Geoglifele din Atacama, stravechi indicatoare rutiere?

Geoglifele sunt reprezentări artistice de mari dimensiuni formate din îngrămădiri de pietre ce ilustrează siluete antropomorfe, turme de animale sau cercuri enigmatice. De aproape trei decenii, Luis Brioes străbate în lung şi-n lat cele mai aride deşerturi din regiunea Atacama, aflată în nordul statului Chile, pentru a descoperi şi studia opere monumentale.

După lungi şi extenuante peregrinări prin deşert, călătorul este izbit de privelişti neobişnuite. În primele clipe efectul de fata morgana te ameţeşte. Şi totuşi imaginile sunt cât se poate de reale. Fresce imense compuse din desene realizate din pietre scot în relief siluetele unor camelide de diverse mărimi care se succed asemenea unei caravane. Acest gen de geoglife există cu miile în deşertul de la poalele Anzilor pe întinderi de sute de kilometri. Unele figuri sunt de mici dimensiuni, aproximativ un metru, altele, cum ar fi uriaşul din Atacama, ating 100 m, acesta fiind probabil una din cele mai mari reprezentări umane din preistoria andină.

Luis Brioes descoperă şi studiază geoglifele de la Atacama

Geoglifele sunt menţionate de călători la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar sunt cunoscute de puţini specialişti. Primul om de ţtiinţă care a studiat aceste reprezentări artistice este Luis Brioes, profesor la Universitatea din Tarapaca, un specialist în geologie şi arte plastice. El este însă şi un om al deşertului pe care îl studiază de aproape trei decenii şi, deşi se află la o vârstă înaintată, are reputaţia unui atlet. El a reuşit să străbată pe jos în numai cinci zile 130 de km. Amploarea investigaţiilor l-a obligat să continue munca în echipă şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Într-o singură lună, în 1997, împreună cu echipa sa de specialişti, a reuşit să-şi îmbogăţească palmaresul cuceririlor cu 200 de geoglife care se înşiruiau pe vechile drumuri ale caravanelor.

Nu toate expediţiile sunt încununate de succes. De multe ori specialiştii sunt nevoiti să facă cale-ntoarsă. Când şansa le surâde, eforturile extenuante şi dezamăgirile se preschimbă într-un reconfortant sentiment de biruinţă. La Cerros Pintados, de pildă, aflat la 50 de km de coastă, au descoperit în urmă cu mai bine de 20 de ani peste 350 de geoglife (vezi geoglife aici). În aceste locuri se afla unul din puţurile în care negustorii îşi adăpau turmele de lama după ce traversau deşertul. Terenul, extrem de arid, are duritatea betonului. Săpăturile s-au transformat într-un calvar dar eforturile n-au fost zadarnice. În alte locuri, ca de pilda în zona Ariquilida, figurile din piatra nu puteau fi depistate decât din helicopter sau avion. La sol nimic nu indica prezenta lor. în apropriere de Ariquilida, Luis Brioes a descoperit vestigiile unui loc de popas.

Printre numeroasele obiecte de piatra s-au păstrat relicvele unor mese, stavile pentru peşti, cochilii de moluşte şi spice de grâu. Fiecare descoperire a fost înregistrată, măsurată, fotografiată, degajată de reziduuri şi în unele cazuri obiectele au fost restaurate.

Datarea geoglifelor imposibilă?

Datarea geoglifelor e însa aproape imposibilă. Carbonul 14 folosit în datarea eşantioanelor organice e inoperant în cazul geoglifelor. Au fost experimentate şi alte tehnici de radiometrie dar fără rezultat întrucât e imposibil să deosebeşti geoglifele de celelalte pietre aflate prin apropiere. Singura modalitate de a estima vârsta unei figuri este aceea de a o compara cu alte forme de arta locală. Specialiştii apreciază faptul că două motive particulare care se regăsesc în figurile de piatră şi în produsele textile, de pildă, pot duce la concluzia că cele două obiecte sunt contemporane. Doar studiile comparate pot reconstitui istoria artistică din deşertul Atacama. Cele mai vechi reprezentări ar fi existat la începutul secolului al XIX-lea e.n. în perioada Imperiului inca şi a invaziei spaniole. E totuşi posibil ca unele figuri să dateze din perioada colonială şi republicană care se întinde între anii 1600 şi 1900. Deşertul Atacama n-a fost niciodată izolat de marile centre urbane. Cale de trecere între coasta Pacificului şi Anzi, deşertul a fost traversat de numeroase caravane şi a suferit influenţele mai multor forţe regionale. Populaţiile care au realizat, folosit şi înţeles aceste opere corespund diverselor etnii andine care există şi azi.

Din nefericire conştiinţa acestui fenomen artistic şi funcţional a dispărut. Ea a fost preluată de specialiţti care se mărginesc să emită doar ipoteze. Unele desene ar fi avut rolul, în opinia lor, de a permite negustorilor să se orienteze în deşert, folosindu-le drept borne kilometrice sau panouri indicatoare. Alte figuri ar fi fost reprezentări emblematice ale triburilor sau caravanelor sau ilustrări ale ceremoniilor religioase şi ale unor mituri. După aproape 30 de ani de cercetări, Luis Brioes nu a reuşit să înţeleagă clar acest fenomen, ceea ce-l determină să se lanseze cu prudenţă în câmpul speculaţiilor.

În acest moment Luis Brioes şi echipa sa de specialişti sunt preocupaţi sa protejeze aceste uriaşe comori. Ei au un aliat puternic, imobilitatea milenară a solului dar şi un inamic aproape imposibil de învins: curiozitatea devastatoare a turiştilor.

Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?