Medicina naturista pentru uz intern

Soluţiile extractive apoase sunt cele mai uzitate preparate; apa reprezintă solventul pentru principiile active (solubile în apă) din matria primă vegetală. Ele sunt : infuzia, decoctul şi maceratul. Se pot îndulci cu zahăr (de preferat cu miere, ea însăşi fiind un factor terapeutic), exceptându-se persoanele cu diabet, obezitate, gastrite hiperacide, colite de fermentaţie, ulcer. Din toate acestea se prepară, de regulă, numai necesarul pentru 24 ore, deoarece se pot produce degradări (procese fermentative, dezvoltare de microorganisme sau chiar pierderea substanţelor active).

tratamente medicinale pentru uz internInfuzia in medicina naturista

Peste 1-2 linguriţe plantă mărunţită, pusă într-un vas smălţuit, se toarnă 250 ml apă clocotită ; se acoperă şi se lasă la infuzat circa 15 minute, după care se filtrează prin presare pe o strecurătoare sau printr-un tifon. Dacă este posibil, pentru a obţine o infuzie cât mai completă, se recomandă, în mod deosebit ca, în prealabil, recipientul să fie preîncălzit cu apă clocotită, după care se evacuează apa. Se pune planta în recipient şi se infuzează după procedeul descris mai înainte.

O extracţie mai completă, dar mai complicată, se face punându-se peste materia primă vegetală 3 părţi apă rece, ţinându-se la umectat 5 minute, după cape se toarnă deasupra apa în clocot ; infuzia se mai ţine apoi încă 5 minute pe baia de apă în clocot ; se mai lasă încă 20—30 minute la infuzat, apoi se filtrează.

Infuzarea se recomandă, de regulă, pentru organele de plante la care pereţii celulari sunt mai subţiri, îngroşările secundare ale pereţilor celulozici fiind inexistente sau slabe : flori, frunze, partea aeriană a plantei, chiar unele fructe.

Decoctul (sau fiertura) in medicina naturista

Planta mărunţită se introduce de la început în apa rece care se pune la fiert, lăsându-se, după ce lichidul dă în clocot, încă 20—30 minute să fiarbă la foc domol. Concentraţiile sunt de regulă aceleaşi (1—2 linguriţe la 250 ml apă) ; decoctul se filtrează fierbinte şi se completează până la volumul iniţial de apă, cu apă fiartă şi răcită pusă peste planta din strecurătoare.

Decoctul se recomandă, în general, pentru rădăcini şi coji, respectiv acele organe ale căror celule au membrane prin care difuziunea se face mai greu, care au îngroşări secundare etc. Mai rar se recomandă să se facă decoct şi din flori, frunze, fructe, îndeosebi când se urmăreşte extracţia unor substanţe a căror difuziune este mai lentă.

Maceratul la rece in medicina naturista

Unele principii active se extrag printr-un contact mai îndelungat al plantelor cu solventul. În aceste cazuri, după o spălare prealabilă, plantele mărunţite se lasă în apă la temperatura camerei (15°—25°), timp de 6—8 ore (fără să se depăşească această durată, deoarece se pot dezvolta microorganisme). Practic, seara, înainte de culcare, se pun plantele la macerat, iar a doua zi dimineaţa vor fi filtrate prin tifon sau vată. Maceratul va fi păstrat la rece în sticle închise. Macerarea la rece se recomandă pentru unele plante cu conţinut în mucilagii (rădăcină de nalbă, seminţe de in), precum şi pentru frunzele de vîsc.

Siropurile in medicina naturista

Reprezintă soluţii extractive apoase (infuzie, decoct, macerat) la care se adaugă o cantitate ridicată de zahăr, astfel încât concentraţia acestuia să depăşească 640 g la 1 kg lichid. Adaosul ridicat de zahăr ândepărtează gusturile neplăcute (astringente, amare etc.) şi reprezintă, totodată, un factor de conservare a produsului, care se administrează în cantităţi mici (fiind concentrat) o perioadă mai ândelungată. Având în vedere aportul energetic al zahărului, se recomandă convalescenţilor şi persoanelor cu o stare de extremă slăbiciune.

Tincturile in medicina naturista

Tincturile sunt preparate farmaceutice lichide obţinute prin extracţia produselor vegetale cu o cantitate de 10 ori mai mare de solvent pentru tincturile preparate din produse vegetale care conţin substanţe foarte active şi de 5 ori mai mare pentru tincturile preparate din celelalte produse.

Preparare. Extracţia produselor vegetale se efectuează prin macerare, macerare repetată sau percolore cu solventul respectiv, de obicei alcool diluat, în majoritatea cazurilor de 70° (se prepară cu aproximaţie din 700 g alcool şi 300 g apă pentru 1 litru alcool de 70°), în unele cazuri acidulat. În cazuri speciale se pot folosi şi alţi solvenţi indicaţi în lucrare.

Macerare. Produsul vegetal mărunţit, la gradul indicat în lucrare, şi lichidul extractiv se introduc într-un vas care se închide bine şi se lasă 10 zile la temperatura camerei, agitându-1 de 3—4 ori pe zi. Soluţia extractivă se decantează şi reziduul se presează. Pe o probă filtrată se determină principiile active şi dacă este necesar, tincturâ se aduce cu lichid extractiv la concentraţia prescrisă.

Tinctura se păstrează la rece cel puţin 6 zile, apoi se filtrează.

Macerarea repetată. Produsul vegetal mărunţit se tratează succesiv cu cantităţi din volumul total de lichid extractiv, menţinându-se în vas închis timpul prevăzut. Soluţia se separă, produsul se presează şi se tratează cu porţiunea următoare de lichid. Porţiunile de soluţie extractivă se amestecă. Pe o probă filtrată se determină concentraţia în principii active şi dacă este necesar, soluţia se aduce cu lichid extractiv la concentraţia prescrisă. Tinctura se păstrează la rece cel puţin 6 zile, apoi se filtrează.

Percolare. Produsul vegetal mărunţit se umectează cu 0,5 părţi lichid extractiv, se amestecă şi se lasă 3 ore în vas închis. Se trece apoi prin sită, se introduce în percolator presând uşor, se adaugă lichidul extractiv puţin câte puţin, până când acesta începe să curgă prin robinetul inferior deschis, iar deasupra amestecului se mai află un strat de lichid. Se închide robinetul şi după 24 de ore se începe percolarea. Viteza de percolare trebuie să fie astfel reglată încât în 24 ore să se obţină 1,5 părţi soluţie extractivă pentru fiecare parte de produs. In tot timpul extracţiei produsul trebuie să fie acoperit cu lichid extractiv.

Se percolează cantitatea prevăzută în monografia respectivă.

Pe o probă se determină principiile active şi dacă este necesar, se diluează cu lichid extractiv la concentraţia prescrisă. Tinctura se păstrează la rece cel puţin 6 zile, apoi se filtrează.

Respectarea indicaţiilor la fiecare plantă, pentru una din formele menţionate, are extrem de mare importanţă, fiind vorba de o modalitate de extracţie cât mai completă a principiilor active. Pentru convingere, faceţi o infuzie de fructe de chimion şi veţi obţine o licoare deschisă la culoare, plăcută, parfumată, cu aroma subtilă dată de uleiul volatil ce conţine substanţele utile ; faceţi şi un decoct şi veţi obţine o licoare mai închisă la culoare, cu un gust astringent şi greţos, în care aroma caracteristică este aproape complet mascată de tanin, uleiul gras şi alte substanţe (care s-au extras în urma fierberii prelungite). sunt şi cazuri inverse : un ceai din coajă de cruşin făcut prin infuzare va avea un efect foarte slab, deoarece oximetilan-trachinonele nu ajung să fie extrase decât parţial ; în schimb, prin decocţie se va obţine efectul terapeutic urmărit.

Alte forme farmaceutice de uz intern

Consumul ca atare. Se recomandă la unele seminţe care au conţinut de mucilagii şi care şe pot lua ca atare (ex. seminţe de in).

Sucul plantei proaspete obţinut prin zdrobirea plantei proaspete.

Pudra. Se prepară prin mărunţirea foarte fină a produsului bine uscat. Se recomandă spre exemplu în cazul frunzelor de vîsc — Folium Visci — sau al celor de pătlagină — Folium Plantaginis etc.

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.