Relaţia dintre Eu şi Sine

A doua etapă este caracterizată de întoarcerea interesului din planul exterior spre cel interior. Problemele la care se caută răspunsuri acum sunt de natură existenţială, filosofică, metafizică, într-un cuvânt sunt de natură spirituală. Este etapa propriului Sine, a căutării (predilect conştiente) a Sinelui şi resorturilor financiare ale propriei fiinţe. O descriere extrem de concisă a acestor etape este realizată de Jung însuşi prin cuvintele: “Pentru o persoană tânără este aproape un păcat, sau cel puţin un pericol, să se preocupe prea mult de sine; dar pentru o persoană în vârstă este o datorie şi o necesitate să-şi dea atenţie în mod serios. După ce şi-a risipit cu dăruire lumina asupra lumii, soarele îşi retrage razele ca să se lumineze pe sine însuşi”(apud M.Palmer, 1999, pag.215). Desigur că raportarea acestor studii la vârstă este destul de flexibilă putând exista persoane care să înceapă cel de-al doilea stadiu fie mai devreme, fie mai târziu, fie niciodată.

Relaţia dintre conceptele jungiene Eu şi Sine de-a lungul vieţii, deci de-a lungul procesului individuării este surprinsă de către Eduard Edinger (apud M. Palmer,1999); atfel dacă la începutul vieţii există o identificare completă între Eu şi Sine, în timp se desfăşoară o înstrăinare între cele două centre, înstrăinare care poate culmina cu completa lor separare spre sfârşitul primei etape. Apoi cu debutul celei de-a doua etape, începe procesul invers al reunificării dintre Eu şi Sine şi atfel “maturitatea aduce cu ea înţelegerea faptului că adevăratul ţel al existenţei constă în împlinirea Sinelui, adică a deveni <<întreg>>, cineva care a descoperit că Eul are o origine a priori, transpersonală. Sensul poate fi astfel reinstaurat la indivizi, de îndată ce ei se înţelegca agenţi participanţi la o experienţă universală, colectivă” (M.Palmer, 1999, pag.216). Condiţiile, asemenea etapelor sau modalităţilor de înfăptuire ale individuării nu sunt închistate, împietrite într-o structură nemodificabilă. Ele pot fi schimbate (şi este chiar necesar să se întâmple astfel) în modalităţi proprii celui care trăieşte acest proces esenţial.

Acest fapt este natural şi stă în firea lucrurilor să se desfăşoare în acest mod, deoarece ar fi un nonsens să se pretindă că devenirea individului, a unicului şi, deci, irepetabilului să se realizeze prin modalităţi şi condiţii comune tuturor celor care străbat acest drum. Dar, spre deosebire de modalităţi, etape sau condiţii, ţelul, scopul procesului este acelaşi pentru toţi cei care-l trăiesc- realizarea Sinelui, “devenirea întru Sineitate”. Dar Jung atrage atenţia asupra conceptului de Sine care reprezintă arhetip central (“reprezentare arhetipală care diferă de celelalte reprezentări de acelaşi tip prin faptul că ocupă un loc central în virtutea importanţei conţinutului şi numinozităţii sale”, Jung, 1997, b, pag.513) dar şi totalitatea psihică conştientă şi inconştientă. Deci Sinele este în acelaşi timp centrul dar şi întreaga sferă care gravitează în jurul acestuia.

De altfel, Jung consideră că dacă s-ar lua în considerare doar latura inconştientă a Sinelui sau dacă acesta ar fi complet inconştient, s-ar vorbi, de fapt, despre Supraeul freudian- “Câtă vreme Sinele este inconştient, el corespunde Supraeului lui Freud şi reprezintă o sursă de conflicte morale permanente. Dar dacă se retrage din proiecţie, adică nu mai este părerea altora, atuci ştim că suntem propriul nostru da şi nu”, Jung,1997, c, pag.164.

Prin “propriul nostru da şi nu” Jung nu postulează cunoaşterea în totalitate a propriului Psyche de către noi înşine cum, poate, ne-am dori să vedem; nu postuleză cunoaşterea exhaustivă a propriului Sine (ca centru şi circumferinţă, ca psihic şi spirit, ca arhetip nucleu) deoarece acest fapt este imposibil de realizat. Oricât de mult am înainta pe drumul individuării tot va mai rămâne o parte din Sine, deci din noi înşine, inconştientă, deci necunoscută- “Nu există nici o speranţă ca vreodată să atingem chiar şi numai o conştiinţă aproximativă a sinelui, deoarece, oricât am putea conştientiza, tot va mai exista o cantitate nedeterminată şi indeterminabilă de inconştient, care aparţine şi ea totalităţii sinelui”(A.Jaffe, 1996, pag.412).

Devenirea Sinelui constiutuie ţelul ultim al procesului de individuare, Sinele fiind şi “ţelul vieţii, întrucât este expresia completă a acelei combinaţii a destinului care se numeşte individ” afirmă Jung (apud A.Joffe).

Dar drumul spre individ începe cu depăşirea de către conştientul acestuia a stării de identitate cu obiectele, stare care are ca şi condiţie inconştienţa şi care reprezintă o echivalenţă inconştientă cu obiectele şi care este caracteristică atât primei copilării cât şi inconştientului adultului care netrecând în conţinutul conştient rămâne permanent în stare de identitate cu obiectele. Altfel spus trăirea ipostazei de subiect, necăutarea propriului Sine are ca rezultat stagnarea într-o stare de identitate inconştientă cu obiectele. Depăşirea acestei stări reprezintă primul pas spre propriul Sine, spre realizarea totalităţii psihice, ţelul individuării despre care Jung spune că este atins “odată ce Sinele este simţit ca fiind ceva iraţional, o existenţă nedefinibilă căreia eul nu i se opune şi nu îi este subordonat, ci de care este ataşat şi în jurul căruia gravitează într-o anumită măsură, precum Pământul în jurul Soarelui” (Jung,1997, d, pag.123).

Străbătând odiseea devenirii de sine omul se metamorfozează din persoană în personalitate, adică devine capabil să trăiască specificul său înnăscut, particular şi unic. Pentru Jung personalitatea este “o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a fiinţării individuale şi a adaptării celei mai reuşite la ceea ce este universal dat, cu condiţia maximei libertăţi, a deciziei proprii” (Jung,1994, III, pag 16-17). În dezvoltarea personalităţii esenţială se dovedeşte a fi fidelitatea faţă de legea proprie, fidelitate care presupune alegerea conştientă, în urma unei decizii morale şi, deasemenea, conştiente a propriei căi, unica şi singura posibilă pentru cel care-şi asumă acest ţel anevoios dar suprem pentru fiecare dintre noi. Anevoios pentru că are nevoie de o motivaţie intrinsecă foarte puternică, de decizie; dar, mai ales, pentru că înseamnă solitudine, chiar nepopularitate dobândită în urma încălcării unor legi preexistente, şi de curaj. Pentru C.G.Jung răspunzătoare pentru iniţierea acestui proces este chemarea “un factor iraţional care împinge în mod fatal spre emancipare din gregaritate” chemare care acţionează “ca o lege divină, de la care nu poate exista abatere” motiv pentru care “cel care are chemare, aude chemarea vocii sale lăuntrice şi e determinat de acestă chemare”(ibidem, pag.22).

<< Partea 2 – Partea 4 >>

Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?