Pascal Forthuny este mediumul care nu se teme de sceptici

Poziționat undeva între cele două războaie mondiale, mediumul Pascal Forthuny (1872-1963) era un fel de Patrick Jane. În ciuda darurilor care l-au făcut celebru, nu a făcut niciodată din clarviziune sau intuiție, o sursă de câştig. Capacitățile lui erau mai mult de ordin cognitiv decât mistic sau supraomenesc, si despre asta vreau sa va vorbesc.

Vrei sa îți imaginezi cam cât de inteligent era mediumul Pascal Forthuny?

Îi plăcea să călătorească mult și a învăţat în același timp limbile ţărilor pe care le străbătea. Folosea pentru aceasta o metodă originală de învățare rapidă: citea broșuri informative destinate copiilor (periodicele).

pascal forthuny

  • La 40 de ani, fascinat de frumuseţea caracterelor chinezeşti, Pascal Forthuny se înscrie la Şcoala de limbi orientale.
  • O absolveşte la 43 de ani şi primeşte o diplomă.
  • Se pasionează de literatura chineză şi traduce câteva romane.
  • Este şi critic de artă, pictor, dramaturg şi poet.

Chiar dacă talentele sale au fost oarecum supraevaluate de către vechii săi prieteni de la Institutul Metapsihic Internaţional (nici istoria artei, nici istoria literară nu i-au reţinut numele), Forthuny este departe de a fi un mediocru.

Cultura, erudiţia, vioiciunea minţii sale fac din el o excepţie printre ghicitorii dintre cele două războaie. Spre deosebire de aceştia din urmă, pentru care clarviziunea este o întreprindere dificilă, epuizantă, şi care chiar au nevoie să intre în transă sau să acceadă la o stare limită a conştiinţei, Pascal Forthuny pare să nu se sinchisească de toate aceste “baraje”.

Începând de prin 1925, Pascal Forthuny ţine şedinţe (gratuite) în public, fără să se teamă de sceptici. Se plimbă, foarte relaxat, printre spectatori, îl interpelează pe unul sau pe altul, îi revelează fapte anodine sau foarte intime.

O dată a revelat un nume așa: “Zola, de ce m-am gândit la Zola şi la vina abatelui Mouret? Vă numiţi Mouret!” Şi altădată formula cumva, dar nu întreba direct: “Domnule, nu vă numiţi Cadet?” “Nu, răspunde cel interesat. Mă numesc Roussel…”

Pascal Forthuny ştie să dea frâu liber unor idei trăsnite. El foloseşte asociaţiile, dar nu neglijează practicarea unor proceduri cognitive de tip ipotetic-o-deductiv, care ţin de raţionalitatea cea mai banală.

Astfel, în faţa a doi elevi ai lui Marie Curie, despre care nu ştie nimic, are o primă inspiraţie: “..au cumva de-a face cu purpura de cardinal?” Şi Forthuny îi întreabă dacă nu sunt cardinali! La care se suprapune, în curând, o altă dată mantică: el bănuieşte că ei au gusturi ştiinţifice. Plecând de la aceste două idei divergente, pe care încearcă să le împace de bine, de rău, Forthuny pare să se piardă în consideraţii extravagante: vorbeşte de barete de cardinal şi de epmbete, de Dumnezeu, de explozive şi de o doamnă mistică, dar străină de Biserică, într-un discurs care sfidează bunul-simţ şi logica.

“O pulbere teribilă!” – exclamă el deodată. Apoi, pe un ton interogativ: “Pentru a face să sară în aer cardinalii?” Şi, în cele din urmă, găseşte: “Cardinal de Curie! Voi mânuiţi radiul!” Astfel, ghicitorul lasă să-i rătăcească imaginaţia, fără grija că se contrazice, până ce descoperă soluţia. Jocurile de cuvinte şi alunecările de sens deţin un rol important, dar raţiunea veghează: ea intervine, în general, la momentul potrivit, toată arta constând în a te opri: nici prea devreme, nici prea târziu, dar cu o rapiditate pe care n-o întâlnim, în general, la un medium.

Eugene Osty a relatat peripeţiile care l-au făcut pe medium să ia act de darurile sale. Totul începe pentru el cât se poate de banal, în 1919, fiul său Frederic, în vârstă de 24 de ani, moare într-un accident de avion. În ciuda scepticismului său (el şi-a pierdut timp îndelungat credinţa religioasă), Pascal Forthuny acceptă să citească lucrări despre spiritism.

Cazul este frecvent. El se explică uşor prin faptul că, în neorânduiala doliului, putem încerca să intrăm în comunicare cu cel dispărut (după dogma spiritistă, această comunicare este considerată posibilă). Fizicianul britanic Ouvier Lodge şi contemporanul nostru, prezicătorul Belline, au urmat acelaşi drum.

Cu toate că era convins că a crede în lumea de dincolo este o “ipoteză fragilă”, face câteva încercări de scriere automată:  i se vesteşte atunci, cum spune Andre Dumas, “că el are un dar de clarviziune care îi va apărea atunci când se aşteaptă mai puţin”.

Până atunci, el îşi pune cunoştinţele de limbi străine în serviciul publicaţiilor Revue metapsychique şi Revue spirite, face prezentări de lucrări şi informaţii provenite din străinătate. În cursul iernii anului 1921, scrie Andre Dumas, câteva persoane, printre care Forthuny, se întâlnesc în saloanele Institutului Metapsihic Internaţional pentru a experimenta cu o doamnă clarvăzătoare. Doctorul Geley, directorul institutului, îi întinde lui Forthuny o scrisoare, rugându-l s-o dea clarvăzătoarei. În treacăt, Forthuny o pipăie şi spune, glumind, că trebuie să fie uşor să spui ceva care se aplică la orice. Deodată, devine serios şi murmură: “Dar ce am?… E groaznic, ard, mă sufoc! E o scrisoare a lui Landru” (Landru Henri Desire – Paris, 1869 – Versailles, 1922 – criminal francez; a ucis zece femei şi un tânăr. Condamnat la moarte şi executat — n.r. ). Cu toate că e foarte sceptic, el se pretează la jocul propus de soţia doctorului Geley. “De unde vine acest evantai?” – îl întreabă ea întinzându-i obiectul. Forthuny are trac: “Am impresia că mă sufoc şi o aud alături de mine pe Elisa.” Evantaiul aparţinuse unei doamne bătrâne, moarte de congestie pulmonară. Ea îl folosise cu şapte ani în urmă. Elisa era numele unei prietene care o îngrijise. Surprinsă, doamna Geley îi întinde atunci lui Pascal Forthuny un baston: “Iată, îi spune ea, un obiect cu o istorie foarte specială pe care n-o cunoaşteţi. Dacă o aflaţi, să ştiţi că sunteţi, fără nicio îndoială, un clarvăzător.”

Pe un ton poznaş, Forthuny descrie peisaje, mişcări de trupe în depărtare. El atribuie bastonul unui tânăr ofiţer care a luptat în Orient şi precizează că acest om se întorcea în Franţa când vasul său a fost torpilat. “Absolut exact, declară doamna Geley. Acest baston a aparţinut unui tânăr ofiţer francez care a făcut campania din Grecia. În timp ce se întorcea în Franţa, vasul său a fost torpilat. Salvat din naufragiu, a murit la câtva timp după aceea.”

Ca şi Ludwig Kahn, Pascal Forthuny practica deci psihornetria ca şi când s-ar fi jucat, dar, spre deosebire de acesta, puţin dotat în a face pronosticuri, el putea fi extraordinar de precis în predicţiile sale.

Bibliografie:

  • Enciclopedia Stiintei Psihicului de Nandor Fodor (Editia din 1934)
  • “Une faculté de connaissance supra-normale: Pascal Forthuny” de  Eugène Osty (Editia din 1926)
  • http://www.metapsychique.org/ – IMI – Institutul Metapsihic International
  • https://marilynkaydennis.wordpress.com/2011/03/31/the-extraordinary-pascal-forthuny-part-3/
Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?