Vitaminele B alungă osteoporoza

Calciul este un mineral esenţial pentru sănătatea sistemului nostru osos. Dar tot atât de important este şi aportul acidului folic şi al altor vitamine din complexul B, după cum afirmă cercetătorii. Deja cunoscute pentru rolul de prevenire a malformaţiilor congenitale, aceste nutrimente miraculoase par să deţină un rol important şi în caz de osteoporoză, potrivit rezultatelor a două studii.

vitaminele B
Vitaminele din complexul B ajută la scăderea nivelului homocisteinei, un aminoacid care, prezent în exces în organism, poate determina un risc crescut de accidente vasculare cerebrale, de atac de cord ori de maladia Alzheimer. Mai recent, cercetatorii olandezi au descoperit că un nivel ridicat de homocisteina poate dubla cel puţin riscul fracturilor datorate osteoporozei, iar un studiu american a confirmat aceste rezultate.

Dr. Douglas P. Kiel, conducătorul studiului american, a afirmat: „Calea cea mai simplă de a ne păstra un nivel redus al homocisteinei este un aport sporit de vitamine din complexul B.” El consideră că o multivitamină standard este în stare să asigure scăderea cantităţii de homocisteina la un nivel nepericulos. De asemenea, alimentele bogate in vitamine B şi în calciu – lactate, broccoli şi alte legume verzi, morcovi, nuci etc. – pot reduce substanţial riscul fracturilor. Specialiştii recomandă, pe lângă alimentaţie şi suplimente vitaminice, practicarea regulată a exerciţiilor fizice, cum ar fi mersul pe jos sau ridicarea greutăţilor, pentru menţinerea vigorii musculare şi a densităţii osoase până la vârste înaintate.

Fracturile osteoporotice constituie una dintre cele mai serioase probleme de sănătate la persoanele de vârsta a treia. Practic, 20% dintre ele se soldează cu decesul pacienţilor într-un interval de mai puţin de un an, din cauza infecţiilor sau a altor complicaţii.

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Vitaminele B alungă osteoporoza":

  1. Jorjette C Adrianaadia

Care este gandul tau?