Sosuri cu nuci

Sos cu nuci şi apilarnil

Ingrediente: 100 g nuci măcinate, 3-4 linguri cu ulei, 1 ceşcuţă cu suc de roşii, 1-2 linguri cu tărâţe, 2 linguri cu cremogen, 1 căpăţână de usturoi, 1 linguriţă cu pulbere din seminţe de gogoşari, 1/2 linguriţa cu pulbere din plante aromatice, 1/2 linguriţă cu pulbere de alge, 1 linguriţă cu apilarnil, 1 legătură mică de verdeţuri de sezon sau câteva flori comestibile.

Mod de preparare: nucile se amestecă cu tărâţe, cremogen, usturoiul bine pisat, apilarnil, sucul de roşii, apoi se adaugă uleiul, care se toarnă ca la maioneză câte puţin. Deasupra se presară verdeţuri tăiate mărunt şi flori tăiate fâşii.

Sos cu nuci si aromă de ienupăr

Se prepară ca la reţeta cu nuci şi apilarnil, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de pulberea de plante aromatice care se înlocuieşte cu 1/4 linguriţă cu pulbere de ienupăr.

Sos cu alune şi polen

Se prepară ca la reţetele de mai sus, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu alune măcinate, iar apilarnilul se înlocuieşte cu polen. Alunele pot fi înlocuite cu arahide, castane comestibile, seminţe de floarea soarelui sau de dovleac, boabe de soia.

Articol etichetat cu:, , ,

Ganduri si impresii pentru "Sosuri cu nuci":

  1. Jorjette C Matei

Care este gandul tau?