Modalităţile de administrare a produselor fitoterapice

Modalităţile de administrare a medicamentelor şi produselor fitoterapeutice sunt fie internă, pe cale bucală, sub formă de infuzie, decoct, macerat, tincturi, uleiuri, vinuri, pulberi, sucuri, siropuri, cidruri, fie externă, comportând diverse particularităţi, astfel :

  • Compresele constau în aplicarea de bucăţi de tifon sau pânză curată, ori bucăţi de vată învelite în tifon, îmbibate în infuzii, decocturi, oţeturi, pe regiunile inflamate, dureroase, pe leziunile care sunt infectate, colectează (furuncule, abcese etc.) sau sunt lovite (traumatizate); se aplică calde, cu rol de activare a circulaţiei sângelui, de colectare, uneori de calmare, sau la temperatura camerei, ori reci, cu rol de a micşora congestia, durerea, inflamaţia.
  • Prişniţele se aplică cu soluţii hidro-alcoolice, cu rol de a acţiona in doi timpi – soluţia aplicată rece produce la început o reducere a circulaţiei, apoi, datorită alcoolului conţinut, determină o activare a circulaţiei ; se aplică mai rar în dermatologie.
  • Cataplasmele numite impropriu şi prişniţe, cunoscute şi ca oblojeli, sunt preparate de consistenţă moale, obţinute din plante şi organe din plante, pulverizate şi amestecate cu apa pînă la obţinerea unei paste, care se pune între două bucăţi de pânză, aplicându-se pe regiunea afectată ; se pot face şi cu reziduurile obţinute în urma infuzării sau decoctului.
  • Sinapizările, mai puţin folosite în dermatologie, sunt aplicaţii în general cu făină sau seminţe zdrobite de muştar (Sinapis), umezite cu apă, puse între două bucăţi de pînză ; au rol de intensificare a circulaţiei, uneori, aplicate pentru un timp mai îndelungat, de circa 2—3 ore, pot determina apariţia de băşici (vezicule sau bule).
  • Băile medicinale se obţin prin introducerea în cada cu apă pentru baie a unui săculeţ din pînză care conţine o anumită cantitate de plante mărunţite; săculeţul se agită în apa din cadă. Se poate folosi şi decoctul sau infuzia, ori pulberile, turnate direct în apa din cada.
  • Badijonajele constau in ştergerea suprafeţei interesate cu o soluţie apoasă sau alcoolică, obţinută prin infuzare, decoct, macerare, cu ajutorul unei bucăţi de vată, ce poate fi aplicată de un port-tampon (o bucată de sârmă mai groasă, un băţ etc), a unei bucăţi de pânză etc.
  • Pensulaţiile se fac prin aplicarea unor soluţii uleioase, hidro-alcoolice sau a altor preparate fluide sau semifluide, cu ajutorul unei pensule, pe suprafeţele tegumentare interesate.
  • Tamponamentele constau în aplicarea preparatelor lichide sau semi-lichide, cu ajutorul unei bucăţi de vată sau de pînză îmbibată în acestea, sub formă de tarnponări (mişcare de uşoară lovire, fără aplicare de durată).
  • Pudrajeie sunt aplicaţii de pudre, fie prin tamponamente, fie prin întinderea pe suprafaţa tegumentelor, cu vată, pânză sau cu palma, prin mişcări de du-te-vino.
  • Pulverizările se efectuează cu soluţii hidro-alcoolice, prin utilizarea unor dispozitive speciale – pulverizatoare, care degajă soluţiile dispersate sub forma unor mici picături foarte fine, cum este cazul spray-urilor.
  • Ungerile sau oncţiunile constau în aplicarea de produse grase sau semigrase, ori consistente, respectiv a cremolor, unguentelor, cu ajutorul degetelor, palmei sau a unor bucăţi de vată, tifon sau pânză.
  • Aerosolii, folosiţi mai ales în cosmetică, constau în „aburirea” regiunii interesate desupra unui vas cu apă clocotită, în care se află şi plante sau alte substanţe, cu rol de hidratare, de creştere a circulaţiei sau de calmare, dezinfecţie etc.
  • Inhalaţiile sunt similare cu aerosolii, ca manieră de procedură, dar vaporii degajaţi trebuie inhalaţi în timpul inspiraţiei, avînd diverse efecte, mai ales asupra căilor respiratorii ; se folosesc mai puţin în dermatologie.
  • Gargarismele sunt proceduri ce se realizează prin ţinerea de diverse soluţii (infuzii, decocturi etc.) în gură cu capul dat pe spate, degajînd ritmic pe gură aerul inspirat pe nas, obţinîndu-se o barbotare a lichidului aflat în fundul gurii.
  • Fricţiunile sau fricţiile constau în aplicarea unor soluţii sau preparate grase sau semigrase, pe suprafaţa tegumentelor, cu ajutorul palmei, prin mişcări de masaj sau de du-te-vino.
  • Masca cosmetică se realizează prin aplicarea pe faţă, gât, decolteu a unor produse obţinute dintr-un amestec de consistenţă semilichidă sau onctuoasă, păstoasă, cu ajutorul unei pensule sau al unui tampon de vată, în strat gros, uniform. Înainte de aplicarea măştii, care se ţine 15 — 30 de minute, este bine să se facă aerosolizări (aburi) ale regiunilor interesate cu infuzii sau decocturi, pentru deschiderea porilor pielii şi activarea circulaţiei, iar îndepărtarea măştii se va face cu o infuzie, folosită pentru aerosolizări sau cu alte preparate.
  • Fumigaţiile se obţin prin arderea, pe o plita încinsă sau pe o bucată de tablă încinsă, uneori şi pe cărbuni încinşi, a unor organe de plante, inhalându-se fumul degajat ; se foloseşte mai puţin în dermatologie.
  • Clismele sunt extracte apoase din plante, sub formă de infuzii sau decocturi, mai rar uleiuri, introduse în rect cu ajutorul unui dispozitiv special constituit de irigator sau de o pară de cauciuc specială.
  • Fomentaţiile sunt aplicaţii locale ale unor extracte, de obicei lichide, sub formă de comprese, ori în săculeţe sau recipiente improvizate (pungi de plastic sau de cauciuc), la temperatură ridicată (încălzite sau fierbinţi).
  • Spălaturile bucale, prepuţiale (balano-prepuţiale) sau vaginale (numite şi irigaţii vaginale) constau în spălarea cu diverse soluţii apoase (infuzii, decocturi) a cavităţii bucale, a regiunii balano-prepuţiale, sau a cavităţii vaginale (cu ajutorul unui irigator folosit pentru clismă sau a unei pere de cauciuc pară auriculară mare).

Utilizarea plantelor uscate nu se face, din punct de vedere cantitativ, la întâmplare, necesitând anumite doze. În lipsa unui cântar, se pot folosi diverse obiecte din bucătărie sau a mâinii pentru aprecierea aproximativă a unor cantităţi

Folosirea preparatelor fitoterapice nu exclude tratamentele chimice (chimioterapia cu medicamente cumpărate de la farmacii) ci le completează, uneori potenţând şi favorizand efectele acestora. Tratamentul cu extracte de plante se efectuează o perioadă mare de timp, de ordinul săptămînilor, lunilor şi anilor, fără efecte nocive, adresandu-se în special afecţiunilor cu caracter cronic, fără a produce obişnuinţă.

Produsele active obţinute din plante sunt metabolizate în mod firesc de către organism fără a fi necesare eforturi deosebite din partea sa, efectele secundare sau adverse apărand doar rareori. Depăşirea dozelor terapeutice poate determina însă în unele cazuri efecte toxice sau alergice, acestea putand fi prezente şi la doze foarte mici, necesitand în acest caz o testare prealabilă (unde este cazul) la cabinetele specializate.

Daca dermatologia caută să prevină şi să trateze bolile de piele, cosmetica previne şi tratează neajunsurile determinate, mai ales la nivelul feţei şi decolteului, a gâtului, pielii capului, de efectele factorilor de mediu – soare, vant, ploaie, frig, ger, sau ale vârstei, ori ale bolilor de piele etc.

Aspectul exterior al tegumentelor, menţinerea frumuseţii şi prospeţimii pielii, mai ales cea a tenului, prevenirea ridării, înlăturarea petelor, a modificărilor inestetice, au beneficiat şi beneficiază în mod deosebit de aportul plantelor, a extractelor de plante, care se pot folosi nu numai sub formă de produse comercializate în magazinele de specialitate, sau în cabinetele de cosmetică, ci şi ca preparate obţinute în casă, de către cei ce doresc a le folosi.

Procurarea plantelor se poate face individual, recoltand plantele cunoscute, uscându-le şi păstrandu-le în mod adecvat. Dacă culegeţi personal plantele, ceea ce constituie o modalitate de recreere, de relaxare, nu lăsaţi în urma resturi, locuri distruse, plante în suferinţă.

Ganduri si impresii pentru "Modalităţile de administrare a produselor fitoterapice":

  1. Jorjette C alex
  2. Jorjette C Alin
  3. Jorjette C Suta Alexandra
    1. Jorjette C Lili Stancu
  4. Jorjette C Suta Alexandra
  5. Jorjette C Suta Alexandra

Care este gandul tau?