Unt clarifiat sau Ghee – Original din India, acum si la tine acasa

Ghee este făcut din unt nesărat. Într-o oală mare, se fierbe până când toată apa se evaporă şi proteinele se aşează la fund. Spre deosebire de unt, ghee poate fi păstrat pe perioade lungi fără a fi ţinut la frigider. Condiţia este de a fi păstrat într-un vas închis etanş pentru a evita oxidarea şi umiditatea.

Textura, culoarea şi gustul de unt clarifiat depind de sursa de lapte folosită în prepararea untului şi de modalitatea în care a fost fiert acesta (se poate arde si atunci va fi închis la culoare și cu gust specific).

Poate fi cumpărat untul clarifiat, dar la un pret mult prea mare decât dacă l-ai prepara tu. Cu toate legile alimentare si cu produsele pline de aditivi, conservanti si E-uri, cel mai indicat este sa iti faci unt clarifiat acasa, așa esti sigur de ceea ce folosesti.

Poți prepara ghee sau unt clarifiat si din iaurt

Un unt clarifiat poate fi preparat și din iaurt. Se procedează în același mod în care preparăm ghee din unt, trebuie doar să fiarbă putin mai mult pentru că iaurtul are un continut mai ridicat de apă, care trebuie eliminată.

Mai jos aveti un video în care se prezintă modalitatea originală de preparare pentru reteta de unt clarifiat:

Uleiul ghee sau untul clarificat a fost folosit în ritualuri hinduse şi vedice

Cuvântul ghee provine din sanscrită, având sensul de „pulverizat”. Uleiul Ghee are un rol sacru în ritualurile moderne hinduse şi vedice. Este folosit în cadrul căsătoriilor şi a funeraliilor, pentru îmbălsămarea morţilor, sau alături de alte patru substanţe sacre: zahărul, laptele, iaurtul şi mierea. In trecut era folosit ca ulei în arderea lămpilor în cadrul diferitelor ritualuri. Există şi un imn pentru ghee.

Acum cel mai des, untul clarifiat este utilizat în bucătărie

Ghee este foarte utilizat în bucătăria indiană. În multe părţi din India, în special în Bengal şi Orissa, orezul este întotdeauna servit cu ghee. Este un ingredient utilizat în prepararea de halva originală şi prăjituri specifice din bucataria indiană.

Cum acţionează ghee unt clarifiat

Cum se prepara unt clarifiat Ghee

Adevărul este că organismele noastre au nevoie de grăsime pentru a funcţiona. Persoanele care ţin tot felul de diete şi fac exerciţii fizice destul de mult, până ajung în punctul în care nivelul de grăsime este foarte scăzut, riscă să facă aritmii cardiace periculoase. Corpurile noastre au nevoie de grăsime pentru a asimila vitaminele esenţiale precum A, E, D şi K.

În India, untul clarifiat (ghee) este un element central al medicinei ayurvedice. Multe femei din India se bazează pe acest tip de medicină pentru a-și menţine sănătatea si frumusetea. Ghee este piatra de temelie a acestei abordări.

Pe de altă parte, grăsimile nesaturate din unt pot cauza probleme. Prin fierbere, se înlătură aceste substanţe solide periculoase. Rezultatul final este un ulei auriu şi pur. Despre ghee, medicii ayurvedici şi un număr tot mai mare de cercetători din Vest, cred că are proprietăţi miraculoase de vindecare.

Medicina ayurvedică, practicată pe scară largă în India şi din ce în ce mai acceptată şi în întreaga lume, spune că păstrarea organismului în echilibru este un factor de promovare al sănătăţii. În tot acest timp, medicina alopată se luptă cu bolile. Teoria ayurvedică se bazează pe conceptul că oamenii au una din cele trei tipuri de corpuri de bază (doshas) – Vata (aer), Pitta (foc) sau Kapha (pământ şi apă) şi fiecare necesită strategii diferite pentru a atinge echilibrul.

Ghee sau unt clarifiat este considerat că are o valoare universală în promovarea sănătăţii, indiferent de tipul de corp.

Și acum iată rețeta ca să prepari acasă unt clarifiat sau ghee!

Îți voi prezenta rețeta cum prepar eu unt clarifiat acasă! Ai nevoie de măcar 2 pachete de unt (sau mai multe) pe care le pui într-o cratiţă la foc mic.

În timp ce untul se topeşte, este posibl să vezi bucăţele mici de brânză în fundul cratiţei, bucăţi ce trebuiesc eliminate. Este posibil să nu trebuiască să le îndepărtezi pentru că se pot prinde de cratiţă (de această dată acest lucru este unul bun), de aceea fii atent când amesteci să nu atingi fundul cu lingura de lemn.

În momentul în care untul se clarifiază, vei vedea că arată ca uleiul sau ca mierea. Pentru a vedea dacă este gata, baga o bucăţică de hârtie in ulei, căreia mai apoi îi dai foc. Dacă sfârâie înseamnă că mai are apă şi mai trebuie lasat puţin, însă atenţie, nu mult, că s-ar putea să se ardă şi atunci îşi schimbă şi culoarea dar şi gustul, putin.

După ce ai închis focul, lasa puţin să se răcească, apoi pune uleiul ghee într-un vas ce poate fi închis ermetic (un borcan de exemplu). Ai grijă să nu pui şi impurităţile rămase la fund! Se poate strecura când se transfera în recipient, folosind fie o strecurătoare deasă, fie o pânză curată de in sau bumbac.

Uleiul poate fi folosit în pansamente, în bucătărie la gătit (nu are acelaşi miros ca celelalte uleiuri şi se foloseşte în cantităţi mai mici).

Calităţile vindecătoare ale uleiului Ghee sau unt clarifiat

Ghee sau unt clarifiat este un produs cunoscut pentru beneficiile în cadrul afecţiunilor ţesutului conjunctiv şi articulaţiilor, ajutând la dezvoltarea flexibilităţii. Este utilizată de practicienii ayurvedici pentru a trata o mare varietate de boli, de la alcoolism la epilepsie, până la dureri vaginale. În zilele noastre se mai foloseşte amestecat cu miere, ca remediu.

Efectele consumului de unt clarifiat sau ghee

  • Ajută le dezvoltarea inteligenţei.
  • Ajută la creşterea puterii de memorie.
  • Intinereste pielea din interior şi sporeşte strălucirea acesteia.
  • Stimulează energia organismului.
  • Detoxifică organismul.
  • Normalizează vata.(Dezechilibrul de vata duce la apariţia bolilor)
  • Îmbunătăţeşte claritatea vocii.
  • Normalizează pitta.
  • Hrăneşte organismul
  • Îmbunătăţeşte digestia.
  • Creşte calitatea şi cantitatea lichidului seminal.
  • Este foarte eficientă în probleme ale ochilor.
  • Este cea mai bună formă de grăsime.

PS: Starea de unt (adică mai dură) şi starea de ulei (adică mai lichid) se regăsesc în funcţie de modul de preparare şi calitatea produsului din care este făcut. Diferenţele apar la miros şi la culoare, dar şi la gust! Acest unt clarifiat poate fi folosit si ca tratament facial. Il poti folosi ca si crema de fata, simplu sau in amestec cu alte uleiuri.

Dacă ai întrebări, le aştept cu mare drag!

Acest articol are 13 Comentarii

  1. Jorjette C MARIANA NEMES
  2. Jorjette C Elena

Care este gandul tau?