Articole despre Banii

Relatii – dragoste sau datorie?

Mi-a fost dat să-i cunosc pe Călin şi Oana – doi oameni obişnuiţi – parte din societatea în care ne străduim să ne ducem existenţele. El căsătorit, ea singură. Drumurile lor se întâlnesc – din joaca cine ştie cărui zeu care nu ştia cum să-şi petreacă ziua aceea – şi se îndrăgostesc. Au o relaţie în care fiecare dintre ei pune tot ce are mai …

Viaţa socială îţi afectează coloana – durerile de spate!

Pentru aceia dintre noi care au dureri de spate, cum putem rezolva această problemă mai mult de viaţă decât de sănătate? Spun că e o problemă de viaţă pentru că incomoditatea cu care te pricopseşti de la o durere de spate, te ajută să nu îţi mai tihnească nici un moment. Practic dispare confortul şi apare necesitatea găsirii unuia nou. Aşa unii ajung să mearga …

Cum se extrage uleiul de susan

Uleiul de susan este un ulei natural obţinut din seminţele de susan. Acestea provin dintr-o plantă de 2-4 metri înălţime cu păstăi în care sunt păstrate seminţele. Atunci când seminţele sunt coapte, păstăile se deschid, seminţele fiind la vedere. Recoltarea seminţelor se face manual. La seminţele de susan, datorită conţinutului foarte bogat de ulei, apare adesea riscul de râncezire, acesta fiind un motiv pentru care …

Ştii Tu Cine controlează bloggerii!

Precum conspiraţiile corporatiste, internetul tinde să devină o victimă a ceea ce mulţi numesc „monopolul banilor”. Dacă prima dată el a fost deschis pentru ca un user să acceseze date de pe calculatorul altui user, astăzi milioade de calculatoare stau deschise 24 din 24 (numite şi servere) penntru ca userii „normali” să poată accesa datele oricând îşi deschid calculatorul şi se conectează la internet. Dincolo …

Odorizantele naturale din magazine sunt periculoase?

Adpeţii produselor „naturale” care cred că nu pot da greş dacă aleg tămâie, beţişoare parfumate sau lumânările se înşeală. Să arzi tămâie este ca şi cum ai inspira aproape de o ţeavă de eşapament. Lumânările fabricate cu parafină, un produs derivat al petrolului, eliberează în aer în timpul arderii stiren şi naftalen (posibili cancerigeni), formaldehidă (cancerigen) şi alergeni. Hârtia parfumată considerată drept cel mai vechi …

Mesaje spirituale – consultaţie online de la arhanghelul Uriel

Şi totuşi cine nu vrea ca Dumnezeu să îi trimită mesaje spirituale? Încă de mic, de la prima gură de aer, începi să fii un om ca noi toţi ceilalţi ce deja suntem aici. Şi cel mai spiritual dintre oameni, nu-l aude pe Dumnezeu dacă încă mai este viu, aici pe Pământ. De ce? După ce te-ai născut, Dumnezeu nu mai este în afara ta, …

60 modele caciuli tricotate sau crosetate toamna-iarna

Pentru majoritatea modelelor de caciuli tricotate avem şi tiparul, sau cum se face. Excepţia o fac modelele creatorilor (recunoaşteţi pozele) pe care le putem oricum folosi ca inspiraţie, deşi am dorit mai mult să fie o comparaţie şi nu o inspiraţie. Aceste modele caciuli crosetate sau tricotate sunt trăsnite, nostime, interesante. În perioada de toamnă iarnă, caciulile, fularele și mănușile sunt la mare căutare, atât …

Ursul ~ Generalitati, curiozitati si traditii cu ursii din România

Ursul a fost adesea onorat in culturile multor civilizatii timpurii. El a fost vazut ca un simbol al puterii si a dragostei. Ca si copiii, pui de urs sunt foarte jucausi, si la fel ca si mamele, ursoaicele sunt foarte grijulii si chiar destul de aspre cand vine vorba de protectia puilor de urs. In jurul ursului s-au tesut povestiri in care nu intotdeauna poti …

Întâlniri cu istoria pe drumurile cântecului – Angela Moldovan

Autor Ioan Lacusta Artista emerita (1962), laureata a Ordinului „Muncii” clasa a III-a (1957) si clasa a II-a (1962), a Ordinului „Meritul Cultural” clasa a II-a (1967), Cavaler al Ordinului „Meritul National” (2003). Numeroase premii la festivaluri si concursuri nationale si internationale încununeaza cariera de peste jumatate de veac în slujba cântecului popular românesc a doamnei Angela Moldovan. Acum, când ma aflu în fata îndragitei …

Arta impacarii – şarlatan la drumul mare

Esti Pe Cale Sa Descoperi Secrete Rare Din Spatele Opririi Unei Despartiri, A Unui Divort Sau Recuperarii Fostului Sau Fostei…Chiar Daca Acest Lucru Pare Complet Imposibil Aşa începe introducerea într-o viclenie: arta impacarii.info nu este primul site de acest gen care vinde cărţi, informaţii, cică utile pentru a face nu ştiu ce performanţe. De-ar fi de marketing, de a face bani, de a porni o afacere, …

Birou Feng Shui – Afla cum atragi succesul in afaceri – Ba Gua

Nici măcar chinezii nu ştiu cu exactitate când a apărut practica Feng Shui. Termenul înseamnă „vânt şi apă”. Vechii chinezi credeau că dacă îţi vei construi casa pe locul potrivit, atunci vei avea parte de o viaţă fericită , şi aceasta se putea întâmpla doar dacă se respectau regulile magice ale armoniei poligonului Ba Gua. Pentru un birou Feng Shui cel ce amenajează foloseşte noţiunile chinezeşti …

Totem – Interpretare vise – 44 Animalele din vis

Aborigenii Americani ne oferă aceste detalii despre cele 44 animalele totem: interpretare vise si semnificatii. Indienii Americani spun că fiecare persoană are nouă animale totem. Acesta exprimă posibilitătile, talentele, şi încercările prin care trece în viaţa pe care o trăieşte. Când o persoană îşi începe existenţa terestră, în jurul aspectului său fizic există şapte direcţii: est, sud, vest, nord, deasupra, dedesubt, şi înăuntru. Direcţia care se …