Conflictul….interior?

Recent am auzit că putem vorbi de conflict interior şi conflict exterior, eu una tind să cred că putem vorbi de conflict intern ce poate fi exteriorizat. Orice conflict pleacă din interior spre exterior, cu toate că poate fi provocat din exterior. Cred că e mai uşor să vedem un generator fals, o sursă care este mai la îndemână şi mai uşor de  acceptat.

Conflictul exterior este acea falsă iluzie în miezul căreia ne place să ne ducem existenţa.

În procesul rezolvării conflictelor, prioritară este analiza problemelor ce duc la apariţia „focului”, trebuie să căutăm scânteia care a ajutat la aprindere.

Cauzele conflictelor pot fi multiple: comunicarea deficitară(stimulii inhibitori), incompatibilitatea valorilor, atitudinilor şi comportamentul indivizilor, manifestările afective puternice- implicare, chiar dependenţă afectivă,experienţa de viaţă, istoricul familial şi social,contextul. Toate aceste pot fi luate în considerare în cazul în care se doreşte rezolvarea conflictului.

Sunt persoane care însă se luptă cu acest conflict- legat de alte persoane, nu reuşesc să accepte care este cauza reală şi se retrag „violent” dintr-o relaţie, aşteptând ca celălalt să vină cu o soluţionare. Cum poate însă găsi cineva o soluţionare la o problemă pe care nu o ştie, sau căruia nu-i cunoaşte rădăcinile? Aşa se pot desface prietenii, rupe legături, crea frustrări, aşa apare sentimentul de vinovăţie.

Există însă şi partea pozitivă a conflictului, cea constructivă care duce la cunoaşterea celui de lângă noi, la descoperirea lui. Conflictul poate fi creativ, poate duce la diversificarea lucrurilor, la schimbarea rutinei, atâta timp cât nu este însoţit de violenţă.

Ceea ce nu pot să înţeleg ste faptul că la lucruri le poţi spune foarte uşor pe nume, dar trebuie să ne complicăm foarte mult în cuvinte.  Dacă ar fi adunate toate materialele despre conflict, am descoperi foarte multe clasificări, încadrări carete învârt şi te sucesc de nu mai ştii ce şi cum.Chiar avem nevoie de atâtea definiţii? Cred că fiecare îşi are propria definiţie asupra unui lucru…

Ganduri si impresii pentru "Conflictul….interior?":

Care este gandul tau?