Tortura – metodă de mărturisit

Prin tortură erau smulse mărturisirile indivizilor bănuiţi de vrăjitorie. Printre cele mai răspândite modalităţi de tortură cităm scaunul cu cuie, elongaţia, estrapada, garourile, imersiunea, cătuşele pentru degete sau sfârâitoarele, fierul încins, rulourile cu ghimpi, vârtelniţa, cizmele, plumbul topit, apa clocotită, dislocarea membrelor, smulgerea cărnii cu cleşti înroşiţi în foc şi, în sfârşit, rugul.

Considerată ca un păcat împotriva lui Dumnezeu, după modelul ereziei, vrăjitoria nu putea fi pedepsită decât prin mijloace extraordinare, şi timp de aproape trei secole, de la începutul secolului al XV-lea până la sfârşitul celui de al XVII-lea, se proceda, în general, în felul următor:

1. În cursul territio-ului sau “chestiunii pregătitoare”, pentru a-l (o) înspăimânta pe acuzat(ă), i se explica “mânuirea diferitelor instrumente de tortură” (J. Tondriau şi R. Villeneuve). Era biciuit şi legat foarte strâns.

2.  Apoi se trecea la etapa următoare, numită “chestiunea definitivă” sau “tortura finală”.

Nu existau reguli bine definite, astfel că persoana torturată era la cheremul torţionarului. Acesta putea să practice estrapada, dacă socotea că era vorba de o problemă obişnuită. Estrapada consta în a lăsa să cadă acuzatul la capătul unei frânghii fie în apă, fie la câteva picioare de sol. Dacă se considera că era vorba de o problemă excepţională, se recurgea la mai multe maşinării care dislocau membrele.

Dar să nu omitem torturile adiţionale: mâini tăiate, smulgerea cărnii cu cleşti înroşiţi în foc etc. Aici imaginaţia sadică a judecătorilor nu avea limite. Dacă cel torturat îşi pierdea cunoştinţa, i se arunca, de exemplu, apă clocotită la subraţ; acest mijloc trebuia “să-l pună pe picioare”.

Dacă cumva acuzatul(a) era incapabil(ă) să verse vreo lacrimă, el(ea) era din oficiu declarat(ă) vinovat(ă). Trebuia să verse măcar “trei lacrimi din ochiul drept”. Au rămas rapoarte în această privinţă, încă din prima zi, călăul stropea cu alcool capul condamnatului şi-i dădea foc pentru ca părul să ardă până la rădăcină.

I se punea sulf aprins la subţioară. Pentru degete se foloseau cătuşele sau inelele care comprimau. Se foloseau bocancii sau cizmuliţele spaniole. Aceşti bocanci erau alcătuiţi din scânduri care strângeau piciorul de la genunchi la gleznă sau îl presau progresiv, cu ajutorul unui şurub, până ce osul era zdrobit.

Călăul nu sugruma întotdeauna victimele înainte de a le arunca în flăcările rugului. De altfel, pentru a spori suferinţa vrăjitoarei sau vrăjitorului, demonologul Pierre de Lancre recomanda utilizarea lemnului verde în locul celui uscat.

Articol etichetat cu:

Sunt 2 de ganduri pentru "Tortura – metodă de mărturisit"

  1. Bogdan Cristescu claudia @ grilaje
  2. Bogdan Cristescu Mihaela

Care este gandul tau?