Reîncarnarea, argumente PRO şi CONTRA – Astrologia Karmică cu Roger Elliot

Exista 5 puncte comune in apararea – sau demolarea – Astrologiei. Puteti lua in considerare unul sau altul – sau puneti-va la zid in spatele meu!

1. AM FOST AICI INAINTE

Multi dintre noi am experimentat ceea ce este numit dejá-vu – sentimentul ca am mai fost in acel palat, in acest peisaj sau in aceasta tara; ca recunoastem acel strain de pe partea cealalta a strazii; ca o amintire este departe este activata atunci cand ne asezam la o masa autentica, bem dintr-un pahar din secolul 18, punem mana pe o mica figurina etrusca.

Poate fi usor explicat, spun adeptii pro-reincarnare, prin faptul ca am triiot de multe ori inainte in acea casa. In acea tara; cunoscand strainul, recunoscand masa, paharul: si pe noi insine modeland avcea mica figurina.

Prostii, spun cei din tabara opusa. Adevarata explicatie, sustin ei, este aceea ca strainul, casa, masa sint similare, in anumite privinte, persoanei, casei sau mesei pe care deja le cunoastem, dar de care nu ne putem aminti pe moment. In mod alternativ, sugereaza ei, circuitele creierului nsotru, din cand in cand, asemenea unei acrobatii aeriene, face un luping, inregistrand o viziune si apoi, ,ai tarziu cu o milisecunda, inregistreaza din nou. Ceea ce recunoastem noi nu este o amintire de acum 200 de ani – ci, pur si simplu, de acum o milisecunda.

2. AM FOST ACOLO

In mod ocazional, multi dintre noi, au un vis sau o viziune in stare de trezie, ca am participat la baptalia de la Agincourt, sau ca ajutam la pieptanarea parului Reginei Maria a Scotiei, ori ca fumam pipa pacii langa wigwan-ul Sefului de trib. Acestea ar putea fi interpretate ca amintiri ale vietilor trecute. In mod particular, deosebit de insufletite sint experientele mortii, poate implicand tortura. Nu este verosimil, se ridica argumentul, ca astfel de experiente morbide sa traumatizeze atat de rpofund sufletul incat sa putem avea o reluare de fiecare data cand si cand – uneori intr-o miscare terifient de inceata.

Mare lucru, spun oponentii. Si nu este intersant ca aceste amintiri au cu ele fie o stralucire calda, nostalgica, entuziasta, fie sint substanta cosmarurilor si a filemlor de graoza? Nu este fascinant ca de regula implica o celebra figura istorica (despre care toti ati citit foarte mult) sau, in egala masura, o forma celebra de moarte (arderea pe rug este in topul topurilor), urmata inde-aproape de crucificare)?

3. AM FOST REGINAMARIA A SCOTIEI

In mod ocazional, unii dintre noi au indicatia clara ca in trecut au fost cineva anume. Aceasta poate fi doar o strafulgerare sau o viziune care revine. Poate fi o experineta total particulara si personala. Sau una sugerata de catre o alta persoana, cum ar fi un medium sau un guru; sau cineva care a fost scos la iveala din Subconstient prin regresie hipnotica sau prin meditatie.

Acest fel de evidenta se mareste tot mai convingator cu fiecare noua piesa a cercetarii subiectului. Pentru amintiri personale, decanul este Joan Grant, care a scris multe carti, amintindu-si de vietile din Egipt, Grecia si de pretutindeni. Pentru vietile precedente descrise de un medium, cel mai fluent exponent a fost Edgar Cayce, a carui remarcabila marturie in multe mii de cazuri a fost inregistarta cu fidelitate de dsicipolii sai. Si pentru amintirile rechemate prin intermediul hipnozei, evidenta se inalta an dupa an – de la originala Cautati-o pe Bridey Murphy pana la cartea Helenei Wambach, Viata de dupa viata.

Aceasta dovada, mai mult decat oricare alta, este cea pe care baietii contra reincarnarii adora sa o faca bucatele. Ei batjocoresc pe oricine crede ca a fost vreo celebritate in trecut; si condamna intreaga practica ca pe o forma usoara de schizofrenie obsesiva – acel tip de lucru care, dus la extreme, pun oamenii in situatia de nebunie, crezand ca ei sint Napoleon.

Explicatia lor pentru fenomenul de regresie este dubla. Unii dintre ei sustin ca exista o banca de memorie genetica capabila sa fie mostenita de generatii successive. Undeva in creierul dumneavoastra, sugereaza ei, exista un tip de dulap plin cu amintiri din sec. 17, 18 si 19 – amintiri care au fost transmise pe cale genetica de la parinte la copil si apoi la nepot.

A doua explicatie, pe care adeptii teoriei lui Jung ar putea-o accepta. Este aceea ca sub regresie hipnotica, sinteti pur si simplu scufundat in subconstientul colectiv unde ramasitele tuturor vietilor umane din anul intersat stau imprastiate pe fundul oceanului, ca o comoara naufragiata. Deoarece toti scafandrii, danduli-se o sansa pe jumatate, cred in cautatori pastratori, voi ganditi imdiat ca epavele plutitoare pe care le descoperiti, va apartin, chiar daca in realitate apratin oricui.

Daca imi permiteti sa adaug un cuvant din punctul meu de vedere, stiu cel putin trei doamne care cred ca au fost regina maria a scotiei. Ele ar putea fi induse in eroare; dar o explicatie paluzibila este aceea ca ele erau toate inflacarate romano-catolice in europa secolului XVI. De vreme ce maria a fost o mare personalitate insufletita pentru Reformare in europa de nord, ea a fost obiectul multor sperante si rugaciuni – si foarte adorata. Imaginea mariei a fost ingropata in sufletul acestor oameni – atat este mult,incat se identifica cu ea – efectiv – cu 4 secole mai tarziu.

4. TALENTELE COPILARIEI

Exista oameni exceptionali ca par capabili sa cante la pian pe cel mai inalt scaun, sa abordeze o ecuatie de gradul II in patut, si sa scrie poezii in carucior. Este aproape ca si cum Mozart, Einstein, sau Ben Jonson s-au intors din viata de dupa moarte.

Oh, da, zambesc dispretuitori cei contra. Daca ar exista un astfel de lucru ca prodigiozitatea, ar putea fi un accident al naturii, o anomalie a cromozomilor. Dar in linii mari, spun ei, talentul e cultivat, nu innascut, chestie de mediu ambiant, nu de caracteristici ereditare.

Acesta este un dragut argument lamentabil, daca ma intrebati pe mine. A fost demonstrat din ce in ce mai mult ca oamenii au personalitate din momentul nasterii. Cele 9 luni din pantece nu sint petrecute doar pentru a forma corpul; se formeaza mintea si la fel de bine perspectiva emotionala.

Tocmai am spus aceasta, replica biologii in felul lor condescendent. Abia am explicat, numai daca ati fi ascultat, ca aceste caracteristici dobandite se datoreaza chimiei trupului, nu este nimic altceva.

De unde stii, tipule? – intreb eu, sarind de pe gard. De unde stii ca nimic altceva nu este implicat? Te-a preocupat vreodata ideea ca acest cod genetic ar putea fi de fapt comandat de pe un nivel superior de viata? Te asemeni constructorului care crede ca planurile apar la intamplare prin posta; el refuza sa creada ca in realitate le-a expediat un arhitect.

Ha, ha, spun sardonic biologii. Nu am gasit nici o dovada, nicaieri, ca arhitectul exista.

Atunci gasiti unul, marai eu, catarandu-ma din nou pe gard.

Pentru a tine partea cuiva in aceste dezbateri metafizice, trebuie sa fii al naibii de potrivit pentru aceasta.

5. JUDECATA SANATOASA

Odata ce ai inceput sa te gandesti la scopul vietii, Dramaratonul isi face datoria. Furnizeaza un motiv pentru a trai si asigura justitia pentru toti. Telul vietii e sa te faca perfect intreg, stralucitor in toate, ca un diamant slefuit in mod magnific, si pentru a intelege aceasta, lucrezi in acelasi timp la o fateta. Indiferent ce faci, spui si gandesti in aceasta viata, vei avea consecintele lor inevitabile in vietile care urmeaza. Nu poti scapa de destinul tau, pentru ca tu singur ti l-ai creat. Actioneaza acum ca un ticalos mai tarziu vei plati pentru cruzimea ta. Fii bun si vei rasplatit.

Obiectia ridicata la aceasta mica predica este un cascat binevoitor. Credeti orice va face fericiti – spun opozantii – dar nu va asteptati din partea noastra sa ne alaturam in trancaneala asta sentimentala si de doi bani.

Mai serios, nu realizati, ca astazi stim foarte multe lucruri legate de evolutie? Toate credintele in povestile cu zane ale trecutului, ca Era de Aur sau Atlantida sau vizitele oamenilor din spatiu, s-au dovedit a fi vorbe de claca. Trecutul nostru nu este nici romantic, nici moral, nici cu simtul realitatii. Pur si simplu ni s-a intamplat. sintem animale inteligente, cu un creier colosal, de curand dezvoltat, care este, dupa cum stim, singurul creier constient de sine din natura. Ca parte a acestei constiinte de sine, ne-am dezvoltat o preferinta – aproape o patima – pentru a inventa fantezii despre trecutul si despre viitorul nostru. Sint doar fantezii. Nu exista rai, nu exista iad, nici viata de dupa moarte, nici pre-existenta sau post-existenta. Oh, si un punct final: aceste deseuri, resturi (aceasta murdarie) despre Astrologie. Aruncati-le; incep sa duhneasca. Cresteti. Fiti ateisti cu voi insiva.

Cu un salt m-am dat jos de pe gard. Este timpul ca acesti obraznici sa primeasca o lectie.

Articol etichetat cu:, , , , , ,

Care este gandul tau?