Articole despre Spirit

Strugurii şi mustul dulce în medicina naturală – cura cu struguri

O dată cu sosirea toamnei, consumul fructelor de sezon sub formă de cure sunt întotdeauna o binefacere pentru organism. În Grecia Antică, viţa-de-vie era sacră. Sucul de struguri era considerat licoarea lui Dionysos, iar la romani a lui Bacchus. Strugurii erau folositi din cele mai vechi timpuri la prepararea vinului – licoarea magica recunoscuta pentru efectele asupra intregului organism. Pentru egipteni, trei mari zei: Osiris, Horus …

Povesti de groaza adevarate de speriat copiii, dar şi adulţii

Încă de mică, crescând la bunici, într-un sătuc. Am avut ocazia să-mi treacă pe la urechi tot felul de povesti de groaza. In acel moment au avut efectul de a-mi provoca un sentiment de frică de necunoscut, de a-mi ridica părul pe întregu-mi corp. În urma acestor povesti, am ajuns să-mi fie frică să ies seara din casă. Uneori daca ramaneam singura acasa dormeam cu …

Lumanarica ~ Beneficii, proprietati, remedii si utilizari

Lumanarica (Verbascum densiflorum, V. phlomoides, V. thapsus) – este o planta medicinala erbacee, bienala. In popor este cunoscută şi sub numele de Toiagul lui Aaron, muc de lumânare, coada vacii, coada boului, coada lupului, lipana, captalan de cel galben, coada mielului, corobatica, cucuruz galben, lipean, lumanarea Domnului ranzisoara, ciucurica, corovatic. Această plantă bienală are o rozetă de frunze lânoase, o tulpină înaltă, groasă, răşinoasă şi …

Mitologia animalelor şi obsesia omului

Bogată în metamorfoze, în bestialitate, în raporturi contra naturii, dar şi în exacerbate omagii aduse regnului animal, această mitologie şi-a deschis drum, începând din Grecia, prin arte în general şi prin pictură în special. Ar trebui să ne învrednicim să întocmim o istorie a picturii în funcţie, de pildă, de miturile ce au înflorit în cutare sau cutare epocă. Iconologia, aşa cum este profesată de …

Bilocatia sau cum să fii simultan în două locuri

Cum arată şi etimologia, bilocatia constă în a te găsi simultan în două locuri în acelaşi timp, dar temporar, cum s-a întâmplat cu padre Pio sau cu Sfântul Francois Xavier. După contextele în care se studiază acest fenomen, a cărui probabilitate este infimă, dublul se impută corpului eteric, corpului astral sau corpului spiritual, perispiritului, fantomei odice sau unei apariţii etc. După credinţă şi sensibilitate, fenomenul …

Simbolistica culorilor si aparitia lor in vis

Părerile sunt împărțite, unii spun că visele sunt fără culori, dar totuși unii dintre noi visăm în culori. Știința nu poate explica totul, dar simbolistica culorilor din vis poate genera o imagine mai profundă asupra noastră. Dacă privim cu atenție înțelesul simbolic al culorilor, putem să ne răspundem la undele întrebări interioare. Se presupune că toate culorile fac parte din inconştientul colectiv, aşa că orice …

Mesaje spirituale – consultaţie online de la arhanghelul Uriel

Şi totuşi cine nu vrea ca Dumnezeu să îi trimită mesaje spirituale? Încă de mic, de la prima gură de aer, începi să fii un om ca noi toţi ceilalţi ce deja suntem aici. Şi cel mai spiritual dintre oameni, nu-l aude pe Dumnezeu dacă încă mai este viu, aici pe Pământ. De ce? După ce te-ai născut, Dumnezeu nu mai este în afara ta, …

Amprente ale spiritualităţii: Mănăstirea Sihastria

Judeţul Neamţ, dominat de culmile Ceahlăului, se înscrie în istoria Moldovei şi a întregii ţări ca un ţinut de deosebită importanţă. Numeroase sate şi locuri stau mărturie a unei istorii zbuciumate şi la fel de numeroase biserici şi mănăstiri dovedesc dragostea de frumos şi dorinţa de supravieţuire a oamenilor prin credinţă. Printre aceste locaşuri se numără Mănăstirea Sihăstria situată în decorul de basm cu care …

Cel mai frumos colind – Creștini, Crăciunul a sosit

Că tot e pe aproape Crăciunul, mi-am amintit cel mai frumos colind, cel mai drag mie, pe care l-am auzit pentru prima dată acum 3 ani. Eram în anul 2 de facultate și s-a creat un grup de colindători pentru profesori. La grupul de colinde l-am cunoscut pe Bogdan și de atunci suntem împreună! Una dintre colindătoare ne-a învățat acest colind românesc.E superb! Sper să …

La mulţi ani blog.jorjette.ro!

Toate vorbele s-au spus în comentarii. De 7 zile ne tot petrecem viaţa cu acest concurs. Acum la final premiul merge la câştigător, iar cel care a pierdut sper că va aprecia faptul că a avut şansa să câştige. Premiul surpriză se va împărţi în două. Nu vom spune care este premiul surpriză, pentru că e surpriza celor la care ajunge, dar vom spune la …

Un Crăciun Fericit cititorilor noștrii!

În seara aceasta vine Moș Crăciun la fiecare casă! Nu ne uită pe nici unul! Chiar dacă mulți consideră că Moș Crăciun nu există – se înșeală!! Moș Crăciun există – e spiritul Crăciunului care ne adună pe toți acasă, ne face să ne bucurăm de lucrurile mărunte, ne face să ne simțim împliniți. Moș Crăciun este precum mirosul de prăjituri, precum o colindă ce …

George Baron Lovendal – Un renascentist pe plaiurile Bucovinei

Născut la Sankt Petersburg, pe 10 mai 1897, George baron Lovendal este descendentul unei străvechi familii nobiliare daneze, care numără printre înaintaşi viceregi danezo-norvegieni, precum şi multe alte personalităţi militare, politice şi artistice. Între anii 1914-1917, urmează Şcoala de Belle Arte din Sankt Petersburg. Din aceeaşi perioadă datează şi prima sa întâlnire cu lumea teatrului, fiind succesiv, la Teatrul Imperial din capitala Rusiei, actor, dansator …