care este semnificatia numarului preferat – simbolistica

Ascultă acest articol:

Semnificatia numerelor

Vreau să îți amintesc că încă din antichitate, semnificația numărului tău preferat sau norocos, oricare ar fi el, este considerată a fi expresia ordinii cosmice. Numerele este posibil să fi apărut din observarea babiloniană antică, a evenimentelor cosmice cum ar fi circuitul zi – noapte, fazele lunii şi ciclul anilor.

În toate culturile existente, semnificația numerelor este încărcată cu simboluri, iar în unele, numerologia are influenţă asupra viitorului.

Privită prin prisma simbolisticii, semnificația numărului tău preferat este mai mult decât cantitativă, pentru că numerele au și calităţi. De exemplu, pentru matematicianul grec Pitagora, numerele pare sunt feminine, divizibile în două părţi egale şi pasive, în timp ce numerele impare sunt masculine şi active.

Semnificația numărului din timpul tău prețios alocat acestei lecturi este la final! Până atunci, care este numărul tău preferat?

Semnificația numărelor sacre în credințe și tradiții

Încercând să deslușim semnificația numerelor, te invit să vedem ce roluri simbolice au jucat numerele în diferite culturi, religii, credinţe şi gândiri.

zero

Semnificația numărului zero

Zero a luat naştere în India Antică. Reprezentat de un cerc continuu, reprezintă nefiinţa şi veşnicia. Pentru Pitagora a fost o formă perfectă, care conţine totul şi din care a fost creat totul. În Islam, semnificația numărului zero este lumina nelimitată şi Esenţa Divină.

Semnificația numărului unu

Numărul unu reprezintă începuturile şi cauza primară. Este un simbol al creaţiei şi a speciei umane şi este descris în piatră stând în picioare, în poziţie verticală, simbolizând deasemenea şi falusul în erecţie. Mai mult, semnificația numerelor sacre ne pune în prim plan cifra unu că fiind UNITATEA către care toate fiinţele vii ar trebui să se întoarcă, sau să tindă. În religiile monoteiste, unu este numărul lui Dumnezeu, în timp ce în psihologia jungiană este un simbol unificator. Cifra unu este un simbol al începutului, al Sinelui şi al singurătăţii.

Semnificatia numarului unu
semnificatia numerelor - cifra doi

Semnificația numărului doi

Multe culturi văd lumea că fiind alcătuită din dualitate: viaţă-moarte, lumină-întuneric, bărbat-femeie, rai-iad. Alţii, Chinezii de exemplu, văd aceste perechi că fiind complementare – yin şi yang. Semnificația numerelor aici capătă o formă duală. Cifra doi este un număr ce reprezintă conflictul şi discordia, dar şi echilibrul şi căsătoria.

Semnificația numărului trei

Acesta este cel mai pozitiv număr privit din punct de vedere al simbolisticii. În gândirea creştină cifra trei are o importanţă fundamentală că şi doctrină a Trinităţii: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Numărul trei este expresia tuturor lucrurilor legate de creaţie şi reprezintă inclusiv naşterea şi moartea, trecutul, prezentul şi viitorul, corpul, mintea şi sufletul, bărbatul, femeia şi copilul. Înțelesul numărului trei este legat şi de un triunghi. Este un număr mistic şi spiritual prezent în basme (trei dorinţe, trei încercări, trei zmei, trei fii, trei mări și trei țări, trei zile etc).

Pentru chinezi este un număr perfect, exprimându-şi integritatea şi împlinirea prin unirea Cerului, Pământului și a Umanitaţii.

semnificatia numerelor - cifra trei
Crucea dacica de la tarataria

Semnificația numărului patru

Patru este numărul pătratului; al celor patru elemente – pământ, foc, apă şi aer, al celor patru puncte cardinale – Nord, Sud, Este şi Vest, al celor patru anotimpuri, al celor patru faze ale lunii (nouă, primul pătrar, plină, ultimul pătrar).  Numărul 4 este asociat Pământului şi cu întregirea. În Europa Medievală natura umană  a fost caracterizată de cele patru umori – flegmatic, sangvin, coleric şi melancolic. În China 4 este un număr ghinionist deoarece “She”(patru) şi “shi” (moartea) sună la fel.

Trebuie să amintim şi cele patru fluide corporale, bila galbenă, bila neagră, sângele şi flegmă – folosite în antichitate pentru a analiza şi descrie starea de sănătate a unei persoane.

Semnificația numărului cinci

Că şi sumă a două numere, unul feminin şi unul masculin, suma primelor două numere pare şi impare (2+3) este 5. Este simbolul bărbatului. Pe figura unui bărbat, o linie ce uneşte capul de braţele întinse şi de picioare, formeazând astfel o pentagramă. De asemenea, omul are cinci simţuri – auz, miros, gust, vedere, tactil. În Islam, 5 este un număr sacru. Musulmanii se roagă de cinci ori pe zi şi există cinci piloni de pietate – declaraţia de credinţă (shahadah), rugăciunea (Salat), postul din timpul Ramadanului, pomana la săraci (zakat) şi pelerinajul la Mecca (Hajj).

Semnificatia numarului cinci
Semnificatia numarului sase

Semnificația numărului sase

Conform a ceea ce este scris în Biblie, Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar în cea de-a şaptea zi s-a odihnit. Şase reprezintă echilibrul, iubirea, şănătatea şi norocul, precum şi zarul cu şase fețe.

Semnificația numărului sapte

Şapte este un număr sacru! El este patronat de semnificația numerelor ce reprezintă uniunea divinităţii (numărul 3) cu pământul (numărul 4). Avem deci cele patru faze ale lunii care durează fiecare câte 7 zile, şi mai sunt cele 7 zile pe care le are săptămâna. În filosofia hindu, există 7 chakre sau roţi în organism. Acestea reprezintă cele 7 nivele de conştiinţă, de la cel mai mic pentru supravieţuirea fizică, până la cel mai înalt şi anume iluminarea spirituală.

Menorah – braţele candelabrului evreiesc indică cele şapte zile ale săptămânii, precum şi soarele, luna alături de cele cinci planete principale. Cele trei braţe ale candelabrului în formă de U reprezintă înţelepciunea, puterea şi frumuseţea.Numărul şapte este întâlnit şi în folclor, care spune: “Spargerea unei oglinde aduce şapte ani de ghinion”.

Mai avem şi cele şapte păcate capitale – lăcomia, desfrâul, avariţia, invidia, mânia, lenea, trufia care sunt omologii ale celor 3 virtuţi teologice şi cele 4 cardinale.

semnificatia numerelor - cifra sapte
Semnificatia numarului opt

Semnificația numărului opt

Este considerat a fi numărul perfect facându-se referire la primul număr cubic (2X2X2). În China, viaţa este guvernată de cifra 8: la 8 luni un copil are dinţi de lapte, la 8 ani îi pierde, la de două ori 8 atinge maturitatea şi la 64 (8X8) pierde puterea ce procreare. În budism, 8 este un număr norocos, fiind asociat cu cele 8 petale ale Lotusului, plantă asociată cu norocul în India şi un simbol preferat de budişti. Roata vieţii la budişti are 8 spiţe pentru cele 8 căi care duc către iluminare.

Semnificația numărului nouă

Nouă este un număr sacru, 3 înmulţit cu el însuşi pentru a da eternitate, completare şi împlinire. În China, numărul 9 este numărul pentru puterea cerească – pagoda cu 9 nivele este simbolul paradisului.În popor se spune că pisica are nouă vieţi. O stea cu 9 vârfuri este folosită de Bahai ca şi simbol al credinţei. Nouă este cel mai mare număr cu o singură cifră şi reprezintă întregirea, complexitatea.

manastire budista - pagoda cu 9 nivele
semnificatia numerelor - cifra zece

Semnificația numărului zece

Ca şi numărul degetelor, 10 este fundamentul celor mai multe sisteme de numărare, inclusiv al sistemului zecimal. De asemenea zece este un număr puternic în Biblie – sunt cele 10 porunci şi cele 10 urgii egiptene. Budismul are şi el 10 porunci – cinci pentru călugări şi cinci pentru laici. Conform unor teorii, în sistemul decimal, 10 este simbolul revenirii la unitate.

Semnificația numărului doisprezece

În simbolismul creştin, 12 este un număr al împlinirii universale, fiind numărul ucenicilor lui Iisus, al triburilor lui Israel, al cavalerilor mesei rotunde şi al zilelor de Crăciun. În multe tradiţii, semnificația numărului 12 se referă la continuitatea spaţiu-timp (cu zodiacul şi cele 12 luni ale anului), reprezentând și un ciclu terminat.

semnificatia numarului doisprezece
Cina cea de taina pictata de leonardo da vinci semnificatia numarului treisprezece

Semnificația numărului treisprezece

În Occident, numărul 13 este în general considerat a fi cu ghinion. Această superstiţie poate rezulta din cele 13 persoane – Iisus şi cei 12 ucenici care au fost prezenţi la Cina cea de Taină. Lista Kabbalah enumeră 13 spirite rele. În vechea Americă de Sud existau 13 ceruri maiaşe şi calendarul aztec a fost împărţit în perioade de 13 zile.

În alte culturi, numărul 13 este considerat sacru. În Grecia Antică, semnificația numărului treisprezece este dată de Zeus, a treisprezecea zeitate şi cea mai importantă. În pictura lui da Vinci, în care reprezintă Cina cea de Taină, Iisus tocmai anunţaşe că unul dintre discipoli îl va trăda, de aici şi superstiţia cu ghinionul adus de numărul 13.

Semnificația numărului douazeci și unu

O cheie simbolică, semnificația numărului douăzeci și unu este intrarea în maturitate. În multe culturi, 21 este considerat un punct de reper major în viaţă (7X3).

Semnificația numărului patruzeci

Reprezentând totalitatea, numărul 40 este deosebit de important în Biblie. Moise a petrecut pe muntele Sinai în post şi rugăciune 40 de zile până a primit cele 10 porunci, iar Iisus a stat şi el tot atâta timp în pustie. Arca lui Noe a plutit pe apă timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, după care a apărut curcubeul. Înțelesul numărului patruzeci are o semnificație aparte şi din punct de vedere al anilor – evreii au petrecut 40 de ani în pustie şi domniile lui David şi Solomon au fost ambele de 40 de ani.

Semnificația numărului cincizeci

Este numărul bucuriei şi al celebrării. Simbolistica numărului cinzeci marchează încheierea ciclului de 7X7 de ani şi semnifică noi începuturi.

Semnificația numărului șaizeci

Semnificația acestui număr marchează divizia minutului şi a orei. Numărul șaizeci este asociat cu timpul şi viaţa lungă.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

2 răspunsuri la „care este semnificatia numarului preferat – simbolistica”

  1. Avatar Letitia Apostol
    Letitia Apostol

    Ma interesa demult semnificatia numerelor

  2. Avatar Visele
    Visele

    Numerologia are totusi la baza asociera numarului cu diverse evenimente care sau produs de-a lungul istoriei. Bineinteles ca si semnificatia numerelor difera de la un popor la altul.

Dă-i un răspuns lui Visele Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *