Geneza şi apocalipsele aztecilor

Lumea, inceputul si sfarsitul ei, destinul omului – marile intrebari care s-au nascut in toate civilizatiile , in toate epocile; intrebari nestinse nici azi cand ne bizuim pe o cunoastere ampla, pe o perceptie cu totul diferita a Universului si Vietii. Se pare ca primele idei si speculatii cu caracter religios sau filozofic au aparut directionate spre descoperirea lumii prefigurata ca o aglomerare de mistere sau de puteri in permanenta ostile omului…

Cum vom fi mostenit aceasta presiune a intuitiilor creatiei in care este continut mereu dezastrul? Sau cum am putea argumenta, altfel decat simplist si superficial, existenta la om a acelei enzime “precise” care ne transforma in receptorii unor elemente din viitor, cosmice si terestre, ce ne fac sa putem “reconstitui” chiar viitorul? Toate acestea multa vreme s-a crezut ca ar apartine spiritualitatii orientale si europene. Dar aztecii, de pilda, n-au intrat in legatura cu aceste civilizatii. Si totusi, intuitiile lor creationiste si escatologice urmeaza aproape acelasi tipar al devenirilor, printr-o simetrie greu de inteles…

Raspunzator de toate este Soarele

Lumea si destinul ei la azteci erau considerate strict dependente de Soare; altfel spus, mai intai si in cele din urma de destinul Soarelui. Astrul zilei era departe de-a fi idolatrizat dupa modelul animist, investit cu insusiri personificate; Soarele era Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul, zeul tutelar, raspunzatorul a tot ce exista si va exista, dar si puterea plenipotentiara vulnerabilizata la un moment dat de un destin temporar – destinul stingerii pentru a lasa loc altui soare si altui ciclu de viata…

La azteci, lumea era produsul viu al unui numar de cinci perioade care purtau chiar genericul de Sori. Astfel putem considera ca memoria ancenstrala a aztecilor pastra evolutia a patru sau cinci tipuri de geneza, fiecare incheindu-si ciclul datorita evenimentelor ce-au intervenit in masa solara. Inutil sa mai adaugam ca aceeasi intuitie aparuta la azteci cu mii de ani in urma este azi un capitol important in astrofizica. Stiinta poate prefigura evenimentele solare care ar conduce la disparitia vietii si la transformarea, mai intai, a Terrei, intr-un bulgare de fier!

ruinele-de-la-Tenochtitlán

Pentru a nu goli posteritatea de cunostintele lor spectaculoase si fundamentale pentru omenire, aztecii si-au sapat in piatra descoperirile, infatisandu-le ca pe un “calendar aztec”, o versiune oficiala din Tenochtitlán. Fiecare epoca in evolutia omului purta un nume, fiecare nume fiind o desemnare a unui zeu. Soarele insusi, datatorul de viata, este considerat drept efect al unei cauze terestre. De pilda prima epoca, numita Patru Jaguari, avea zeu pe Tezcatlipoca, acesta se va fi transformat in Soare. Era epoca jaguarilor, fiinte concrete ale Terrei, care desi nu stim sa fi creat vreo civilizatie, o distrug, totusi, pe aceea existenta in epoca respectiva, mincandu-i pe oameni. Si nu numai pe oameni, dar si gigantii care in acea perioada populau intreaga planeta! Sa se refere oare aceasta proiectie la dinozauri, la reptilele uriase disparute cu peste 60 de milioane de ani in urma? In acest caz Patru Jaguari nu-i decat o denumire simbolica, data unui dezastru care avea nevoie de o reprezentare prin echivalare cu o putere vie terestra.

O reprezentare concreta

Daca simbolismul celor Patru Jaguari este mai greu de inteles pentru noi, azi, in schimb epoca urmatoare, care prefigureaza o noua geneza si un nou cataclism, aztecii o numesc Patru Vanturi. Zeul acestei perioade (era) Quetzalcóatl, de fapt o divinitate conducatoare in sensul exact al ideii de actiune si influentare. In a doua perioada intalnim insa o ilustrare senzationala, deoarece identitatea zeului se estompeaza treptat, el ramanand doar in aura de simbol al puterii si, in locul sau, apar evenimentele si fenomenele terestre. Acestea nu mai poarta stigmatul zeiesc, ci par independente, desi si ele pot fi considerate drept efecte generate de o cauza supranaturala. Cum a sfarsit de fapt a doua perioada? Pur si simplu s-au declansat pe Terra furtuni si cicloane inimaginabile, uraganele infernului, care au distrus intr-un timp relativ scurt tot ce crease pana atunci omul, pustiind planeta de absolut toate creatiile omenesti…

Si totusi, nici a doua perioada, a celor Patru Vinturi, nu lasa Pamantul pustiu, adica nu-l goleste de tot de samburii vietii. Printr-un straniu paradox, a doua geneza, conform intuitiei aztece, are loc pe fondul unui dezastru planetar din care vor rasari alte fiinte, de data aceasta hominide, numite de azteci maimute! Sa fi fost oare vorba de o degenerare catastrofala la nivelul speciei, maimutele fiind de fapt “ramasitele” supravietuitoare ale celui de-al doilea dezastru cu care s-a confruntat planeta? Fortele climatice si meteorologice sa fi condus la stingerea unor civilizatii lasand in urma doar sansa unor supravietuitori complet modificati?

Alte evenimente, intr-un articol viitor …

Articol etichetat cu:, , , , ,

Care este gandul tau?