Referiri noi-testamentare despre "Fiul Omului"

<< Consideraţiile creştine despre cartea profetului Daniel

Pentru că nu putem trata sintagma biblică “Fiul Omului” din profeţia lui Daniel fără a face unele referiri nou-testamentare, ne vom opri în continuare la acestea spre o mai bună înţelegere a expresiei.

În cadrul problematicii Noului Testament din acest secol, putem afirma că Fiul Omului a fost şi este încă un punct arzător, de maximă importanţă pentru orice biblicist. Cercetări recente au adus o lumină nouă în ceea ce priveşte expresia aceasta şi au argumentat că nu era un titlu folosit în cercurile iudaice şi, mai mult, că nu era larg răspândită aşteptarea mesianică ce avea ca prim punct de interes pe Fiul Omului.(1) Din acest punct de vedere conceptul care este centrul atenţiei analizei prezentului eseu devine foarte important pentru că, cel puţin la o primă interpretare, pare foarte greu de conceput ca evreii să facă vreo apropiere între Mesia şi Fiul Omului. Totuşi, această punere laolaltă în acelaşi spaţiu cultural se realizează odată cu Daniel, numai că aici Mesia nu e simplu “Fiul Omului” ci “cineva ca Fiul Omului”. Rămânând la interpretarea noastră strict creştină afirmăm că profetul Daniel nu putea face altceva: chiar profet fiind el era şi fiu al poporului său pentru care, de fapt, vorbea. Aşa stând lucrurile nu se poate face un salt prea direct de la un Mesia aproape integral transcendent la Fiul Omului. Pasajul din cartea profetului Daniel este puntea care leagă o interpretare pioasă (in ordinea apariţiei) cu una foarte elaborată şi foarte precisă, mai presus de minte: cea creştină.

Revenind la Noul Testament nu putem să nu observăm interpretările actuale despre Fiul Omului din Evanghelii. Protestantismul, sub directa influenţă a lui Bultmann, categoriseşte spusele Fiului Omului în trei grupe distincte:

a) afirmaţii ce privesc în primul rând viitorul;

b) relatări privind suferinţa, moartea şi învierea lui Hristos;

c) aserţiuni despre autoritatea lui Iisus în timpul vieţii sale.

Chiar dacă majoritatea textelor au concluzionat că cele mai vechi şi mai autentice (cele mai importante deci) afirmaţii aparţin primului set, aceasta nu i-a împiedicat să emită ipoteze foarte felurite despre originea lor. Unii, în frunte cu Bultmann, încearcă să acrediteze ideea că versetele din Evanghelii aparţin (într-o formă sau alta) lui Iisus ca personaj istoric(2) pe când alţii sunt convinşi că acestea aparţin celor ce au stat în jurul Domnului (şi nu lui Hristos personal), fiind spuse după învierea Mântuitorului.(3)

Din punct de vedere ortodox, interesante prin stranietatea lor sunt afirmaţiile din ultimul grup. De aceea mai zăbovim puţin asupra lor pentru a şti mai bine ce anume susţin aceşti interpreţi ai Noului Testament. Vom lua ca exemplu pe Norman Perrin ale cărui ipoteze le vom studia în continuare. El presupune că, în general, comentatorii au ajuns la concluzia că există o folosire a textului de la Daniel în Noul Testament privind învierea lui Iisus plecând în principal de la unele paragrafe din Faptele Apostolilor şi de la unele din Evanghelia după Marcu.(4) Propunând textul de la Marcu 14:62 : “Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.” ca final al unui lung proces de elaborare şi interpretare creştină, Perrin presupune că acest proces combină două tradiţii foarte bine conturate şi chiar contrare într-o oarecare măsură: 1) Portretul învierii lui Hristos şi preamărirea Sa ca Fiu al Omului, cel pus în dreapta Domnului (iar ca argument scripturistic în afara de Daniel 7:13 Perrin aduce aici mărturia Psalmului 109:1: “Zis-a Domnul Domnului Meu: “şezi de-a dreapta Mea pănă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor tale.t””); 2) Interpretarea textului de la Daniel 7:13 ca profeţie a parusiei lui Iisus. Acest din urmă punct, atragem în mod cât se poate de serios atenţia, este ceva foarte special de vreme ce poate coexista cu presupunerea că este o distincţie foarte importantă, de esenţă, între Iisus şi Fiul Omului. Nu e neapărat ca un text care poate trimite la Iisus să vorbească numai literar despre El. Interpretând astfel unii biblicişti au ajuns sa spună că “Fiul Omului” nu se referă neapărat la Iisus.(5)

Vorbind despre acest mod de a interpreta trebuie să îl plasăm înăuntrul său şi pe Perrin, care, discutând textul de la Marcu 13:26: “Atunci vom vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă.” distinge, decurgând din acest verset, doar două interpretări: a) ori era o concepţie bine conturată, clară, dincolo de orice fel de posibilă ambiguitate, a iudeilor din vremea lui Iisus despre un Fiu al Omului care “vine pe nori” (adică din ceruri pe pământ) şi Hristos a admis-o ca adevărată, a impropriat-o, sau b) această exprimare este un produs al creştinilor care presupuneau şi presupun că învierea lui Iisus va fi fost reală.

O interpretare nouă privind textul de la Daniel 7:13 este absurdă. De aceea, din perspectiva lui Perrin Mântuitorul ar fi cumva “condamnat” să rămână fie un iudeu în blog.jorjette.ro/tag/spirit/” title=”Vezi toate articolele despre spirit aici”>spirit care nu s-a clintit de la strămoşeasca învăţătură, fie un nimic de vreme ce nu prea contează ce a făcut sau ce a spus: ceea ce e esenţial este ceea ce a rămas, ce au spus (a se citi au inventat) creştinii. Noi nu putem nici măcar să ne gândim să răspundem, într-un fel sau altul, afirmaţiilor acestui teolog neortodox. Pentru ortodoxie Mântuitorul nu a fost nici un simplu iudeu lipsit de personalitate şi de contribuţii proprii, nici un ceva peste care se poate foarte uşor trece pentru a ajunge la ceea ce într-adevăr contează: “invenţiile” apostolilor care, pentru protestanţi, au făcut istorie.

Vom mai sublinia doar că rolul inovator al creştinilor apare după moartea şi învierea lui Hristos în contextul unei idei foarte presante pentru ei din punctul de vedere al lui Perrin. Este vorba despre ideea că apostolii considerau cert faptul că evangheliile au fost scrise pentru beneficiul lor personal şi că cele profeţite de Iisus se vor întâmpla în viitorul foarte apropiat. Pentru gânditorii protestanţi primii creştini legau timpul celei de-a 2-a veniri a lui Hristos de viaţa lor proprie.

Expresia nou testamentară de “Fiul Omului” trebuie pusă în legătură în primul rând, în afară de Daniel 7: 13, cu descrierea făcută în cap. 7 al cărţii profetului Daniel, referitoare la “Cel vechi de zile”. După cum se poate observa imediat din chiar prima lecturare a versetelor 9 şi 10, Dumnezeu are aici un portret foarte clar antropomorfizat. Nu întâmplător, versetul 13 care aduce în prim plan sintagma noastră pare în acest context a face trimitere la Dumnezeu.

Din această perspectivă sintagma Fiul Omului care apare de foarte multe ori în Noul Testament trebuie privită în primul rând ca simbol pentru Dumnezeu Fiul, a doua persoană a Sfintei Treimi. Reluând împărţirea de mai sus a folosirii expresiei în trei feluri indicate, precizăm că putem grupa versetele în cauză în cele trei mari categorii:

1) preziceri (profeţii), mai ales despre venirea Fiului Omului. Aici mai ales apare caracterul eshatologic. Acestea sunt: în Evanghelia după Matei 16:27, 24:27, 24:30, 24:37-39, 24:44, 25:31, 26:64, 10:23, 13:41, 16:28, 19:28; Evanghelia după Marcu 8:38, 13:26, 14:62; Evanghelia după Luca 9:26, 17:24, 21:27, 17:26-30, 12:40, 22:69, 12:8, 18:8, 21:36.

2) precizări privind suferinţa, moartea şi învierea Fiului Omului: Evanghelia după Matei 17:9, 17:12, 17:22, 20:18, 26:45, 26:2; Evanghelia după Marcu 9:9, 9:12, 9:31, 10:33, 14:41, 8:31 şi Evanghelia după Luca 9:44, 18:31, 9:22, 24:7.

3) despre autoritatea Fiului Omului: Evanghelia după Matei 9:6, 12:8; Evanghelia după Marcu 2:10, 2:28; Evanghelie după Luca 5:24 şi 6:5.

După cum se poate observa dacă se au în vedere numai menţiunile evangheliilor sinoptice de celelalte texte din Noul Testament se poate oferi o imagine cât mai completă posibil despre relatările nou testamentare care reiau şi resemnifică expresia ce face obiectul studiului de faţă. Spunem aceasta pentru că spre deosebire de Vechiul Testament în Evanghelii prin sintagma Fiului Omului este înţeles exclusiv (uneori, cel puţin) Iisus Hristos. Trimiterile la textele Evanghelice sunt menţionate de: Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (11:19; 8:20; 12:32) şi respectiv de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (7:34; 9:58; 12:10).

Pe lângă aceste mărturii mai adăugăm şi pe cele din Evanghelia după Ioan care vine şi ea să susţină afirmaţiile sinopticilor care vedeau în Iisus Hristos pe Fiul Omului, adică pe Dumnezeu, pe cea de a doua persoana a Sfintei Treimi. Folosirea sintagmei apare în Evanghelia după Ioan numai în două locuri: în dialogul lui Iisus cu Nicodim (3:13) şi apoi în relatarea despre pâinea vieţii (6:62). În discuţia Sa cu Nicodim, Mântuitorul Hristos arată că doar Fiul Omului s-a suit la cer şi a coborât de acolo, iar în celălalt verset ni se spune că Fiul Omului era, înainte, undeva sus (adică în Ceruri). Ambele texte vorbesc mai mult decât lămurit despre Fiul Omului ca Dumnezeu, esenţialmente separat de om şi superior acestuia. De aceea, făcând o paralelă între sinoptici şi Sf. Apostol şi evanghelist Ioan, mărturiile evanghelice nu se contrazic, ci dimpotrivă ele se completează. Sfântul Apostol Matei, de exemplu, vorbeşte de Fiul Omului numai ca om, pentru a lăsa loc versetelor de la Ioan, care ne spun ca El este Dumnezeu.

Tratând separat problema Fiului Omului la Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca faţă de Sfântul Ioan, se poate pune mai bine în lumină dubla fire a lui Iisus. El este cu adevărat om şi Dumnezeu iar această nouă punere în prim-plan a Fiului Omului nu este străină textului de la Daniel (7: 13). Aici Fiul Omului este înfăţişat ca judecător după cum numele sau Însuşi ne-o spune.

În afară de Sfintele Evanghelii expresia de Fiul Omului este prezentă şi în Apocalipsă (1:7, 1:13, şi 14:14).

În această scriere nou testamentară se observă unele asemănări frapante cu textul din Cartea lui Daniel. Trecând peste asemănările generale dintre cartea profetului Daniel şi Apocalipsa (care pot şi chiar au fost făcute; ca exemplu vezi punerea în paralel a textelor Daniel 10:2-12:4, cu Apocalipsa 1:9-3:22) vom încerca să abordăm cele două cărţi ţinând cont doar de sintagma Fiul Omului şi de ceea ce poate fi pus în legătură cu ea.

Mai întâi se cuvine să precizăm că în Apocalipsă expresia aceasta apare de două ori. Prima data apare în textul: “Şi în mijlocul sfeşnicelor (am văzut n.n.) pe Cineva asemeni Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare, şi încins pe sub sân cu un brâu de aur”(1:13). Fiul Omului prezentat aici este în mod evident pentru Sfântul Ioan Teologul şi pentru creştini, Iisus Hristos. Modul în care El este descris prezintă oarecari similitudini – nu doar de nume – cu Cel Ce apare în textul de la Daniel (7:13), în primul rând, iar în al doilea rând, există mari asemănări în ceea ce priveşte caracteristica modului său de a fi îmbrăcat precum “Cel vechi de zile” (Daniel 7:9-10). Din această perspectivă poate părea cert faptul că textul pe care tocmai l-am citat din Sfântul Ioan Teologul nu doar face legătura între cele două versete vetero-testamentare, ci aduce şi o mai bună înţelegere a textului referitor la Fiul Omului şi Cel vechi în zile.

Desigur că aceste asemănări nu pot fi întâmplătoare, pentru că nu putem presupune că Sfântul Ioan Teologul nu cunoştea textul din Daniel. Mergând în această direcţie, ce putem afirma cu privire la punerea în paralel a celor două texte? Părerea firească este aceea că autorul Apocalipsei, vorbind în mod evident despre Hristos, va încerca să facă o analogie cu textul de la Daniel (7:9-10) pentru a sublinia identitatea esenţială dintre Dumnezeu Tatăl şi Hristos sau chiar să ne spună că Iisus este Dumnezeu. Apropierea dintre cele două texte scripturistice este cu atât mai mare cu cât vedenia lui Daniel (identică în punctele esenţiale cu cealaltă, prezentă în Noul Testament) se referă, ca şi cea din Apocalipsă, la vremurile din urmă, după cum cele două texte ne precizează explicit.

Sintagma “Fiul Omului” apare a doua oară în Apocalipsa (14:14): “Şi am privit şi iată un nor alb, şi Cel Ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe cap cununa de aur şi în mână secera ascuţită.” Asemănarea cu textul de la Daniel (7:13) este izbitoare, în ambele texte apărând sintagma Fiul Omului, legată într-un fel sau altul de nori (la Daniel, Fiul vine pe nori). Ambele texte biblice privesc numai o parte dintr-o vedenie care tulbură pe cel căruia îi este descoperit timpul din urmă. Întrucât puse faţă în faţă cele două versete pot vorbi pentru ele însele în ideea precizării asemănărilor, nu mai insistam.

Ţinând seama de cele spuse în această privinţă, putem afirma că textul profetului Daniel a fost folosit pentru importanţa sa şi în Noul Testament. Evangheliile ne vorbesc foarte des despre Fiul Omului, iar în cartea Apocalipsa pare, cel puţin în unele texte (14:14), să fie inspirată din cartea profetului Daniel (7:13).

Din acest punct de vedere, textele vetero-testamentare, unde sintagma apare, devin de o crucială importanţă, pentru că sunt o mărturie a profetului Daniel despre Mesia, adică despre Iisus Hristos, Cel Ce a venit să împlinească legea şi profeţii.

Note:
1. Vezi Geza Vermes, An Aramaic Approach to the Gospels and Acts, Oxford, Clarendon, 1967, p. 327-28; Norman Perrin, A Modern Pilgrimage în New Testament Christology, Philadephia, Fortess, 1974 p.23-40; idem Rediscovering the Teaching of Jesus; Ny; Harper and Row 1967 p. 164-73.(înapoi)
2. Vezi R. Bultmann, The History of the Synoptic Tradition, N.Z. Harper and Row, 1968, p. 112, 122 şi 128 şi 151-152; idem, Theology of the New Testament, (2 vol.), N.Z., Scribner, 1951; 1: 29-30, Ferdinand Hahn, The titles the Jesus în Christology: Their History în Early Christianism, London, Lutterworth, 1969; A. J. B. Higgins, Jesus and the Son of Man, Philadelphia, Fortress 1964, R.H. Fuller, The Foundation of New Testament Christology, N.Y., Scribner’s, 1965. (înapoi)
3. Norman Perrin : Mark XXV: 62. The End Product of a Christian Pesher Tradition?; idem The Son of Man în the Synoptic Tradition apud idem A Modern Pilgrinage, ed. cit; Philipp Vielhauer, Aufsatze zum Neun Testament, Munich, Kaiser, 1965; John R. Donahue, Recent Studies on the Origin of ‘Son of Man’ Gospels, Catolical Biblical Quarterly, 48 (1986) p.485-86 şi 494-496 (înapoi)
4. Vezi N. Perrin, A Modern…, p. 10-18 şi idem Rediscovering the Teaching… p. 176-181 (înapoi)
5. Bultmann, Synoptic Tradition, p. 112, 122, 128 şi Higgins, Jesus and the Son of Man, p 185-209. (înapoi)

Comparând textele din Noul Testament cu cele din profeţia lui Daniel >>

Care este gandul tau?