Conceptia copiilor în viziunea orientală străveche

Pentru a înțelege învățăturile străvechi orientale care sunt legate atât de conceptia copiilor, cât și de contracepție, trebuie examinat punctul de vedere tradițional despre modul cum se întrupează în uter o viață individuală. Perioada fertila în care se face dragoste în vederea procreerii, în conformitate cu ciclul menstrual al femeii și cu ora din zi sau din noapte, au deasemenea o mare importanță. În cele din urmă trebuie deasemeni să fie luate în considerare starea de sănătate și alimentația.

În Orient există o concepție generală, cum că primele câteva zile după încetarea ciclului menstrual sunt foarte favorabile pentru conceptia copiilor – este vorba de aşa numita perioada fertila. Această credință este exprimată în lucrările de secologie indiene, tibetane, chinezești, japoneze și arabe. Conform părerii maestrului taoist Peng Tsu “pentru a obține copii, bărbatul trebuie să-și păstreze cât mai mult sămânța, neejaculând prea des; procedând astfel el va deveni din ce în ce mai potent. Apoi dacă el va face dragoste cu femeia lui în a 3-a sau a 5-a zi dupa terminarea ciclului ei, ea va concepe.”

Conceptia copiilor sau cum sa atragi spiritul unui copil

Multe tradiții subliniază rolul posturilor în concepția copiilor, și consideră că poziția în care femeia este dedesupt este cea mai favorabilă impregnării.

baietel-sau-fetitaToate tradițiile vechi subliniază faptul că atitudinea mentală este esențială pentru a garanta succesul. Acest lucru este afirmat și de marele învățător hindus Atreya :” un copil se naște din mamă, din tată, din Spirit, din rezonanță și din alimentație. Există totuși întotdeauna un agent de legătură, iar acesta este mintea.”

Când un cuplu face dragoste, un vortex de energie subtilă extatică rotitoare se ridică prin centrii psihici (Chakra-e). Învățăturile afirmă că acest vortex energetic este cel care atrage și face să “coboare” Spiritul unei ființe deja existentă în starea intermediară dintre moarte și naștere și care este condiționată de Karma. Părinții nu “fac” prin urmare un copil, ci mai degrabă, “atrag” Spiritul acestuia în uter. Corpul fizic este ulterior constituit pentru a găzdui Spiritul, preluând din indicațiile genetice care sunt conținute în spermă și în ovul. Din punct de vedere biologic, sunt necesari anumiți factori pentru a avea loc conceptia copiilor. Femeia trebuie să fie sănătoasă și fertilă, bărbatul să aibă sămânța potentă. Întâlnirea spermei cu ovulul trebuie să aibă loc în perioada fertilă a femeii. Pe lângă toți factorii biologici, uniunea secuală trebuie să fie însuflețită de o raza de spiritualitate și de dragoste, căci altfel va fi atras un Spirit care va cauza mari disensiuni familiare. Iubirea resimțită de cei doi în timpul concepției va genera ulterior iubire. Când un copil este conceput cu frică sau cu pasiune, în cele din urmă aceste sentimente vor fi dominante în familie. Vortexul subtil energetic atunci când crează condițiile pentru concepția unui copil, duce sentimentele dominante ale cuplului în tărâmul Spiritelor și de acolo atrage o ființă care reflectă întru totul aceste sentimente.

Charaka Samhita are o viziune deosebită asupra concepției : “Femeia dă naștere unui copil care va semăna cu persoana la care se gândește cel mai mult în timpul concepției. ” Mulți copii nu prea seamănă cu membrii familiei. Atât femeile cât și bărbații fantazează în fel și chip în timp ce fac dragoste, mai ales atunci când relația este pasageră și aparent întâmplătoare. Faptul de a-ți imagina că faci dragoste cu altcineva decât cu iubitul cu care te afli crează posibilitatea ca femeia să dea naștere unui copil care după aceea va semăna cu iubitul la care a făcut apel în imaginație. În vechime, în India era utilizat acest principiu cu scopul de a atrage în familie copii foarte frumoși și cu o inteligență peste medie. Grecii spuneau la rândul lor că imaginația joacă un rol foarte important în conceperea unui anumit tip de copil. Atat Heisod cât și Empedocles (aprox anul 440 î Hr) menționează semnificația imaginației în fizionomie; mai târziu Hippocrates și celebrul fizician Jordanes au susținut acest punct de vedere, ca și Aristotel și Plinus.

În majoritatea relațiilor amoroase sănătoase, ambii iubiți sunt profund îndrăgostiți unul de celălalt și atunci datorită transfigurarii ei privesc în iubit(a) calitățile care sunt astfel exaltate; aceste calități sunt după aceea manifestate în copilul lor.

Exiată o tradiție consecventă referitoare la faptul că secul unui viitor copil poate fi determinat cu anticipație de dieta care va fi abordată de viitoarea mama, în lunile de dinaintea concepției. Dacă femeia dorește cu adevarat să aibă un băiat, atunci ea trebuie să consume mâncăruri sărate, în cazul în care dorește să aibă o fată vor trebui consumate mâncăruri dulci. Anumite experimente realizate în Canada și Franța (de către dr. Jaques Lorrani și dr. Joseph Stolkowski) au avut succes în proporție de 80% în predeterminarea secului la copil, prin intermediul restricțiilor legate de dieta la viitoarele mame. Mâncărurile mai sărate, cu conținut de potasiu și sodiu crează o frecvență mult mai mare de nașteri masculine. Vinul bun sau berea ca și majoritatea legumelor conțin mari concentrații de săruri de potasiu și de sodiu. Mâncărurile dulci și mai ales lactatele conțin mult calciu și magneziu și dacă o femeie își limitează dieta preponderent la aceste alimente, în cele 2 luni dinaintea concepției, este foarte probabil că va naște o fată.

Tradițiile orientale consideră concepția unui copil ca ținând în primul rând de o opțiune personală. Dacă o femeie doreşte cu adevărat să rămână însărcinată atunci când face dragoste cu un iubit viril, viziunea orientală consideră concepția ca fiind foarte probabilă; pe de altă parte, dacă ea nu doreste absolut deloc să rămână însărcinata, psihicul ei va respinge sperma atunci când iubitul (care nu practică continență) va ejacula. Sensibilitatea vie a spermei, care rămâne într-un contact subtil sau psihic cu bărbatul este cauza receptivității pe care o au cei 2 la mesajele mentale. Momentul care este ales în funcție de ciclul femeii este deasemeni foarte important, pentru ca la ovulație, condițiile mentale și psihice ale femeii atrag concepția copiilor. Vaginul unei femei aflată la ovulație conține un mucus care reacționează în mod fulgerător la spermă și o energizează, făcând astfel să crească posibilitatea concepției. O femeie atentă și senzitivă poate spune când se află la ovulatie după schimbările distincte care apar în sfera emoțiilor ( ea devine mai senzuală și mai “maternă”), a mirosului corporal, a secrețiilor secuale și a perspicacității. Experimentele recente au arătat ca la ovulație perspicacitatea femeii crește considerabil.

Posibilitatea controlului mental al concepției și contracepției este în special susținută de descoperirile lui Verrier Elwin, un teolog și antropolog care a petrecut mulți ani în mijlocul tribului Muria din India. Muriașii cred că “o fată poate rămâne însărcinată doar dacă mintea ei se leagă de un bărbat și îi rămâne fizic fidelă”. Până în clipa în care se mărită o fată muria face arareori copii, cu toate că libertatea secuală în cadrul acestui trib este deplină. Cu toate acestea, de îndată ce ea se dăruie cu toată ființa unui bărbat, rămâne rapid însărcinată. Multe triburi primitive folosesc exclusiv această metodă de control a nașterii, care are o valabilitate de până la 96% și consideră că atitudinea mentală față de concepția copiilor este o parte integrantă a însuși procedeului concepției.

Cuplurile tantrice avansate pot atinge controlul conștient asupra concepției, prin continență secuală perfectă.

Ganduri si impresii pentru "Conceptia copiilor în viziunea orientală străveche":

Care este gandul tau?