Evul Mediu

  • Fauna fantastică – mituri despre animale

    Fauna fantastică – mituri despre animale

    Acordând puţină atenţie pretinselor obiceiuri ale animalelor, aflăm multe despre om… Simbol al geloziei, cucul este în mare măsură un simbol al lenei, datorită faptului că el face ouă în casa altuia şi pentru că-l bănuim incapabil să-şi facă singur cuib (nu se spune: „leneş ca un cuc”?). Totuşi, în mitologia greco-romană, amintesc Louis Sechan…

    Continuă lectura

  • Cum te aduce alchimia aproape de Dumnezeu Creatorul?

    Cum te aduce alchimia aproape de Dumnezeu Creatorul?

    Astăzi pare să prevaleze ideea conform căreia chimia ar fi “fiica” alchimiei, care, debarasată de zgura ei “superstiţioasă”, alchimia i-ar fi dat naştere. Lansată la sfârşitul secolului al XlX-lea de savantul Marcellin Berthelot, această idee nu este cu totul falsă: “Operaţiile reale pe care le făceau alchimiştii, scrie el în Les Origines de l’alchimie (1885),…

    Continuă lectura

  • Jocul Astrologiei – Astrologia Karmică cu Roger Elliot

    In cazul meu, acest tipar psihologic mi-a fost revelat – in parte, cel putin – prin Astrologie. Cu alte cuvinte, cred ca modelul planetar de la nastere este un simbol complex al personalitatii dumnevoastra. Dintr-un motiv anume, inca necunoscut, sinteti nascut la momentul care este, potrivit cerurilor, in conformitate cu tipul de suflet pe care…

    Continuă lectura

  • Dansul apostolilor descris în Documentul lui Ioan

    Dansul apostolilor descris în Documentul lui Ioan

    Dacă Documentul lui Ioan (spre deosebire de Evanghelia lui Ioan) n-ar fi fost anatemizat de al doilea Consiliu de la Nicca din 787 d. Hr., ne-ar fi rămas ca parte a Bibliei încă un punct de reper al faptului că dansul și rugăciunea erau strâns legate la începuturile creștinătății. Documentul conține tocmai textul unei hore…

    Continuă lectura