Cum pot scăpa de gastrita și ulcer medicamentos

Studii importante au permis câteva constatări alarmante, de care atât medicii cât și pacienții trebuie să țină cont, primii când recomandă unele medicamente, bolnavii când recurg la ele din proprie inițiativa. Statistic, se susține că în 20-40% din cazurile în care se consumă anumite produse farmaceutice apare gastrita, ulcere gastrice sau duodenale. Cel mai frecvent incriminate în acest sens sunt: Aspirina, Paracetamolul, Ibuprofenul, Antinevralgicul, Algocalminul, Salicilatul de sodiu, Fenacetina, Aminofenazona, Fenilbutazona, Indometacinul, Diclofenacul, Ketoprofenul, Piroxicamul. Numai în S.U.A. sunt spitalizati anual peste două milioane de indivizi ca urmare a reacțiilor adverse concomitente unei asemenea medicații. În întreaga lume, se consideră că mor zilnic 40 de oameni doar din cauza utilizării antiinflamatoriilor de sinteză.

Gastrita – Semnale de alarmă

De obicei, instalarea unei gastrite medicamentoase este anunțată printr-unul sau mai multe din următoarele simptome, care trebuie să vă determine neîntârziat să luați legătura cu un doctor:

  • durere abdominală cu caracter de „arsură”;
  • inapetență;
  • grețuri;
  • diaree sau, din contra, constipație;
  • vărsături cu aspect de „zaț de cafea” (hematemeza);
  • scaune cu sânge (melena).

Pericolele automedicației in gastrita și alți factori agravanți

Cifrele menționate nu trebuie să surprindă, deoarece această categorie de medicamente este cea mai larg utilizată în medicina actuală. Recomandarea lor ar trebui facută numai de specialiști, însă o mare parte din oameni recurg la ele din proprie inițiativă, procurîndu-le fără rețetă (conform reglementarilor în vigoare) și, dată fiind popularitatea „pilulelor” cu pricina, având tendința de a exagera în administrare (supradozare). De fapt, câți dintre oameni nu apelează la unul sau la altul dintre medicamentele în cauză, nelipsite din „farmacia casei”, în situația unui banal guturai, în caz de dureri de cap, osoase, articulare, musculare, dentare…?

Nu poate fi contestat faptul că, după un tratament cu antiinflamatoare, este posibil ca suferința pentru care sunt luate să se diminueze sau chiar să se vindece. Dar, în același timp, pot genera o serie de noi probleme, de cele mai multe ori digestive, mai rar hematologice, toxice sau alergice. Iar aici sunt vizate în special persoanele cu vârsta înaintată, însă nu numai.

Riscul gastritei sau ulcerului pricinuit de medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene există și la oamenii care nu au avut niciodată înainte dereglări digestive; este însă incomparabil mai crescut la cei care au prezentat în antecedente astfel de boli (esofagita de reflux, gastrită, ulcer gastric sau duodenal), existînd posibilitatea cronicizării. Bineînțeles, pericolul este cu atât mai mare în cazul persoanelor care mai și fumează, beau frecvent și în cantități sporite alcool, care agreează gusturile puternice, abuzînd de boia, oțet, piper, muștar, acrituri, care nu respectă orarul meselor. Și stările asociate de stres intens pot contribui în sens negativ

Complicațiile pot fi grave

Trebuie să precizăm că unele medicamente pot afecta întregul aparat digestiv, de la cavitatea bucală, până la rect, dar cele mai frecvent semnalate sunt leziunile simple sau hemoragice ale mucoasei gastrice, duodenale sau intestinale, producînd gastrite erozive, sanguinolente sau chiar ulcere gastrice ori duodenale. Aceste afecțiuni pot justifica oportunitatea stopării tratamentului respectiv, care a provocat alterarea mucusului protector și a barierei gastrice și care a inhibat secreția de prostaglandine (substanțe cu acțiune de apărare asupra mucoasei gastroduodenale).

Gastritele și ulcerele medicamentoase, secundare utilizării Aspirinei sau antiinflamatoarelor nesteroidiene (necortizonice), sunt boli severe prin ele însele, dar mai ales prin gravele complicații pe care le pot produce: hemoragii digestive (întâlnite la 10-30% din numărul total de bolnavi), perforații gastrice, necroze intestinale sau anemii severe. Ca să nu mai amintim de posibilitatea malignizării leziunilor (transformarea gastritei sau ulcerului în cancer). Astfel de probleme, fără un tratament intensiv și de urgență, pot duce chiar la deces.

Manifestări, diagnosticare, tratament alopat pentru gastrita si ulcer

Simptomele acestui tip de boli iatrogene sunt variate și nespecifice. Pot apărea dureri gastrice, grețuri, vomă, hemoragie digestivă (cu vărsături sanguinolente), paloare, anemie, slăbire, arsuri epigastrice, regurgitații acide (pirozis), scaune cu sânge etc.

O simplă endoscopie (examinarea tubului digestiv cu ajutorul unei surse de lumină și a unei sonde digestive), pentru un medic avizat, este suficientă în stabilirea diagnosticului. În cazurile confirmate, este obligatorie și o biopsie gastrică, pentru a deosebi leziunile așa-zis „banale” ale peretelui stomacal produse de agresiunea medicamentoasă, de cele canceroase. În funcție de rezultatul consultului, bolnavul este tratat fie ambulatoriu (la domiciliu), fie este internat în spital.

Gastrita sau ulcerul medicamentos benign se vindecă de regulă prin introducerea (firește după întreruperea consumului produselor ce au generat problema) altui tip de doctorii, care combat hiperaciditatea și favorizează astfel vindecarea rănilor mucoasei gastrice sau intestinale.

Atenție la aspirină!

La nevoie, dacă se apelează ocazional la Aspirină, ca antitermic (în caz de febră ridicată), ca analgezic (contra durerilor diverse) sau ca antiinflamator (pentru a combate inflamațiile osteo-articulare), administrarea să se facă pe perioade scurte și să se folosească numai varianta tamponată (a cărei aciditate este neutralizată printr-un adaos de substanțe bazice). În plus, să nu se ia pe „stomacul gol”; este preferabil ca tabletele să fie dizolvate în apă înainte de a fi ingerate.

Se știe că acidul acetilsalicilic este recomandat, preventiv, pe timp îndelungat tuturor suferinzilor cu risc crescut de accident vascular cerebral sau de infarct. Îi sfătuim pe toti aceștia să respecte cu strictețe dozele prescrise de medic și orarul medicației. Este posibil să se impună asocierea Aspirinei (sau a altor antiinflamatoare) cu unele medicamente protectoare ale mucoasei gastrice.

Dieta in caz de gastrita si ulcer medicamentos

Te intrebi ce alimente poti consuma? Mananca o varietate de alimente sanatoase din toate grupele de alimente: fructe, legume, cereale integrale, produse lactate cu un continut scazut de grasimi. Cerealele integrale includ painea integrala, cereale, paste si orez brun. Daca vrei carne, iti recomand pestele. Grasimile sanatoase includ uleiurile presate la rece, dar si semintele bogate in uleiuri.

Plantele pot ajuta in caz de gastrita si ulcer

Fitoterapia recomandă pentru ulcer si gastrita aplicarea de cataplasme calde cu frunze de mușețel pe abdomen, concomitent cu unul dintre următoarele tratamente:

  • Macerat de lemn-dulce. Se prepară un macerat la rece din una-două lingurițe de lemn-dulce la o cană de apă, care se bea în timpul zilei, cura durînd două-trei luni, mai cu seamă toamna și primăvara, când apar crizele ulceroase. Are acțiune antiinflamatoare, antiulceroasă, cicatrizantă.
  • Decoct de tătăneasă. Se beau două-trei căni pe zi, înainte de mese, dintr-un decoct preparat din una-două lingurițe de rădăcină de tătăneasă la o cană cu apă rece. Cura pentru gastrita se ține două-trei luni.
  • Infuzie de gălbenele. Se prepară o infuzie din două lingurițe de flori de gălbenele la o cană de apă, cantitate care se bea în timpul unei zile, înainte de mese. Este un bun cicatrizant și calmant.
  • Infuzie de salcâm. Se beau două căni pe zi, înainte de masă, dintr-o infuzie obținută din două lingurițe de flori de salcâm la o cană de apă. Calmează senzația de arsură, pretîndu-se la o cură de lungă durată.
  • Decoct de obligeană. Se prepară un decoct dintr-o linguriță de rizomi la o cană de apă, care se bea în două-trei reprize, înainte de mese. Acționează ca pansament gastric.

Ganduri si impresii pentru "Cum pot scăpa de gastrita și ulcer medicamentos":

  1. Jorjette C Gabriela
  2. Jorjette C ina

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.