VIDEO – Hidraţi de carbon – principala hrană a fiinţelor vii de pe Pământ

Plantele verzi, fără excepţie, contribuie la prosperarea şi progresul vieţii pe pământ; ele reprezintă acele organisme care în trecutul îndepărtat al istoriei pământului au creat atmosfera cu oxigen, iar astăzi, prin activitatea lor, o menţin, asigurând dezvoltarea lumii animale şi a omului. Dacă n-ar exista plantele, viaţa pe Pământ ar fi greu de conceput. Soarta a tot ce e viu depinde de reacţia foto-chimică a clorofilei. Lumina nu este numai simbolul vieţii, ci însuşi izvorul ei.

Cantitatea de materie vie de pe pământ depinde de facultatea pe care o au plantele verzi de a capta energia radiantă a soarelui. Numai frunza poate da naştere unor noi substanţe organice. În acest laborator viu, cu ajutorul indispensabil al razelor solare, se produc mereu hidraţi de carbon, din bioxid de carbon şi apă. Aceşti hidraţi de carbon reprezintă o hrană pentru toate fiinţele vii de pe Pământ.

Cursul vieţii e orânduit de această facultate, pe care o are frunza verde, de a hrăni tot ce e fiinţă vie. Datorită fotosintezei, proprietate pe care o au numai plantele, lumea vegetală pune în mişcare o uriaşă masă de carbon, pe care o incorporează în substanţa organică. Este suficient să ne gândim că plantele de pe un hectar consumă, anual, aproximativ 1,2 tone de bioxid de carbon şi o cantitate triplă de apă — 3,75 t. Din aceste două substanţe anorganice plantele sintetizează materialul organic.

Articol etichetat cu:, , , ,

Care este gandul tau?