15 Secrete pentru frumusete în anotimpul rece

Încă de la începutul toamnei, glandele sebacee funcţionează la ralanţi, pielea feţei devenind mult mai sensibilă, deoarece cantitatea de grăsime care o protejează în mod natural se diminuează considerabil. Pentru a contracara neplăcerea, spălati-vă măcar o dată pe zi tenul cu o infuzie specială. Iata cateva idei pentru o frumusete de invidiat pe timp de iarna.

Un ten ca velurul cu minimum de efort

Preparaţi un ceai de tei mai concentrat, dintr-o lingură şi jumătate de flori la un pahar de apă fierbinte (200 ml). Strecuraţi după câteva minute şi dizolvaţi o linguriţă de miere polifloră. Aplicaţi soluţia cu un tampon de vată, pe faţă şi decolteu. Nu se clăteşte cu apă. După ce epiderma s-a zvântat, întindeţi un strat generos de cremă hidratantă şi masaţi-vă, executând mişcări circulare, până ce pătrunde definitiv în piele.

Curăţare în profunzime

masca-pentru-fataPentru a îndepărta praful, noxele şi mai ales celulele moarte de la suprafaţa epidermei, care fac pielea să pară palidă, nimic nu este mai potrivit ca un peeling cu tărâţe de grâu, bicarbonat de sodiu sau cu pudră din sâmburi de migdale. Amestecate cu ceai de muşeţel, cât să formeze o pastă, acestea limpezesc tenul, stimulează circulaţia sanguină locală, favorizând reînnoirea celulară. Recurgeţi la tratament de două ori pe săptămână (dacă vă iritaţi uşor, doar o dată).

Revigorare la minut

Un ten obosit se trădează printr-o nuanţă cenuşie şi lipsă de elasticitate. Nu numai o noapte albă, un pahar în plus sau fumul de ţigară pot lăsa astfel de urme, ci şi alternanţa gerului de afară cu aerul cald şi uscat din locuinţă. Iată un truc care va „destresa” rapid pielea feţei, conferindu-i elasticitate, frumusete, stralucire si hidratare.

Pregătiţi un decoct din câte o linguriţă de flori de tei şi frunze de mentă la 300 ml apă; lăsaţi la fiert zece minute. Strecuraţi lichidul şi mai daţi câteva minute pe foc. Turnaţi ceaiul într-un bol. Alături puneţi un alt castronaş, cu apă plată de la frigider în care aţi turnat zeama de la o jumătate de lămâie verde. Vă recomandăm comprese alternative şi veţi vedea că au efect rapid. Umeziţi o bucată de ţesătură de bumbac în decoctul fierbinte şi aşezaţi-o pe faţă pentru două minute, apoi înlocuiţi-o cu o pânză îmbibată în limonadă. Compresele se schimbă de două-trei ori; ultima, rece, tineţi-o cinci minute.

Mizaţi pe vitamine pentru o frumusete de invidiat

Alimentaţia săracă în vegetale proaspete, bogate în nutrimente esenţiale şi antioxidanţi, nu rămâne fără consecinţe în ceea ce priveşte calitatea pielii… Faceţi un efort şi apelaţi mai des la măştile cu ingrediente naturale, bogate în vitaminele A, C şi E. Ele netezesc tenul, ferindu-l de îmbătrânirea prematură. Cu următoarele formule mergeţi la sigur:

Curăţaţi de coajă un castravete, apoi puneţi feliile pe faţă şi pe gât pentru patru minute. Imediat după ce le-aţi îndepărtat, aplicaţi o mască (pregătită în prealabil) dintr-un morcov dat pe răzătoarea fină, amestecat cu un galbenuş. Lăsaţi un sfert de oră, apoi spălaţi-vă cu apă calduţă, după care cu apă rece. La fel de utilă este masca cu măr, care nu doar ca reîmprospătează tenul, dar are şi o acţiune de eliberare a porilor. Curăţaţi un fruct de coajă şi sâmburi, fierbeţi-l până se înmoaie, terciuiţi-l cu furculiţa şi omogenizaţi-l cu un albuş bătut spumă. Întindeţi amestecul pe faţă şi lăsaţi să acţioneze vreo zece minute, după care îndepărtaţi-l cu apă călduţă.

Contra ridurilor, pudra de alge

De la deshidratare până la apariţia primelor riduri nu este decât un pas, şi nu unul mare… Dacă aţi observat deja prezenţa cutelor fine în jurul gurii sau la colţurile ochilor, treceţi imediat la contraatac.

Algele uscate sunt excelente în acest sens şi se găsesc în majoritatea plafarelor şi farmaciilor. Înglobaţi în două-trei linguriţe de pudră şi puţină sare, un gălbenuş, câteva picături de ulei de măsline (sau de migdale) şi zeama proaspăt stoarsă de la o lămâie. Aplicaţi pasta astfel obţinută pe faţă (atenţie să nu vă intre în ochi!) şi lasaţi-o să acţioneze un sfert de oră, după care îndepărtaţi-o cu apa calduţă. Frumusete garantata!

Bananele optimizează microcirculaţia

Datorită substanţelor minerale pe care le conţin (mai ales magneziu), bananele sunt considerate inamici redutabili ai stresului şi aliaţi de nădejde ai frumuseţii. Consumaţi-le cât de des. Următoarea reţetă ajută la ameliorarea microcirculaţiei sanguine şi la recăpătarea moliciunii pielii. Stralucire si frumusete doar cu cateva ingrediente.

Amestecaţi miezul de la o banană foarte coaptă (chiar uşor înnegrită) cu două linguri rase de brânză de vaci, o lingură de smântână şi un gălbenuş. Aplicaţi pasta pe faţă, într-un strat mai gros. Lăsaţi să acţioneze o jumătate de oră, după care clătiti-vă cu apă calduţă.

Balsamul de buze ideal – frumusete naturala

luciu de buze naturalAnotimpul rece lasă cele mai evidente semne asupra buzelor, neţinând cont că sunt importante atuuri ale farmecului feminin. Dacă pielea lor s-a uscat ori dacă, mai rau, au apărut crăpături, iată două reţete de unguent natural de neegalat:

Topiţi 10 g ceară de albine la bain-marie, înglobaţi 30 ml ulei de jojoba şi, când lichidul se limpezeşte, daţi deoparte. Lichefiaţi o lingurita de miere, turnaţi-o în amestecul obţinut anterior şi frecaţi totul până la răcire. Veţi obţine un veritabil strugurel natural 100%! Păstraţi balsamul de buze într-un borcanaş şi utilizaţi-l zilnic, atat pentru frumusete, dar si pentru sanatatea buzelor.

2 linguriţe de ceară de albine, 5 linguriţe de ghee, o linguriţă de miere de flori – se topesc împreună ceara de albine şi ghee la foc mic, într-un vas sau în bain-merie, apoi, se lasă să se răcească. Se amestecă cu mierea când amestecul a ajuns la o temperatură de 30 de grade C. După preferinţă, se adaugă una sau două picături de ulei esenţial sau de suc de lămâie.

Tratament garantat contra cearcănelor

Introduceţi sâmburi de cireşe în doi mici săculeţi de tifon (cât un pliculeţ de ceai). Băgaţi-i la congelator şi, când au îngheţat, după aproximativ o oră, aplicaţi-i pe cearcăne. Lăsaţi să acţioneze 20 de minute, întorcând pernuţele de câteva ori de pe o parte pe alta, apoi îndepărtaţi-le.

Preparat pentru mâini catifelate

Cu toate că le protejăm cu mănuşi, palmele nu sunt invulnerabile la agresiunea frigului şi vântului. Ca să le redaţi fineţea, recurgeţi la acest remediu:

Amestecaţi în câteva linguri de miere, zeamă proaspăt stoarsă de la o lămâie, turnată cu picatura, şi o linguriţă de gel de aloe vera, până ce obtineţi o pastă. Frecaţi-vă intens mâinile cu crema, pe toate feţele, insistând în locurile unde au apărut crăpături şi asupra unghiilor (tratamentul ajută şi la îndepărtarea petelor de pe suprafaţa acestora). Repetaţi săptămânal.

Îngrijiţi-vă corespunzător întregul corp

Sufocată de straturile numeroase de haine, pielea nu poate respira cum trebuie. Pentru a favoriza oxigenarea celulară a ţesuturilor superficiale, procedaţi astfel:frumusete pe timp de iarna

 

Faceţi mai întâi un peeling, cu sare de mare şi ulei de lămâie. Combinaţi-le în părţi egale şi masaţi-vă, insistind asupra abdomenului, picioarelor, feselor şi braţelor. Turnaţi apoi în cadă cu dopul pus doi litri de zer, lăsaţi apa călduţă să curgă peste el şi amestecaţi bine. Staţi cufundati în această baie maximum zece minute, pentru că altfel usucă epiderma. Clătiţi-vă, iar la final ştergeţi-vă uşor cu un prosop de bumbac 100%. O astfel de procedură calmează totodată pielea roşie, iritată. (În loc de zer, puteţi folosi la fel de bine oţet de mere: o jumătate de litru la cadă.)

Faceţi duşuri alternative

Aşa-numitele duşuri scoţiene constituie un antrenament extraordinar pentru vasele de sânge periferice, menţinând pielea întinsă şi activând metabolismul celular. Începeţi cu un jet cald (câteva minute) şi continuaţi cu unul rece rapid (zece secunde). Repetaţi de câteva ori, terminând cu faza rece. Dacă un astfel de duş pe întregul corp vi se pare prea mult, vă puteţi mulţumi cu masarea picioarelor, a braţelor, a abdomenului şi a pieptului folosind cuburi de gheaţă. Efectul de înviorare este garantat şi, dupa o vreme, veţi constata că rezistaţi mult mai bine la temperaturile scăzute.

Oţetul de mere dă volum podoabei capilare

Diluaţi intr-o jumătate de litru de apă caldă două linguri de oţet de mere şi masaţi combinaţia în părul ud (după ce v-aţi spălat pe cap cu şampon). Clătiţi-vă după cinci minute. Acest tratament poate fi folosit şi împotriva mătreţii şi a mâncărimilor.

Păr fără cusur

Dacă sunteţi brunetă, clătiţi-vă părul, după ce l-aţi şamponat bine, cu infuzie de rozmarin (puneţi patru linguri de plantă la o jumatate de litru de apă caldă; lăsaţi 20 de minute, apoi strecuraţi). Va căpăta sclipiri extraordinare! Blondul se deschide cu decoct de muşeţel (fierbeţi doi pumni de flori într-un litru de apă; după ce a clocotit un sfert de oră, filtraţi ceaiul).

Uleiul de măsline ajută într-un mod cât se poate de fericit în cazul firelor despicate la vârfuri. Masaţi-vă în păr ulei uşor încălzit şi înfăşuraţi-vă apoi capul într-un prosop. După 20 de minute, clătiţi-vă cu apă la temperatura corpului şi spălaţi-vă după aceea pe cap cu şampon. Aceste tretamente vor garanta o frumusete unica si stralucitoare a parului.

Băi aromatice relaxante

Un rol foarte important în menţinerea frumuseţii fizice îl joacă tonusul interior, starea de spirit. Iar în această privinţă uleiurile aromatice sunt suverane:

Adaugati câteva picături de esenţă de rozmarin în apa din cadă, pentru a stimula circulaţia sanguină; alegeţi uleiul de scorţişoară sau de portocală pentru efectul lor revitalizant, ori pe cel de trandafir, de levanţică sau de santal ca să alungaţi stresul. Pentru un plus de prospeţime a pielii, nimic nu este mai potrivit decât uleiul de lămâie sau de grepfrut. Ca rezultatul să fie maxim, mai întâi amestecaţi uleiul în puţin lapte.

Ceaiuri pentru a opri căderea firelor de par

Puneţi opt linguri de flori de tei într-o jumătate de litru de apă şi lăsaţi să fiarbă 20 de minute. După ce s-a racit, strecuraţi. Folosiţi decoctul la spălarea părului.

Se combină în părţi egale rădăcină de brusture şi de obligeană. Şase linguri din acest amestec se pun într-un litru de apă şi se fierb zece minute. Cu decoctul fierbinte se masează pielea capului de două-trei ori pe săptămâna sau se limpezeşte părul după şamponare.

Ganduri si impresii pentru "15 Secrete pentru frumusete în anotimpul rece":

  1. Jorjette C FLOREA LENUTA

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.