Sfârşitul rezervelor naturale? Când?

Acum 70 de ani, se fixa anul 1955 ca anul epuizării integrale a rezervelor de petrol. Nu s-a întâmplat. În 1963, aceasta limită este “avansată” pentru 1999. Apoi 2004, apoi 2040. Au fost necesari 600 de milioane de ani pentru formarea rezervelor de petrol ale lumii iar peste mai puţin de două secole ele s-ar putea să se sfârşească. Oare?

Specialiştii au pornit o adevărată campanie de identificare a unor noi resurse. Se sapă puţuri reale şi virtuale, se fac prospecţiuni… 4D, da, 4D, a patra dimensiune fiind timpul. Noii senzori imaginaţi vor permite telecomandarea forărilor, astfel încât să se evite orice accidente. Orizontul imposibilului se îndepărtează din nou…

Tot pe acest fir, cei care se preocupă cu protejarea mediului înconjurător se întreabă de ce oare nu se poate renunţa la petrol?! Un răspuns probabil că există deja doar că se doreşte un altul!

Logica oricui spune că dacă această metodă face mai mult rău decât bine, trebuie găsită una mai bună! Totuşi deşi alternativele există, petrolul rămâne în continuare principala sursă. De ce oare?

Pasionaţii de conspiraţii ating “punctul G” (aşa cred ei) cu ideea cum că totul se rezumă la control, la bani, la corporaţiile ce conduc lumea, totuşi la fel de bine se poate câştiga şi din resursele alternative, nu?!

Ar mai fi aspectul monopolului, momentan petrolul fiind el însuşi un monopol asupra celor ce îl uzitează. Cu alte cuvinte, o soluţie nu se găseşte într-un singur orizont!

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Sfârşitul rezervelor naturale? Când?":

  1. Jorjette C dominic
  2. Jorjette C Sergiu

Care este gandul tau?