeca. Intre schimbari, se curata si se usuca rana.
  • Afectiuni ale stomacului si tractului intestinal. Continutul ridicat de sulf, clor si iod are capacitatea de a curata membranele mucoasei tractului.
  • Varza te ajuta sa slabesti! O substanta prezenta in aceasta leguma inhiba conversia de zahar si alti carbohidrati in grasime!

Cum sa consumi varza intern in functie de afectiuni

Pentru tratarea gastritelor hiperacide, ulcerului gastric, in litiaza urinara , diabet, artrita si alte afectiuni, se recomanda:

  • consumata ca atare (300-400 g pe zi) in salate de cruditati sau preparate culinare usoare
  • in cure cu suc intre mese, un pahar pe zi.

Pentru tratarea afectiunilor pectorale (bronsite, laringite, astm), se prepara un decoct din 60 g varza tocata marunt la 1 l de apa. Se fierbe 20-25 de minute. Se strecoara si ceaiul caldut se amesteca cu 70 g miere. Se bea de mai multe ori pe zi.

Pentru tratarea diareei, se toaca si se fierbe indelung, apoi se consuma.

Pentru tratarea anemiei, artritismului, starilor depresive, in demineralizari, litiaza urinara, se consuma suc, 1-2 pahare pe zi.

Pentru tratarea bronsitelor cronice, se administreaza:

  • decoct din 60 g de varza taiata marunt la 500 ml de apa. Se fierbe o ora la foc mic. Cand se raceste se adauga 70 g miere de albine. Se consuma 2-3 pahare pe zi.
  • suc proaspat, 1-2 pahare pe zi.

Pentru tratarea cirozei, colitei, edemelor, se bea suc de varza alba, cate 3 pahare pe zi. Se continua cat este necesar. Sucul extras se bea imediat. In acest tratament, este indicat ca sucul sa se amestece in parti egale cu suc de morcov. Daca tratamentul depaseste o luna, se face o intrerupere de 7 zile.

Pentru tratarea edemelor, oligouriei, in nervozitate, pleurezie, pleurita, senescenta (imbatranire), tumori, tumori albe, ulcere gastrice, scorbut, diabet zaharat, se consuma suc de varza alba proaspat, 2-3 pahare pe zi.

Recomandari pentru consumul de varza

Atunci cand o cumperi, alege soiurile mici, au un gust mai bun. Se digera mai usor daca este consumata cruda si nu gatita. Cu cat este mai gatita, cu atat mai putin digerabila devine. Mugurii de varza sunt si mai usor de digerat si contin niveluri mai ridicate de nutrienti.

Evita sa cumperi varza care a fost taiata in jumatate sau tocata. In momentul in care este taiata, ea incepe sa-si piarda din nutrienti. Pentru a o stoca, o poti pastra la frigider intr-o punga de plastic perforata, pentru a preveni pierderea de vitamina C.

Sucul de varza – Contraindicatii

Sucul de varza brut s-ar putea sa nu fie pe placul tuturor, insa beneficiile asupra sanatatii sunt imense. Poti sa folosesti pentru suc si soiul rosu, aceasta fiind o varianta putin mai dulce.

Pentru a prepara un suc mai placut pentru papilele gustative, se amesteca cu oricare dintre acestea: morcov, mar, telina, castravete, spanac sau chiar o felie de lamaie cu tot cu coaja. Descopera cum poti sa faci un suc de varza gustos, pentru ca acesta vindeca ulcerul peptic.

Daca nu esti familiarizat cu consumul de suc de legume, atunci trebuie sa incepi cu cantitati mici si sa le cresti treptat.

Consumul de varza poate provoca gaze mai ales atunci cand aceasta este gatita. In acest caz se adauga cateva felii de curcuma la gatit pentru a preveni acest lucru, sau se limiteaza consumul de varza gatita.

Sa ne pastram sanatosi!

Ganduri si impresii pentru "Afla ce beneficii imense are consumul de varza alba si de suc de varza":

  1. Jorjette C Voikhita

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.