Tratamente naturale pentru cresterea poftei de viata

Atât stresul cât şi anxietatea sunt forme ale deteriorării poftei de viaţă. Echilibrul interior, într-o viaţă socială, activă, are adesea de suferit din cauză că nici noi şi nici cei din jurul nostru nu se gândesc atunci când acţionează sau reacţionează la fericirea şi starea de bine a fiecăruia. Totuşi ne putem oferi ceva pentru a ne „repara” într-o situaţie în care starea noastră de spirit, pofta de viaţă, are un nivel negativ.

Paradoxal, dintre toate modalităţile prin care îţi poţi aduce echilibrul stării tale de bine, natura se pare că oferă cel mai mult, aproape fără nici un cost. Iată aşadar trei tratamente naturale pentru creşterea poftei de viaţă:

1. O drumeţie în pădure

Aerul de munte este puternic, din cauză că este curat şi foarte hrănitor pentru creier. Dacă îţi programezi o drumeţie în pădure, chiar şi pentru câteva ore, garantat îţi poţi dobândi forţa şi bunăstarea ta interioară pentru măcar o săptămână de stimuli stresanţi.

În pădure ai ocazia să găseşti adesea pajişti cu muşchi, iar dacă îţi acorzi câteva minute să stai cu picioarele goale pe muşchii din padure, chiar să păşeşti uşor peste ei, vei avea beneficiile unui masaj reflexo-terapeutic. Tensiunea din creier adesea este foarte aproape ca valoare cu tensiunea din tălpi.

2. Aromele şi mirosurile

Dacă o ieşire în natură nu îţi este la îndemână acum, poţi să îţi armonizezi starea ta de bine cu ajutorul aromaterapiei. Acasă, în spaţiul tău intim, în momentele tale de linişte şi relaxare, foloseşte esenţe naturale ori plante naturale pentru a savura o aromaterapie cu leac.

Uleiurile esenţiale pot fi picurate într-un vas cu apă caldă, mirosul din cameră urmând să îl savurezi pentru măcar 10 minute, într-o pauză totală, întins şi relaxat.

Plantele aromatice pot fi chiar plantele medicinale. Într-un vas de ceramică, aprinzi un cărbune, şi pui peste el plante ca: busuioc, chimen, coriandru, laur, levănţică, mentă, mirt, măghiran, oregano, rozmarin, valeriană, canabis, cimbru, melissa, ylang ylang, cedru etc. Mirosul pătrunde atât în plămâni cât şi în creier, plantele având darul de a te vindeca şi aşa nu doar consumându-le în ceaiuri şi alte produse.

3. Aromaterapia cu Palo Santo

Palo Santo sau Lemnul Sfânt este un copac de origine peruană. El are un miros foarte special, de asta i se spune şi sfânt. Aromaterapia cu palo santo îţi oferă beneficii de relaxare, pace şi linişte interioară aproape de la primele secunde de când inhalezi mirosul. Mirosul de palo santo, cu un iz unic, pătrunde în toate corpurile noastre, şi cel energetic, şi cel material, şi cel mental, în toate.

Rezultatul acestei metamorfoze a mirosului în noi este o stare divinatorie în care dacă eşti şi fericit şi mulţumit de viaţa ce o trăieşti, ai ocazia să îţi măreşti forţa ta interioară, să îţi ridici vibraţia manifestărilor tale interioare.

ATENŢIE! Poate crea efecte ireversibile în viaţa celui ce simte mirosul de palo santo pentru prima dată!

Ganduri si impresii pentru "Tratamente naturale pentru cresterea poftei de viata":

  1. Jorjette C Paul - Rochii Seara
  2. Jorjette C Anonim
  3. Jorjette C Daniela
  4. Jorjette C Celine
  5. Jorjette C Sorina

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.