Moto : “De aceea, basarabenii, de la oraseni la sateni, au fost sceptici întotdeauna când tot soiul de eliberatori taristi sau comunisti încercau sa ne insufle ideea ca noi am fi fost niste analfabeti, niste samoani si ca ei ne-ar fi civilizat. Totul a fost invers “.
de Gabriel Teodor Gherasim, New-York
Cultura rusa datoreaza atât de mult românilor, încât desi în 1992 nu s-a gasit nici un rus care sa spuna lumii ca razboiul din Transnistria este o actiune genocidala a Rusiei imperiale contra poporului român, ramâne un adevar care merita readus în constiinta publicului. Asta desi, – dupa cum spune românul: Recunostiinta este floare rara, nu creste pe toate gardurile!-, populatiile slavone, ar fii fost cu mult mai primitivie decât acum, daca multi iluminati români n-ar fi adus învataturi si n-ar fii construit lacasuri academice pentru ele de-alungul secolelor.
Între timp, în prezent, în Ucraina si Estul Moldovei (ocupat de armata ruseasca) sute de mii de copii care vor sa învete carte în limba lor, limba româna, nu au dreptul s-o faca, fiindca imperialismul rusesc si aghiotantul sau, imperialismul ucrainesc, sunt din nou în ascensiune si sustin regimuri criminale.
Cu câteva secole în urma, însa, românii erau acei care puneau umarul la formarea universitatilor rusesti:
La începutul secolului XX, din noua universitati care activau (Petersburg, Moscova, Kiev, Kazani, Odesa, Harcov, Varsovia, Tartu, Tomsk), patru erau ctitorite de compatriotii nostri români.
Gheorghe Bezviconi chiar asa si-a intitulat unul din studiile sale Contributia românilor la fondarea a patru universitati din Rusia (Profiluri de ieri si de azi) – Bucuresti, 1943).
De aceea, basarabenii au fost sceptici întotdeauna când tot soiul de eliberatori încercau sa ne insufle ideea ca noi am fi fost niste analfabeti, niste samoani si ei ne-ar fi civilizat. Totul a fost invers. Mai multe scoli superioare si medii, laice si teologice i-au avut printre fondatori pe compatriotii nostri.
Primul asezamânt de învatamânt superior la est de Nistru a aparut în 1632, la Kiev, fiind întemeiat de mitropolitul Petru Movila (21.XII.1596-1.I.1647), fiul lui Simion Movila, care a fost domnitorul Munteniei (1601-1602) si al Moldovei (1606-1607). Ideea învatamântului superior teologic Petru Movila si-o însusise de la scolile occidentale în care învatase: Lvov, Paris (Sorbona).
La Kiev exista o scoala a Fratiei ortodoxe înfiintata în 1615 si anume în baza acestei scoli mitropolitul Petru Movila, hirotonit în 1628 întemeiaza Colegiul Kievo-Movilean, primul colegiu teologic. La 1701 acest colegiu îsi schimba statutul, transformându-se în Academia Teologica din Kiev, iar dupa modelul acestei academii s-a format Academia Teologica din Moscova (1685), Academia Teologica din Petersburg (1721) si Academia Teologica din Kazani(1723). În 1833, pe fundamentul Academiei Teologice s-a format Universitatea din Kiev.
Si tot la Kiev, Grigore Galagan, istoric si etnograf, descendent din neam românesc, a fondat liceul care pâna la 1917 i-a purtat numele, institutia fiind o scoala elitara.
Prima universitate din Rusia s-a deschis în 1724, la Petersburg, pe lânga Academia Imperiala de Stiinte. La deschiderea academiei si a universitatii a contribuit domnitorul Dimitrie Cantemir (26.X.1673-21.VIII.1723), membru al Academiei din Berlin si unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Petru I. El s-a stins din viata înainte de inaugurarea institutiei. Sa nu uitam ca marele nostru înaintas era omul de sfatul caruia tinea cont împaratul Rusiei: contributia lui Cantemir la aceasta întreprindere nu poate fi pusa la îndoiala.
Universitatea din Moscova l-a avut ca director pe Mihail Heraskov (25.X.1733-27.IX.1807), nepotul capitanului moldovean Udrea Andrei Herescu, refugiat în Rusia împreuna cu domnitorul Dimitrie Cantemir dupa esecul suferit în batalia de la Stanilesti (1711).
Mihail Heraskov, scriitor cu o opera recunoscuta în epoca, a ramas pentru eternitate reformatorul universitatii moscovite. Caci, numit director la 1763, apoi confirmat la 1778 curator al acestei institutii, a reusit s-o modernizeze, transfrmând-o într-o veritabila cetate a culturii. Si tot el a fondat la 1799 Pensionul Nobilimii din Moscova. În 1783 a fost ales membru al Academiei Ruse. Biografia lui detaliata am descoperit-o într-o enciclopedie – Masoneria rusa 1731-2000 (Moscova, 2001).
Fosta Universitatate Imperiala din Harkov astazi se numeste Universitatea Nationala din Harkov V.N.Karazin. Fondatorul ei, Vasilie Nazarie Carazin, a fost de origine român. Bunicul lui s-a refugiat în Rusia împreuna cu Dimitrie Cantemir si numele lui era Caragea. Ajuns în tara straina, a decis sa-si rusifice numele, prefacându-l în Carazin. Feciorul Nazarie a fost colonel în armata rusa si a luptat împotriva turcilor, participând la campaniile din Moldova si Tara Româneasca. Fiul acestuia, Vasile Carazin (30.I.1773-4.XI.1842), s-a nascut la Crucic, mosia parinteasca din preajma Harkovului. A facut studii la Petersburg, iar în 1801, când pe tron s-a urcat Alexandr I, a avut curajul sa scrie si sa trimita împaratului un plan de domnie. Era un act de mare curaj, fiindca putea sa se prapadeasca pentru totdeauna ca un temerar care îndraznea sa dea sfaturi mai-marilor vremii. Dar s-a întâmplat ceva neprevazut. Planul lui a placut împaratului. Gheorghe Bezviconi scrie despre acest caz : “Scrisoarea era anonima, dar autorul a fost gasit si împaratul l-a primit foarte calduros. Influenta lui Carazin asupra domniei lui Alexandr I a durat numai trei ani. Totusi, el a reusit sa realizeze foarte mult. Gratie inspiratiei sale, a luat fiinta Ministerul Instructiunii Publice. Carazin a fost numit la acest minister în calitate de conducator al administratiei scolare. El a scris regulamente pentru instruirea poporului, pentru universitati si academii. La baza organizarii tuturor universitatilor din Rusia se afla regulamentul sau din 1804. Carazin era un sustinator al activitatii diferitilor fruntasi, pe regiuni, si un promotor al culturii în popor. Fire prea libera si sincera, el a trebuit sa se retraga de la conducerea institutiei publice, la 1804, în vârsta de 31 de ani. Si totusi, dupa o activitate atât de prodigioasa! (Profiluri de ieri si de azi. Bucuresti, 1943).
Istoria întemeierii Universitгtii Imperiale din Harkov este foarte instructiva. La 1786 s-a pus problema fondarii a înca trei universitati si au fost desemnate tot atâtea orase : Pskov, Cernigov si Penza. Vasile Carazin propune sa faca o donatie de 400.000 ruble, cu conditia ca universitatea sa fie înfiintata la Harkov. Banii erau adunati de la nobilimea locala care a sprijinit o initiativa ce s-a dovedit a fi inspirata. De fapt, nobilimea din regiunea Harkov era urmasa a boierilor români din Moldova, care s-au refugiat cu Dimitrie Cantemir si au fost împamânteniti acolo. La 1804 s-a înfiintat Universitatea Imperiala din Harkov. Asadar, fondatorul primei statii metereologice din regiunea Harkov, Vasile Carazin, a fost si întemeietorul universitatii din localitate.
Basarabeanul Leon Casso n-a fost doar un simplu ctitor de scoala, ci si ministrul învatamântului în Rusia tarista. S-a nascut pe 8 iunie 1865, la Ciutulesti, judetul Soroca.
Studiile secundare le-a facut la Liceul “Condorcet” din Paris. Tot acolo si-a început studiile universitare la Facultatea de filozofie si istorie, transferându-se în Germania, unde a studiat jurisprudenta la universitatile din Heidelberg si Berlin, obtinând, în mai 1889, titlul de doctor utriusque juris.
Examenele pentru titlul de magistru le sustine la Universitatea din Dorpat (Tartu), unde în 1892 este numit docent (dreptul bisericesc), iar în 1893 – profesor (dreptul baltic).
Pregatindu-se pentru parcurgerea acestor trepte ale învatamântului superior din Rusia, care îi deschideau perspectiva unei stralucite cariere profesionale, el – parca urmând exemplul unui alt mare român, contemporan al sau, Pavel Stefan Leonard, – îsi editeaza prima scriere stiintifica, Die Hasftung des Benefiziaberben nach romischem und heutingem Rechte.
(“Raspunderea mostenitorului beneficiar dupa dreptul roman si modern, teza de doctorat), la Berlin, în 1889.
La Dorpat a tiparit o alta lucrare importanta: Obzor ostzeiskogo grajdanskogo prava (1894). Tot acolo a editat studiul Ordinea succesorala a mostenitorului în obligatiunile succedatului (1895).
În acelasi an, este transferat la Universtitatea din Harkov, la catedra de drept civil, iar de acolo – la Moscova, în functia de inspector si, ulteriror, de director al Colegiului |areviciul Nicolai.
Exponent al unei culturi de exceptie – îsi scria operele în ruseste si în germana, mai cunostea limbile: româna, franceza, italiana si engleza. Era un profesionist fara egal, un bun cunoscator al dreptului civil, magistrat funciar. În septembrie 1910 este numit ministru al învatamântului public. I-a fost recomandat lui Stolâpin de familia Krupenski, cu care era înrudit, si care avea mare trecere la curtea imperiala. Leon Casso s-a ferit de politica, preferând reformele administrative în limitele unui conservatism moderat.
N.I.Pavlov, în cartea M.S.Împaratul Nicolai II (Paris, 1927), îl pune pe Leon Casso, în rândul celor mai destoinici ministri din timpul domniei lui Nicolai al II-lea. Basarabeanul Vladimir Puriskevici îi prezicea postul de prim-ministru, dar, spre stupoarea tuturor, la 26 noiembrie 1914 Leon Casso s-a stins din viata. Românului Leon Casso i-a fost dat sa realizeze reforma învatamântului rusesc în momentele cele mai dificile, dupa revolutia din 1905-1907, când nimeni nu-si imagina cum va fi viitorul imperiului ce prinsese a se fisura.
Am certitudinea ca nu i-am pomenit nici pe departe pe toti acei care si-au adus contributia la fondarea altor institutii de învatamânt din Rusia decât cele amintite mai sus. Am dorit doar sa pun accentul pe niste fapte uitate care, astazi, în plina blocada si în adevarat asediu al scolilor românesti din Transnistria, ar trebui sa trezeasca constiinta elitei rusesti, desigur, în cazul în care ea are o bruma din nobletea de care n-au dus lipsa fondatorii de scoli superioare si medii din Rusia românii nostri.
Lasă un răspuns