Un cataclism interior: psihologia râsului

Acest cataclism interior este – cel puţin în anume situaţii – râsul, respectiv această mişcare caracteristică a feţei, însoţită de un sunet specific, nearticulat, rezultat al unor mişcări vibratorii ale corzilor vocale, în urma unei serii de expiraţii neregulate şi adesea involuntare. Interesant este faptul că mult timp medicina a văzut în râs un simplu act fiziologic, fiind de regulă interpretat ca reprezentând fie un mijloc de comunicare, fie o reacţie involuntară a simţămintelor plăcute.

Totuşi, ştiintelor medicale nu le-a scăpat faptul, şi asta încă din cele mai vechi timpuri, că oamenii în mod structural optimişti şi, ca atare, prin definiţie cu largi disponibilităţi pentru bună dispoziţie şi râs, se îmbolnăvesc mai greu, iar dacă totuşi nu scapă de acest fapt, se vindecă incomparabil mai repede decât aceia în mod structural pesimişti. Acest fapt, nu lipsit de importanţă a adus râsul în focul concentric al cercetărilor de rigoare, cu profil psiho-medical, cercetări care au evidenţiat aspecte dintre cele mai interesante în legătură cu acest banal act fiziologic.

Astfel, în primul rând s-a observat faptul că acest act fiziologic este de o mare varietate, fiind strâns legat de temperamentul ca şi de caracterul individului, de capacităţile şi particularităţile sale emoţionale, apoi de starea de boală sau de sănătate de care dispune.

Râsul în toate formele sale

Spre a ilustra marea varietate în care ni se prezintă râsul, vom pomeni de râsul ironic, sarcastic, dispreţuitor sau servil. Apoi, de râsul forţat, destinat a face plăcere doar interlocutorului. De asemenea, vom mai pomeni de râsul condescendent, solemn, superior, bonom, senin, zgomotos, agitat şi cu spasme, exteriorizând realmente un cataclism interior. Vom mai pomeni, în continuare de râsul zeflemitor, jignitor, patern, nestăpânit, homeric (în contrast cu râsul abia schiţat sau stăpânit), de râsul perfid, fals, apoi de acela deschis, cu capul dat pe spate, exprimând lipsa de griji, în sfârşit de acela plin, degajat, cu ochii închişi, exprimând încredere celor din jur.

psihologia-rasului

În mod special a fost analizat aşa-numitul râs sardonic, exprimat de faciesul tetanic, respectiv de acel aspect particular al fetei aceluia suferind de tetanos (boală infecţioasă produsă de bacilul tetanic care se caracterizează prin contracturi tonice dureroase şi generalizate), când faţa celui în cauză exprimă un râs dureros, datorită contracţiei muşchilor frontali ca şi celor orbiculari ai pleoapelor, apoi datorită şi contracţiei muşchiului denumit risorius, care provoacă încreţirea frunţii, devierea în sus a sprâncenelor, închiderea pe jumătate a ochilor, ca şi devierea buzelor în sus şi în afară, cu descoperirea dinţilor.

Psihologia râsului – ce spune râsul despre tine

În final, vom sublinia faptul că psihologii identifică râsul cu o oglindă, aceasta însemnând că fiecare om îşi are propriul sau râs, care numai în aparenţă se aseamană cu acela al semenului sau.

Astfel, aşa-numitul râs în A, exprimă sinceritate şi generozitate; acela în O, vulgaritate şi chiar bădărănie; apoi, râsul în U, inteligenţă medie sau chiar redusă, după cum acela în I sau E, tinereţe sau stăpânire de sine. Desigur, poate că există şi ceva fantezie sau exagerare, în acest fel de a pune problema, dar, cu toate acestea, se pare că există şi un dram de adevăr.

Care este gandul tau?