Animalele si plantele medicinale înaintea omului

La începutul secolului trecut, naturalistul francez F. F. Virey, cunoscut și ca medic veterinar, considera că animalele si plantele medicinale erau prima relatie spre vindecare, primii doctori în medicină au fost animalele. El se sprijinea pe observații personale, dar și pe informațiile cuprinse în vestita operă Historia naturalis a lui Pliniu cel Bătrân (24-79 e.n.) unde sunt prezentate multe situații în care animalele si plantele medicinale au fost observate în acțiune. Să vă prezint câteva situații în care animalele se tratează cu plante medicinale:

lăptucă sălbatică - Tragopogon (Urospermum) picroidesUliul (Accipiter), când simte că i-a slăbit vederea, își umezește ochii cu secreția unui neam de lăptucă sălbatică, numită în știință Tragopogon (Urospermum) picroides. Zgârâie tulpina cu ghiarele pentru a produce latexul vindecător.

Chelidonium sau rostopascaRândunicile tratează afecțiunile oculare în cazul când acestea apar la pui, cu sucul galben-portocaliu al plantei numită rostopască sau iarbă-de-negi (Chelidonium). De altfel, în medicina populară, și astăzi, planta e folosită în acest scop deși medicina modernă o recomandă pentru alte suferințe.

virnanț sau rută (Ruta graveolens)Nevăstuicile se imunizează împotriva mușcăturii șerpilor veninoși mâncând virnanț sau rută (Ruta graveolens), o plantă greu mirositoare ce conține un ulei eteric și glicozidul rutină.

Dictamnus albus sau frasinelGalinsoga parviflora sau busuioc salbaticCerbii răniți au fost găsiți rumegând frăsinel (Dictamnus albus). S-a constata că scoarța tulpinii acestei plante aromatice este tonică și stimulentă, iar uleiul ei volatil este un puternic bactericid. Ei mai consumă când sunt răniți și busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora).

Râsul când este rănit, își prepară din anumite plante, pe care le ”rumegă” în prealabil, un fel de terci pe care îl aplică pe răni întinzându-l cu ajutorul limbii, și care joacă rolul unui pansament suigeneris.

Daphne blagayanaPorumbeii sălbatici, gaițele, mierlele și potârnichile folosesc drept purgativ, frunzele de tulchină sau scamonă (Daphne blagayana), iar turturele și găinile, păpădia (Taraxacum officinale).

Cynodon DactylonNepeta catariaCâinii și pisicile mănâncă iarbă înrourată când vor să își curețe pântecele. Se spunea că atunci când câinele are dureri de cap consumă frunzele unei graminee cunoscută sub numele de iarba-câinelui (Cynodon Dactylon). În cazuri asemănătoare, pisicile se tăvălesc peste cătușnică, rudă bună cu salvia și cimbrul, numită și iarba-mâței (Nepeta cataria), plantă înzestrată cu substanțe aromatice.

Paris quadrifoliaVulpile se lăcomesc uneori la momelile cu otravă. Atunci consumă boabe de dalac (Paris quadrifolia) numite și poama-vulpii, a căror acțiune vomitivă ar putea constitui un antidot.

  • Broaștele țestoase își vindecă mușcăturile cu cucută (Conium maculatum).
  • Mistreții mănâncă iederă și urșii mătrăgună, fiind medicamente pentru ei.
  • Vulturul caută să folosească geode când nu-și poate depune ouăle decât cu greutate.
  • Șarpele mănâncă molură când năpârlește și vrea să-și limpezească vederea.

Animalele si plantele medicinale cu care se tratează

Când sunt obosite sau fac lungi călătorii în căutarea locurilor de păscut, unele ierbivore din regiunile tropicale și subtropicale ale Africii, Americii și Asiei, consumă frunze de cafea, matte, guarana, cola, kassine și ceai, arbori, arbuști sau liane care cuprind substanțe stimulatoare ale sistemului nervos (cafeină, teobromină). Înainte ca să fie consumate de localnici aceste animalele si plante medicinale deja erau întro relație!

Ursulețul leneș sau ursulețul marsupial din Australia este un animal monofag, hrănindu-se în exlusivitate cu frunze de eucalipt, copac în care își petrece toată ziua. În mod obișnuit el consumă frunze tinere și fragede care sunt mai puțin toxice. Însă când este bolnav, el consumă cu prudență și câte o frunză bătrână și tare, bogată în substanțe cu efect dezinfectant, fapt cunoscut de medicii rezervațiilor unde supravețuiește acest marsupial ocrotit.

Este un fapt verificat experimental că animalele cu plantele medicinale sunt iscusite în combaterea paraziților intestinali. De pildă, câteva din speciile care hibernează mănâncă spre sfârșitul verii, plante cu acțiune dezinfectantă pentru tubul digestiv, cum ar fi pelinul (Artemisia absinthum) și leurdă sau usturoiul de pădure (Alliuum ursinum) a căror acțiune fitoncidă și vermifugă este recunoscută.

Ierunca sau cocoșul-de-mesteacăn (Tetrastis bonasia) consumă, în timpul iernii (primăvera timpurie), amenți (mâțișori) de mesteacăn, care curăță tubul digestiv de tenii și de alți paraziți intestinali.

Sute de astfel de observații au dus la concluzia că medicina populară și farmacologia primitivă s-au inspirat din aceste manifestări ale instinctului de apărare și conservare manifestat de animale. Animalele si plantele medicinale au fost o importantă sursă de inspirație pentru omul primitiv dar nu unica, deoarece uneori se găsea în fața unor situații când doar propria lui experiență trebuia să decidă asupra plantelor presupus utile.

Era și firesc căci la oameni unele plante medicinale au efect diferit decât la animale. De exemplu valeriana la animale (în special tigri și pisici) este excitantă, în timp ce la om este sedativă. Fructele de mătrăgună, bine tolerate de păsări, produc prin ingerare tulburări grave. Osul lemnului (Sarothamnus scoparius) este toxic pentru om, din cauza sprateinei, în timp ce pentru iepuri și căprioare el constituie hrana de bază în timpul iernii!

Ganduri si impresii pentru "Animalele si plantele medicinale înaintea omului":

  1. Jorjette C Stefan Liviu

Care este gandul tau?