Jocuri Metafizice – Astrologia Karmică cu Roger Elliot

Utilizez cuvantul joc intr-un mod provocator. Pentru majoitatea oamenilor, in special pentru aceia cu o stare sufleteasca religioasa, jocurile sint timpuri trecute, amuzamente cu nici o relevanta despre lumea reala. Ele sint o fuga de adevar. Desigur, pentru Dl. si D-na Mediocru, cuvantul joc utilizat in legatura cu ceva “ocult” ridica in mod spontan in mintile lor suspiciunea ca li se joaca o festa.

Lasati-ma sa-i asigur ca nu utilizez jocul in sensul cautarii unui truc sau pentru ocuparea timpului liber, ci ca un model imaginativ. Fotbalul este modelul imaginativ al unei batalii. Asa este si sahul, in inalta sa modalitate stilizata. Marii maestri care s-au aplecat in mod silentios peste o tabla in carouri, par departe de mirosul urat si varsarea de sange a razboului, dar in mintea lor ei sint comandanti de arme ordonand trupelor sa intre in actiune. Ei joaca o versiune speciala a jocului universal “Hai sa ne prefacem ca…”

Chiar si cei mai logici in mod riguros oameni – oamenii de stiinta – practica jocul. In cazul lor, jocurile sint cunoscute ca modele matematice. Ei utilizeaza aceste modele pentru a proiecta poduri, pentru a calcula populatia globului cu 10000 de ani in urma, sau pentru a ghici cum s-au format galaxiile. Ei stabilesc anumiti parametri care pot fi denumiti regulile jocului; apoi inventeaza o multitudine de metode, numite strategii, de practicare a jocului. Se prefac ca abat urgane, ca uilizeaza bombe sau metale obosite la podurile propuse de ei, doar pentru a vedea cat de bine rezista la tratament. Ei sustin ca foametea, razboiul si epidemiile lovesc lumea in doze masurate cu exactitate, doar pentru a vedea cum va fi afectata populatia globului. Ei afirma ca norii de gaze au diferite viteze si densitati doar pentru a vedea cum se ivesc pe ecranul computerului formele galactice.

In mod evident, toti cunoastem ca oamenii intuitivi sint mult mai imaginativi decat acestia. Pictorii sustin ca o pictura pe panza este un peisaj tridimensional. Eu pretind – nu, va rog sa ma scuzati, Ben Jonson pretindea ca piesele lui erau reprezentari ale lumii reale. Astazi il cred pe cuvant foarte putini oameni. Ei asculta de sfatul lui Aristotel de a-si “suspenda necredinta” – cu alte cuvinte, ei intra in jocul “Hai sa vedem”, stiind ca este doar un joc. Dar este un joc serios. Nimeni nu paraseste teatrul dupa ce vede Alchimistul, strigand: “Am fost pacalit! Jonson este doar un farsor de doi bani!” Dimpotriva, este aclamat ca un mare artist creator.

Acum ajungem la punctul de nedumerire. Exista un domeniu in viata in care nu ti se permite sa practici jocuri. In religie si chestiunile metafizice nu este permis nici un model imaginar al vreunei descrieri. Si aceasta provoaca confuzie, deoarece, pe jumatate evident pentru mine, religia, sau daca vreti, crearea de mit – este singurul domeniu al activitatii umane unde este ceruta in mod absolut adevarata imaginatie creativa.

In mod clar, fiecare religie particulara cere un fel de imaginatie, pur si simplu pentru a-si transmite mesajele in primul rand. dar este o imaginatie bine disciplinata, aproape totalitarista in controlul sau. In aceasta idee, religia organizata seamana cu sportul profesional. Activitatile sint atat de fizice si de regulate, antrenamentul asa de sever, telurile atat de solemne si unice, incat toata placerea reala a jocului “Hai sa ne prefacem ca…” dispare.

Ceea ce religia si sportul nu va vor permite sa faceti este schimbarea regulilor impamantenite. In protenis, o afacere foarte solemna intr-adevar, nu poti spune dintr-odata: “Haideti sa jucam in trei”. In religie, de asemenea, nu poti spune: “Haideti astazi sa fim mahomedani” sau “Haideti sa afirmam ca Dumnezeu nu exista”. Sinteti marginiti de reguli, de doctrine.

Desigur, lucrurile nu sint chiar atat de rele pe cat erau altadata, cand erati excomunicati daca, la fel ca mine -ei, Ben – nu aveati aceleasi vederi cu autoritatile Bisericii. Dar disciplina pierduta a zilelor noastre este ca si invidia, fiindca implica aceeassi porunca: nu va pierdeti credinta.

Pe de alta parte, artistii va incurajeaza sa excludeti necredinta, in timp ce preotii va admonesteaza: nu va incredeti in pericol.

Ceea ce se intampla acum este faptul ca, de regula, copiii sint adusi la credinta parintilor si a comunitatii din jurul lor. In Vest, aceasta semnifica de obicei o veneratie sentimentala pentru Isus si probabil si pentru Maria. Chiar daca parintii sint agnostici, copii absorb totusi credinta cea mai raspandita, de la scoala sau de la TV. Desigur, mai tarziu ei pot studia religia comparata, sau pot veni in contact fervent cu oameni de alta credinta. Dar toti acestia rar cand au fost incurajati de la o varsta tanara sa-si creeze propria lor religie, in acord cu propriul lor model psihologic special.

Care este gandul tau?