Ghid Cum se tricoteaza – modele de tricotat

Cum se tricotează

Pe la vârsta de 6-7 ani, mama m-a învăţat să împletesc (tricotez), însă pe atunci nu am reuşit să învăţ decât cel mai simplu model faţă – dos, sau un rând pe faţă, un rând pe dos. Nu prea m-a atras prea mult împletitul (cum se tricoteaza),  doar pentru o scurtă perioadă când am făcut hăinuţele unei păpuşele (fustiţă şi vestă), după care a urmat o lungă pauză .

Happy shania twain

O dată, am cunoscut o persoană dragă mie care m-a molipsit cu această artă. Acum am început să “lucrez ” la o “chestie” pe care mi-o doresc de ceva timp, şi anume … ce poartă Shania Twain în videoclipul melodiei Forever and for always (vezi poza alăturată)…

Pentru mine să tricotez este o mare plăcere, mă relaxez, mă “golesc” de gânduri… Şi, mai mult, ceea ce tricotez poate fi un cadou perfect pentru cei dragi mie.

Vrei să înveți cum se tricotează diverse modele?

Cum se tricotează

Zilele acestea, scotocind printre lucrurile mamei mele, am găsit câteva modele care îmi sunt foarte de folos, şi pe care poate vrei şi tu să le ştii:

Modelul de tricotat „Bobul de orez”

Rândul 1 – un ochi pe faţă, un ochi pe dos;
Rândul 2 – se tricotează ca şi rândul unu, cu singura deosebire că ochiurile se lucrează invers.

Modelul de tricotat „Dungi în spirală”

Numărul de ochiuri divizibil cu 6, plus ochiurile pentru margini, astfel:
Rândurile 1, 2 şi 3 – trei ochiuri pe faţă, trei ochiuri pe dos.
Rândurile 4 şi 6 – un ochi pe dos, 2 ochiuri pe faţă, două ochiuri pe dos
Rândurile 5, 8, 14 şi 17 se tricotează aşa cum se prezintă ochiurile.
Rândurile 7 şi 9 – un ochi pe faţă, trei ochiuri pe dos, 2 ochiuri pe faţă.
Rândurile 10, 11 şi 12 – trei ochiuri pe dos, trei ochiuri pe faţă.
Rândurile 13 şi 15 – două ochiuri pe dos, trei ochiuri pe faţă, un ochi pe dos.
Rândurile 16 şi 18 – două ochiuri pe faţă, trei ochiuri pe dos, un ochi pe faţă.

Modelul „Cuib de albine”

Se aşează pe un număr de ochiuri cu soţ, astfel:
Rândurile 1 şi 3 se tricotează pe faţă
Rândul 2 – un ochi pe faţă, un ochi dublat.
Rândul 4 – un ochi dublat, un ochi pe faţă.
Rândul 5 – se reia lucrul de la rândul 1.

„Căsuţe” tricotate manual

Numărul de ochiuri divizibil cu 6, plus ochiurile pentru margini, astfel:
Rândurile 1 şi 3 – două ochiuri pe dos, două ochiuri pe faţă, două ochiuri pe dos.
Rândul 2 şi toate rândurile cu soţ se tricotează aşa cum se prezintă.
Rândul 5 – alunecaţi două ochiuri pe dos, apoi cu o andrea auxiliară plasată în spate , un ochi pe faţă, două ochiuri pe dos, pe ochiurile în aşteptare alunecaţi un ochi pe o andrea pe faţă, două ochiuri pe dos, un ochi pe faţă pe ochiul în aşteptare.
Rândul 7 – reluaţi de la rândul 1, decalând cu trei ochiuri şi începând cu un ochi pe faţă, patru ochiuri pe dos, două ochiuri pe faţă.

”Ochiul de prepeliţă” model de tricotat

Numărul de ochiuri trebuie să fie cu soţ, astfel:
Rândul 1 – un ochi pe faţă, un ochi alunecat pe dos.
Rândul 2 – şi toate rndurile cu soţ se tricotează pe dos.
Rândul 3 – un ochi alunecat pe dos, un ochi pe faţă.

Modelul de tricotat „Cuiburi de miere

Motivul se începe pe un număr de ochiuri divizibil cu patru.
Rândul 1 – două ochiuri încrucişate spre drepta, două ochiuri încrucişate spre stâga.
Rândul 2 şi toate rândurile cu soţ se tricotează pe dos.
Rândul 3 – două ochiuri încrucişate spre stânga, două ochiuri încrucişate spre dreapta.

Modelul de tricotat „Fagure”

Numărul de ochiuri trebuie să fie fără soţ, astfel:
Rândul 1 – un ochi pe faţă, după care înfingeţi andreaua între al doilea şi al treilea ochi şi trageţi o buclă fără să o lăsaţi să cadă de pe andrea, apoi tricotaţi două ochiuri pe faţă.
Rândul 2 şi toate rândurile cu soţ – un ochi pe dos, încă un ochi pe dos, după care faceţi două ochiuri împreună pe dos.

Învață cum să tricotezi, cu profesor

Jorjette modelul de tricotat coloane impletiturile minei

Descoperă Împletiturile Minei! Învață să tricotezi cu ea, pas cu pas! Vizionează seria de prezentări video cu exemplificare pentru diverse modele de tricotat:

Scăderea ochiurilor în tricotaj
Modelul de tricotat *Zig-Zag*
Modelul de tricotat “Punct lenes”
Modelul de tricotat “Mure

Actualizare 1: Pentru cine este interesat să știe cum se scad ochiuri simple la tricotat, răspunsul este: se iau câte două ochiuri în loc de unul. Trebuie să fiţi atente să vedeţi câte anume vreţi să scădeţi. Cât despre înmulţitul ochilor, se dă firul de aţă peste andrea (dacă sunteşi pe dos îl învârtiţi spre exterior, dacă sunteţi pe faţă, se învârte spre interior) în aşa fel încât să formeze un ochi nou, apoi se lucreză următorul ochi deja existent.

Actualizare 2: Pentru a descărca gratuit cărți despre croșetat și tricotat, accesați: Garnituri vestimentare din dantelă , Croşeta de aur sau 303 modele pentru croşetat şi tricotat


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

95 de răspunsuri la „Ghid Cum se tricoteaza – modele de tricotat”

  1. Avatar Catalina
    Catalina

    ok… astept oricat e necesar pt ca m-am interesat si sunt niste carti foarte interesante.cu rabdare astept momentul.Multumesc anticipat 😀 te pup(am)

  2. Am dus cărţile la scanat, dar sunt vreo 400 de pagini şi mi-a spus că durează câteva zile până le scanează. Cu mare drag, în momentul în care voi posta vă voi trimite la toate cele care aţi lăsat comentarii la acest articol câte un email prin care vă anunţ că le-am publicat! Mai durează câteva zile până le voi primi scanate, sper să fie cât mai repede!

  3. Avatar Catalina
    Catalina

    draga Jorjette, sunt tare interesata si eu de aceste carti pe care ai spus ca le-ai scanat.eu sunt o viitoare mamica si pt ca stau acasa toata ziua mai ai bucle de timp liber pe care as vrea sa le fructific in a face ceva frumos (si util) pt familia mea. astept raspuns in legatura cu ceartile scanate. ms frumos

  4. Avatar aureliamva2006
    aureliamva2006

    Cred k toate doamnele sunt de acord cu mine cand spun k de abia asteptam sa vedem cartile.spor la treaba tuturor.

  5. Bună dragele mele, am găsit astăzi nişte cărţi foarte interesante pe care le voi scana şi în 2 3 zile le voi pune pe internet pentru voi- “Garnituri vestimentare din dantelă”- de Vasilica Zidaru Popa (1984), Croşeta de aur- de Smaranda Sburlan (1983) şi “303 modele pentru croşetat şi tricotat”- de Doina Silvia Marian (1984)- sunt nişte modele superbe. Abia aştept să vi le dau şi vouă! Eu sunt foarte încântată!!! În momentul în care le voi publica o să vă trimit câte un email la toate . Cu drag!

  6. Avatar liliana
    liliana

    Buna,te-as ajuta cu placere dar carticica care am primit-o e mica cat o palma carticelele mici care se tipareau pe vremuri si la calculator nu ma prea pricep,te-as ajuta cu placere eu sunt din Arad

  7. cum se scade la sub brat? de exemplu la o vesta sau la un pulover unde vine si manecuta

  8. Avatar aureliamva2006
    aureliamva2006

    Buna,Jorjette,iti  multumesc k vrei sa ma ajuti.Am gasit multe materiale ptr tricotat,dar eu as vrea o carte ,ceva cu imagini,am vazut mai sus un mesaj al Lilianei,in care spunea k a primit o carte veche de tricotat,crezi k ma poate ajuta cu cateva imagini?asa,pentru incepatori(punctele de baza).[-O<

  9. Ce anume ai vrea să ştii mai exact? Nu înţelegi cum sunt descrise mai sus sau vrei să aflii altceva?

  10. Avatar Aureliamva2006
    Aureliamva2006

    Buna,doamnelor,sunt o tanara mamica casnica si as dori tare mult sa invat sa tricotez,stiu cum se lucreaza un ochi pe fata si unul  pe dos si sa pun ochiurile pe andrele,dar mai departe as avea nevoie de putina documentatie mai explicita.Ma puteti ajuta,va rog?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *