Ce este Scoala Solomonara? Prezentare istorica

Sub aspect spiritual, Scoala Solomonara urmează o formulă laică ( adică, mireană ) a învăţăturii isihaste, în slujba Bisericii Ortodoxe de Răsărit, sub canonicatul de la Constantinopol şi regulilor monastice de la Muntele Athos.

Frăţia Solomonară, nefiind un cin călugăresc, este mult inferioară Isihasmului autentic, dar şi a învăţăturilor predate în incinta unei simple bisericuţe ortodoxe de mir, prin urmare nu are Mandat să se interfereze cu Misiunea acestora şi nici să se suprapună peste aceasta.

Fiecare membru, îşi dă silinţa să urmeze cât mai bine Calea Bisericii Ortodoxe, respectând regulile Patriarhului României, atât timp cât aceasta nu se rupe de Patriarhia de la Constantinopol, fără mandatul unui Conciliu autentic al Ortodoxiei.

scoala-solomonara

Scoala Solomonara – Prezentare istorică

Frăţia Solomonară a funcţionat ca o şcoală tehnică, aparţinând vechilor bresle de constructori cu pondere spre latura tehnico-militară, dar după căderea Imperiului Roman, se adaptează şi devine tot mai civilă. Conform Tradiţiei, ea a fost întemeiată pe teritoriul actual al Transilvaniei de către Cei Trei Magi de la Răsărit, după ce aceştia, s-au închinat Pruncului Iisus, ajungând atât prin forţa împrejurărilor, dar şi la solicitarea unui rege local, pe aceste meleaguri.

Pe vremea Împăratului Traian, breslaşii-constructori din Dacia sunt re-angajaţi şi re-organizaţi de către arhitectul Apollodor din Damasc. După nici trei secole, Scoala Solomonara este revigorată de către Constantin cel Mare, prin aducerea arhitectului Theophilus Patricius ( în anul 326 ), pe timpul lucrărilor de re-fortificare a Valului lui Traian, a podului de la Sucidava, etc. Apoi, în perioada 532-537, am participat la construirea Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol, unde pentru prima dată, Scoala Solomonara “se cizelează” în domeniul monumental.

Perioada anilor 440 – 1036, a fost dominată de lipsuri şi privaţiuni pentru toată populaţia Transilvaniei. După ce în anul 336, apar primele avanposturi hune ( secuii de astăzi ), întreaga zonă este bântuită de cete migratoare alipite hunilor şi populaţiilor germanice. Frăţia Solomonară este constrânsă doar la nivel de supraveţuire, deoarece consolidarea unor cetăţi ca : Turnu Ruieni, Mehadia, Cladova pe Dunăre au fost lucrări începute şi abandonate din lipsă de fonduri şi mână de lucru ne-calificată. Aceeaşi soartă au avut-o şi cetăţile : Chei, Turnu Roşu sau fortificaţiile de pe Strei sau Cinciş, ori cele de la Cladova, Dezna, Pecica, din zona Arad ( Ziri – dava ).

În anul 936, Frăţia prin intermediul Părintelui Odo, de la Fraţii Comancieni din nordul Italiei, desemnat apoi, abate la St. Cluny , oferă lucrări bine plătite, mai mult cu prilejul Primei Cruciade ( 1095 ), sunt adunaţi cei mai buni meşteri şi calfe, sub obedienţa Datoriei Eliberării, participând la edificarea complexului Krac de Chevaliers de lângă Ierusalim, alături de Companionii Datoriei ( ai Sfântului Jaques ) din Franţa, sub comandamentul Abaţiei de la St. Cluny. Sub abatele Petru cel Venerabil ( 1092-1156 ) legăturile noastre cu Franţa şi Italia devin tot mai strânse, culminând cu a fi recomandaţi de acesta, Cavalerilor Templieri, ca şi Companioni – constructori pentru partea nord-estică a fostului Imperiu Roman. A fost în schimb o perioadă de răcire a relatiilor noastre cu episcopiile ortodoxe din Răsărit ; cu menţiunea că această relaţie tensionată era percepută doar de unele dintre acestea, mai ales cu acelea din zona de sud a Carpaţilor. În schimb, pentru cele din arcul carpatic, am fost unica sursă de personal calificat disponibil pentru edificarea unor construcţii creştine sau cele ale obştilor săteşti.

Mai târziu ( după 1210 ), cu banii Cavalerilor Templieri şi apoi ai Ioaniţilor, am ajutat noile comunităţi săseşti din jurul Mediaşului şi Sibiului să ridice puzderia de fortificaţii din flancul sud-estic al Ardealului, împotriva năvălitorilor tătari şi turci. Voi da doar câteva exemple care pot fi vizitate şi în zilele noastre : Bazna, Boian, Copşa Mare, Dupuş, Mediaş, Moşna, Slimnic, Sighişoara, apoi la vest pe flancul sudic al Apusenilor, Dezna, Şiria şi Târnova de Arad ; Şoimoş şi Cetatea – Castel de la Hunedoara a Familiei Huniazilor. Sunt doar câteva exemple, prin care Scoala Solomonara, prin calfele şi meşterii ei se mândreşte doar ca simbriaşi şi participare, deoarece meritul le revine sătenilor, Bisericii, fruntaşilor comunali ai obştilor săseşti sau româneşti şi desigur, cele maghiare.

Pe scurt, Scoala Solomonara a practicat pe parcursul istoriei Estului European, Arta Regală.

Urmărind aceste aspecte fundamentale ce ţin de interese pragmatice, se cuvine să subliniem şi faptul că membrii Frăţiei şi-au putut păstra identitatea, doar ca adepţi convinşi ai Învăţăturii Creştin – Ortodoxe, chiar dacă aceasta îmbrăca o simplă manifestare de mirean supus Ierarhiei şi Bisericii. În acest context, se mai poate spune că un Meşter adevărat al Şcolii Solomonare, nu poate trece de stadiul de Calfă fără să-şi însuşească rigorile Isihasmului Creştin-Ortodox.

Însă în faza premergătoare, când acesta nu este decât un simplu Ucenic (Adept), trebuie să ştie de ce urmează această Cale, prin urmare el trebuie să-şi desăvârşească Cunoaşterea ; atât cea laică ( chiar eretică ), apoi în cele din urmă, cea Creştin-Ortodoxă. Din această cauză, un Adept nu poate fi Adept decât dacă este supravegheat la modul strict, de către un Meşter. Altminteri, se poate rătăci uşor, mai ales dacă ucenicul este o fire neascultătoare.

Revenind însă la subiect, niciodată nu am avut alt mandat decât acela de a construi cetăţi sau Temple pentru Dumnezeu. Prin această obedienţă spirituală, ne detaşăm de orice formulă speculativă indusă de foştii noştri confraţi din perioada Imperiului Roman : zidarii-liberi, care au degenerat în Evul Mediu, în Francmasoni.

De întrebarea sus-menţionată se leagă şi o explicaţie succintă.

Prin prezenţa noastră bi-milenară în Ardeal, afirmăm că Ordinele Cavalerilor : Templieri, Ioaniţi şi Teutoni au avut activitate pe actualul teritoriu al României până în secolul al XVI-lea, după care, până în preajma Revoluţiilor de la 1848, pe acelaşi teritoriu, nu au mai existat reminiscenţe ale acestor Ordine deja, re-organizate în Europa de Vest, sub denumirea-cadru de Francmasonerie. Am făcut această afirmaţie pentru a atrage atenţia adepţilor “noului val” al acestor Ordine, că ceea ce s-a constituit după 1989 pe teritoriul României sub aceste denumiri, sunt falsuri sau dacă doriţi, nişte “făcături speculative” care nu au absolut nimic în comun cu greşelile sau gloria acelor Ordine cavalereşti, decât o împrumutare a unor nume glorioase pentru acea vreme a Europei.

Acest lucru a fost posibil, deoarece după patru secole, cred că până şi armurile acelor Cavaleri, au devenit …oxid de fier ! Cât despre Cunoaştrea transmisă de către Templieri, ea mai există parţial şi difuz în Biblioteca Vaticanului sau la modul şi mai sporadic în câteva Biblioteci din Anglia, Franţa, Italia, Spania … Cunoaşterea Ioaniţilor a fost transmisă trunchiat şi parţial Maltezilor, iar cea Teutonă … câte ceva prin Germania.

Francmasoneria din zilele noastre ar fi singura formulă de continuitate a vechilor bresle de Constructori ai Imperiului Roman de Vest, pentru că aici în Est, ele nu au mai avut interese după masacrul comandat de Filip cel Frumos al Franţei asupra Ordinului Templier, care a finanţat într-o foarte mare măsură construcţiile de catedrale şi fortăreţe. Influenţele cisterciene ulterioare, capabile de eforturi financiare şi realizări tehnologice mai deosebite, deja erau limitate de re-împărţirea Imperiului lui Carol cel Mare, aici la noi în Est, de apariţia Imperiului Habsburgic. Colaborările cisterciene, inclusiv a Fraţilor Minoriţi, cu Lojele masonice deja aveau criterii selective, la care valahii din cele trei Principate, nu aveau acces decât la modul restrictiv.

Deja, din acea perioadă, Frăţia Solomonară intra în declin şi singura formă de participare a membrilor ei la construcţiile importante din Ardeal, se limita la aceea de meşteri pietrari şi dulgheri sub controlul unui arhitect din Vest. În Moldova şi Ţara Românească participarea noastră a fost mai activă cu prilejul construcţiilor Curţilor Domneşti, a celor boiereşti, a mănăstirilor şi a bisericilor finanţate de către boierimea ori târgoveţii acelor timpuri. Trebuie însă accentuat faptul că Iniţierile şi Simbolistica Scolii Solomonare au rămas dintotdeauna înscrise în Tradiţiile predate pe crestele Munţilor Apuseni şi niciunde altundeva. Peregrinajul Solomonarilor în alte zone ale ţării sau în Europa Centrală şi de Vest, avea drept unic scop, acela de a se contracta lucrări importante cu durată de peste un an, care să vină ca sprijin financiar pentru locuitorii acestor meleaguri, mai aspre sub aspect economic, preponderent agricol-productiv.

Cam în acest mod am putea închide cercul informaţional legat de Scoala Solomonara, nu înainte de a mai aduce două precizări importante :

  1. Există de asemenea, o ramură mai puţin lucrativă a învăţăturilor Şcolii, aceea legată de magia meteorologică care se predă într-un anumit context, desigur la modul restrictiv, adică unui Cerc iniţiatic ; prin urmare, nu ne permitem a aduce informaţii lămuritoare în acest sens, într-un cadru mai larg, fără chibzuinţă. Precizez doar ( şi ) în acest context, că avem acces dacă este necesar, la Puterea Salamandrelor.
  2. Am amintit mai sus că deja Frăţia de mai bine de 100 de ani nu s-a mai implicat în activităţi practice, din simplul motiv că academismul modern nu mai ia în considerare Arta Regală. Prin urmare şi spre exemplu, cu prilejul construirii Catedralei noi de la Arad, nimeni nu a respectat : Regulile de amplasament, Regula de Aur a volumelor, nici Regula Armonicelor.

Lucrurile trebuie înţelese de la sine. Niciodată un Episcop sau credincioşii acestuia … poate, nici edilii oraşului nu pot avea responsabilitatea Proiectului în Sine. Arhitectul în felul său, trebuie să fie un Bun Meseriaş, un om cu responsabilitate, să-şi iubească Meseria şi să-l Onoreze. Dacă nu are în Sânge acest Lucru, este un Farsor, un Cârpaci … care şi data viitoare va înşela cu nonşalanţă pe alţii, pentru simplul motiv, că nu are Educaţie de Arhitect. Acest tip de Educaţie nu se poate obţine nici la secţia de Arhitectură Comunistă şi nici la neo-protestanţi. Este Ceva care se dobândeşte la Şcoala Bunului Simţ şi al Bunului Gust !

Autor: Valentin S. Vârtan – Membru Scoala Solomonara

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Ce este Scoala Solomonara? Prezentare istorica":

  1. Jorjette C Ana-
    1. Jorjette C Mitrea

Care este gandul tau?