Animale

  • Vindecare prin puterea gandului: imaginaţia – autovindecare

    Vindecare prin puterea gandului: imaginaţia – autovindecare

    Bolile, perturbaţii ale echilibrului energiei vitale, pot fi tratate de câtre alţii sau prin autovindecare prin puterea gandului. Autovindecarea sau restabilirea echilibrului în organism prin puterea gandului, este un proces natural, datorat unor capacităţi specifice oamenilor, abordate conştient, precum încrederea în forţele proprii, voinţă, imaginaţie şi exerciţiu. Împreună, cele 4 pot îmbunătăţi starea sufletească şi…

    Continuă lectura

  • Simbolul Ochiul lui Horus – semnificație și utilizări

    Simbolul Ochiul lui Horus – semnificație și utilizări

    Ochiul lui Horus sau Ochiul lui Ra este un simbol egiptean de protecție. Horus a fost zeul egiptean al cerului, de obicei descris ca un șoim. Ochiul lui drept a fost asociat cu soarele RA. În dinastiile egiptene târzii, Horus și RA s-au unit, devenind un TOT ce a condus toate părțile lumii – cerul,…

    Continuă lectura

  • Plantele verzi, depozit de energie, acumulatori vii

    Plantele verzi nu sunt numai o sursă imediată de hrană, ci şi un depozit energetic, un acumulator viu, o adevărată “conservă de raze solare”. Copacii, în special, datorită vieţii lor mai îndelungate, reuşesc să strângă şi să păstreze în anumite ţesuturi căldura solară captată în timpul existenţei lor sub altă formă de energie. De multă vreme…

    Continuă lectura

  • Sfantul Gheorghe în gandirea religioasa a romanilor – traditii

    Sfantul Gheorghe în gandirea religioasa a romanilor – traditii

    După ce Sfântul Dumitru închide cerurile la 26 octombrie, Sfantul Gheorghe le redeschide la 23 aprilie, motiv pentru care este foarte venerat de oameni. El alungă iarna şi aduce primăvara, el ocroteşte oamenii, animalele şi câmpurile şi le aduce fertilitate. E stăpân peste animalele sălbatice, mai ales peste lupi, iar dacă unul dintre aceştia mănâncă…

    Continuă lectura

  • Consuma ghimbir pentru o viata sanatoasa si efecte miraculoase

    Consuma ghimbir pentru o viata sanatoasa si efecte miraculoase

    Ghimbirul (Zingiber officinale) – are o rădăcină aromată, o tulpină ridicată împărțită în două rânduri, frunzele sunt în formă de lance, iar florile sunt albe ca niște piroane. Rădăcina de ghimbir poate fi folosită proaspătă, uscată, murată sau conservată. Este un ingredient esențial în mâncărurile asiatice. Cristalizat sau infuzat, suprimă greața. Ceaiul de ghimbir facilitează…

    Continuă lectura

  • Patrunjelul în tratamente naturiste + 2 retete de vin de patrunjel

    Patrunjelul în tratamente naturiste + 2 retete de vin de patrunjel

    Patrunjelul (Petroselinum sativum sau crispum) este o plantă bienală, cu rădăcină principală şi tulpini solide, cu frunze triunghiulare, dinţate şi ondulate pe margini, împărţite în trei segmente. Are flori mici şi “cremoase”, şi seminţe aromatice. Patrunjelul deţine puteri reale de tămăduire şi aceasta o spun şi diversele boli care pot fi tratate cu această rădăcinoasă: anemia,…

    Continuă lectura

  • De la cornul secarei la LSD si arta psihedelica

    De la cornul secarei la LSD si arta psihedelica

    Putina lume stie ca ciuperca parazita, cornul secarei (Claviceps purpurea) a produs in Evul Mediu epidemii la fel de temute precum ciuma si holera, cunoscute sub numele de Ignis sacer, focul sacru, focul Sfantului Anton, raul arzator sau gangrena solognotilor. Cornul secarei daca era consumat in amestec cu faina, provoca o intoxicatie grava numita ergotism. Simptomele ce…

    Continuă lectura

  • Insula Borneo casa celor mai ciudate animale din lume

    Insula Borneo casa celor mai ciudate animale din lume

    Insula Borneo, cunoscută azi și sub numele de Kalimantan, este a doua ca mărime după Noua-Guinee. Insula Borneo se întinde pe o suprafață de 734000 kilometri pătrați. Mai mult de jumătate din ea face parte din teritoriul Indoneziei, fiind acoperită de păduri întinse, cu arbori de diferite înălțimi, unii atingând chiar 80 de metri, la…

    Continuă lectura

  • Hrisca, amarant și mei cu mult morcov și verdeață

    Hrisca, amarant și mei cu mult morcov și verdeață

    În general atunci când gătesc, nu îmi fac planuri prea mari, ci pur și simplu, de cele mai multe ori las lucrurile să se întâmple așa cum îmi vine și la final iese ceva bun, uneori chiar foarte bun. Astăzi s-a întâmplat la fel, numai că a fost la mijloc o poftă de zilele trecute…

    Continuă lectura