Mihai Eminescu – A fost un shaman al românilor?

Jorjette a început să citească o carte despre viaţa lui Mihai Eminescu, „O copilărie nepereche” scrisă de Petru Rezuş. Cum are obiceiul, citeşte în gând ceva nostim şi râde, apoi îmi spune:

– Vrei să îţi citesc ceva amuzant?

Eu îi confirm, deşi şurubăream prin vastul internet lucrând la articolul precedent. După primele vorbe auzite, m-am oprit din ce făceam ca să ascult. Întra-devăr a fost funny, şi chiar nu mai contează despre ce era vorba. Eu revin subtil la treaba mea, dar că să nu o întrerup căci îi place să-mi citească, ea continuă. A ajuns la un pasaj la care nu doar că m-am oprit dar am început să mănânc seminţe în timp ce ascultam. Pasajul este mai jos, după ce l-a citit ea a spus „A început să-mi placă cartea asta”.

 

„Copilul începuse să iubească singurătatea, în care putea gândi în linişte, şi petrecea uneori ceasuri întregi în pădure, pe malul iazului Baisa sau pe prispa unui izvor. Alteori se întorcea din rătăcirile sale păduratice cu câte doi-trei şerpi vii, fie chiar şi pentru nevinovata glumă de a-l amăgi pe tatăl său:
– Hai tată să-ţi arăt o pasăre.
Gheorghe Eminovici privea, fascinat, la şerpii încolăciţi şi se minuna în sinea sa de curajul copilului. Aşa ceva văzuse numai la nişte circari din Suceava şi avea o repulsie organică faţă de aceste târâtoare. Se uita la culoarea lor verde şi la limbile fulgerătoare şi îl cuprindea teama:
– Şă nu te muşte jivinele, Mihăiţă!
– Nu mă muşcă, fiindcă ştiu că sunt stăpânul lor … Când îi chem, vin şi mă ascultă!
Mihăiţă susură încet, apoi fluieră o melodie, iar şerpii se mişcară, ridicând capetele unghiulare şi fulgerându-şi limbile.
– Du-i înapoi la locurile lor, Mihăiţă! Porunci tatăl său.
– Se duc singuri! A răspuns Mihăiţă şi le-a fluierat iarăşi cu alte intensităţi, aşezându-i pe pământ. Şerpii dispărură în tufiş. Gheorghe Eminovici şi-a văzut de treburi, dar, singur cu Raluca, i-a spus întâmplarea, rămânând pe gânduri, cum avea obiceiul, apoi a zis:
– Băiatul acesta e altfel alcătuit, Ralu! Are anumite puteri, cât e de mic!”

„Mihai se vedea rege-n miază noapte peste popoarele indiene. Împăratul i-o dădea de soţie pe fiica lui, pe frumoasa Tlantaqu-Caputli. Mihai Eminescu îşi va aduce aminte cu drag de numele dat de el, fiicei împăratului.”

Citind toate acestea nu am putut să nu fac legătura dintre ce anume făcea Mihăiţă cu natura şi ce anume facem noi cei care practicăm shamanism, cum ne folosim de natură, cum comunicăm cu animalele, cum ascultăm glasul naturii care ne spune mereu ceea ce ne interesează, ne răspunde la întrebări la care noi nu avem răspuns!

Mihai Eminescu, „un pui de om” cum îi spunea mama lui Raluca, cred că a fost un shaman român. Cânta doine, visa, comunica cu animalele, îşi afla răspunsul la întrebări, în natura vie din jurul său.

Articol etichetat cu:, , , ,

Ganduri si impresii pentru "Mihai Eminescu – A fost un shaman al românilor?":

  1. Jorjette C Dana S.

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.