Trăirea individuării – Carl Gustave Jung

C.G.Jung s-a raportat la procesul individuării atât indirect descoperindu-l, descriindu-l, conceptualizându-l cât şi direct, trăindu-l pur şi simplu. Sau lăsându-se trăit de el. De altfel Jung juxtapune unei convingătoare teoretizări a experienţei anterioare- căreia I se subscrie şi individuarea- trăirea acesteia, după cum afirmă într-o scrisoare din 2 octombrie 1954 (apud. M.Cazenave,1999, pag.17)

“Nimeni nu este în măsură , dacă nu cunoaşte cu adevărat trăirea individuală, să convingă pe altul că ea există. Doar cuvântul-oricât de bine intenţionat ar fi el- nu va convinge niciodată pe nimeni.” Jung nu numai că a trăit cu adevărat experienţa interioară, el a trăit asumânu-şi-o pe deplin conştient, urmărind-o, comunicând cu ea, prin ea şi pe ea, stăpânind-o şi lăsându-se stăpânit de ea, exteriorizând-o, analizând-o. Experienţa anterioară constituie pentru el nucleul ţn jurul căruia a gravitat întreaga sa viaţă- “Eu mă pot înţelege pe mine doar din întâmplările lăuntrice. Ele reprezintă specificul vieţii mele” deoarece “viaţa mea este povestea unei realizări de sine a inconştientului”. (A.Jaffe, 1996, pag.18-20)

Iubirea sa în “imperiul tenebrelor”, începerea vieţii sale spirituale a fost anunţată la vârsta de trei sau patru ani de un vis pe care avea să-l înţeleagă cu adevărat abia după 50 de ani. Următorul pas important pe drumul spre sine însuşi a lui Jung a fost, pe la vârsta de 7-8 ani, înstrăinarea de sine însuşi, înstrăinare urmată de crearea unui anumit ritual l care apela în momentele dificile (generate fie de irascibilitatea tatălui, fie de starea bolnăvicioasă a mamei, fie de vreo prostie făcută de el însuşi) şi care era învăluit ăntr-un secret absolut şi care, tocmai de aceea, ăi oferea siguranţă.apus-de-soare-din-copac

Chiar dacă aceste întâmplări alături de celelalte din copilărie sunt importante pentru evoluţia sa, despre legăturile dintre ele Jung spune: “Până în ziua de azi, când, de optzeci şi trei de ani îmi scriu amintirile, nu mi-a devenit încă foarte clar ce raport există între amitirile mele cele mai timpurii: ele sunt ca mlădiţele izolate ale unui singur rizom subteran. Sunt ca etapele unui proces evolutiv inconştient (subl.aut.)” (A.Jaffe, 1996, pag.41). De altfel, pentru Jung, întreaga viaţă este asemenea unui rizom. “Viaţa am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăieşte din rizomul ei.

Viaţa sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea îşi are sălaşul în rizom”(ibidem, pag.49) una dintre rezultatele individuării este tocmai cunoaşterea a ceea ce este în rizom şi de aceea afirmaţiile făcute de Jung la vârsta de 83 de ani precum şi rizomul ca metaforă a inconştientului relevă importanţa covârşitoare pe care a avut-o inconştientul în viaţa şi studiile psihologului unic care a fost Carl Gustav Jung, precum şi fidelitatea cu care s-a raportat de-a lungul întregii sale cariere la acesta.

Unul dintre anii săi hotărâtori a fost 1887, an în care a învăţat ce este o nevroză, trăind-o şi apoi, conştientizând-o (având ca punct de plecare un minor accident a “scăpat” de şcoală şi de responsabilităţi prin leşinuri care “apăreau” exact la momentul potrivit). Dar acest an mai este important şi pentru că acum apar germenii celor două personalităţi de mai târziu precum şi sentimentul Eului: “acum sunt eu, acum exist. Înainte lucrurile mi se întâmplau, făceau din mine ce vroia ele, acum însă eu eram cel care voiam” (A.Jaffe, 1996,pag.46)

Partea 2 >>

Care este gandul tau?