Cum se desfăşoară testul de efort

Acest examen este indicat atunci când se suspectează o anomalie cardiacă sau înainte de a începe practicarea unui sport de performanţă. Testul de efort permite măsurarea toleranţei inimii la exerciţii fizice, precum şi reperarea tulburărilor care nu apar în stare de repaus.

Înainte cu câteva ore: nu mâncaţi mult

testul de efortÎn prezent, acest examen se derulează în condiţii de mare siguranţă, existând metode de a face faţă rapid oricărei probleme ce poate apărea. În ceea ce vă priveşte, trebuie să aveţi grijă să nu mâncaţi copios înainte cu cel puţin două ore de efectuarea testului de efort. De asemenea, ar fi ideal să nu fumaţi deloc în ziua premergătoare. Dacă luaţi medicamente, nu uitaţi să spuneţi cardiologului care sunt acelea. Medicul care se va ocupa de dumneavoastră vă va examina pentru a certifica absenţa contraindicaţiilor. Dacă aţi mai facut înainte, aduceţi de acasă şi electrocardiogramele mai vechi.

Premergător testului: aplicarea electrozilor

Medicul vă va aplica pe torace mai mulţi electrozi autocolanţi, după ce, dacă este cazul, a fost ras părul din zonă, pentru a ameliora calitatea înregistrării electrocardiografului. În plus, la unul dintre braţe, vi se va fixa un tensiometru, care va supraveghea nivelul presiunii sangvine înainte şi pe parcursul examenului. Se poate analiza tot acum respiraţia, ceea ce presupune instalarea unei maşti faciale speciale.

Examinarea: până la 30 de minute de efort susţinut

Vă veţi urca pe o bicicletă statică, reglată în aşa fel incât să vă solicite un efort progresiv. Testul se mai poate desfaşura pe un covor rulant. Electrocardiograful va înregistra (în condiţii de repaus şi apoi la fiecare minut şi la apogeul exerciţiului fizic) tensiunea şi curenţii electrici care însoţesc activitatea muşchiului cardiac. În cazul depistării unei anomalii ce poate sugera o ischemie (întrerupere a circulaţiei sangvine), efortul va fi treptat micşorat. Trebuie de asemenea să semnalaţi orice simptom neobişnuit pe care îl resimtiţi pe parcursul examenului.

După: plecaţi acasă cu rezultatele

După cele 20-30 de minute de efort intens, veţi fi în continuare supravegheat de către personalul medical, până la restabilirea suflului respirator şi a frecvenţei cardiace normale. Vă puteţi întinde pe un pat pentru câteva minute, până când vă liniştiţi. Cardiologul poate interpreta în acest răstimp electrocardiograma şi vă va comunica concluziile. În cea mai mare parte a cazurilor, este deci posibil ca pacientul să plece acasă cu rezultatele, ştiind dacă are sau nu motive de îngrijorare. Nu este necesară nici o precauţie după terminarea testului.

Informaţii suplimentare:

  • Riscul acestui examen este foarte scăzut; cam unu la 150.000 de subiecţi prezintă o complicaţie gravă în timpul testului de efort.
  • Ce detectează? De cele mai multe ori ischemie (lipsa de oxigen la nivelul inimii) şi tulburări de ritm cardiac.
Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?