Sfecla de zahar – un remediu contra hemoroizilor si a durerilor de stomac

Deşi este cunoscută mai ales ca plantă industrială, sfecla de zahar, Beta vulgaris saccharifera, poate fi folosită şi direct în alimentaţie sau în bioterapie. Este una dintre cele mai vechi plante cultivate fiind originară din bazinul mediteranean. În alimentaţie această legumă poate fi utilizată coaptă sau în amestec cu roşii, în salate. Este răcoritoare, diuretică şi laxativă şi este contraindicată diabeticilor.

Sfecla de zahar conţine aproape 75% apă, proteine şi grăsimi brute. Este bogata in substanţe neazotate, mai ales zaharoză şi glucoză. Rădăcinile conţin celuloză, substanţe minerale şi vitaminele A şi C. De asemenea, mai conţine principii active care ajută la reglarea funcţiilor ficatului. Ameliorează şi înlătură durerile de stomac şi stimulează pofta de mâncare. Frunzele şi rădăcinile sfeclei pot fi utilizate şi în uzul extern în tratamentul hemoroizilor sau al rănilor.

Tratamente si remedii cu sfecla de zahar

Decoctul din rădăcini de sfecla de zahar curăţate şi date pe răzătoare are acţiune favorabilă în inflamaţiile urinare, constipaţie, în tratamentul hemoroizilor şi dermatozelor. De asemenea decoctul de sfecla de zahar poate fi utilizat contra durerilor stomacale, în anorexie, iar empiric în diaree şi dizenterie.

Sucul extras din rădăcini proaspete sau coapte de sfecla de zahar stimulează pofta de mâncare. De asemenea este şi un remediu pentru înlăturarea durerilor de stomac.

Frunzele crude de sfecla de zahar pot fi utilizate în formă de cataplasme sub ureche şi în jurul gâtului contra amigdalitei. Mai pot fi folosite în cazul panariţiilor şi pentru maturarea furunculelor.

Frunzele de sfecla fierte şi transformate în terci pot fi folosite sub formă de cataplasme în cazul hemoroizilor, abceselor, tumorilor şi arsurilor.

Rădăcinile tăiate felii sau rase şi prăjite aplicate ca şi cataplasme pe răni infectate, contuzii şi în cazul amigdalitei sunt tratamente simple şi la îndemâna oricui.

În plus, sfecla de zahar folosită în bucătărie dă o savoare specială mâncării! Nu ezitaţi să o folosiţi alături de ceea ce folosiţi deja!

Ganduri si impresii pentru "Sfecla de zahar – un remediu contra hemoroizilor si a durerilor de stomac":

Care este gandul tau?