Referat despre apele din Buzău

Dispoziţia în trepte şi varietatea reliefului, condiţiile climatice diferenţiate şi complexitatea litologiei şi structurii geologice a regiunii se reflectă într-o multitudine de aspecte pe care le îmbracă atât regimul scurgerii de suprafaţă, cât şi cel al apelor freatice subterane.

Apele freatice şi subterane. Varietatea litologica, tectonica şi structurala, specifica celor trei mari unitati de relief, influenteaza în mod direct distributia şi caracterul apelor subterane.

Zona montana corespunde flisului paleogen compus din facies grezos sau peltic bituminos, cu fisuratii fine, ce permit acumularea apelor subterane. Cele mai bogate rezerve de ape subterane se intalnesc, insa, în depozitele deluvio-coluviale, cantonate sub forma de lentile. Prezenta lor este pusa în evidenta prin izvoare numeroase, cu debite suficient de mari. Sunt cunoscute şi cateva structuri hidrogeologice cu ape minerale, care au un continut ridicat de H2S, cum sunt cele de la Siriu, Lopatari, Nehoiu, Fisici.

Zona dealurilor subcarpatice se caracterizeaza prin existenta a doua sectoare. Cel situat la vest de valea Slanicului are litologie şi tectonica variata ( gresii şi marne nisipo-argiloase ), ce permit circulatia şi acumularea apelor la mari adancimi. în depozile cuaternare, mai principale sunt stratele acvifere de la 3, 4, 5 şi 7 m. Prezenta masivelor de sare, a argilelor sarate şi a gipsurilor influenteaza chimismul apelor subterane, dandu-le un grad ridicat de mineralizare. Astfel se explica prezenta numeroaselor izvoare clorosodice, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din dealurile Meledic, Gavanele şi din vaile Muratoarea, Scorosesti etc. Sectorul de la est de valea Slanicului se caracterizeaza prin predominarea gresiilor, nisipurilor şi pietrisurilor, cu strate acvifere dispuse diferentiat. Pe interfluvii, apele subterane se gasesc la mare adancime, pe când în cadrul vailor, cele mai bogate rezerve acvifere sunt cantonate în depozitele proluviale şi de terasa. Ca o particularitate hidrologica apare concordanta ce exista intre directia de curgere a apelor subterane şi inclinarea generala a reliefului ( mai pregnanta în cazul piemontului Ramnicului, unde orizonturile acvifere se gasesc la 20-30 m adancime ). Mineralizarea apelor freatice din acest sector este destul de ridicata, inregistrandu-se chiar o ” zonalitate hidrochimica „.

O mentiune aparte trebuie acordata conului de dejectie al Buzaului. Grosimea mare a depozitelor aluviale ce se suprapun pietrisurilor de de Candesti şi prezenta numeroaselor lentile argiloase permit formarea mai multor strate acvifere cu debite bogate.

În zona de campie, formatiunile cuaternare permeabile favorizeaza inmagazinarea unor importante cantitati de apa. Alimentarea stratelor acvifere de mare adancime se face din marginea externa a subcarpatilor, unde apele sunt cantonate la 50-200 m. La contactul cu dealurile, unde predomina pietrisurile, se formeaza 1-2 strate acvifere, cu grosimi mari şi debite bogate ( 5- 10 l/s ), în timp ce spre exterior, unde depozitele devin mai fine, se gasesc strate acvifere mai subtiri şi cu debite mai mici ( sub 1 l/s ). Din punct de vedere al mineralizarii, apele din campie se incadreaza în tipul hidrochimic bicarbonat, cu o mineralizatie totala de ,650 gr/kg.

Apele curgatoare. Principala arterahidrografica ce strabate judetul şi care dirijeaza aproape intregul regim hidrologic este Buzaul. El îşi aduna apele de pe clina estica a Mutilor Ciucas şi primeste ca afluenti, la Vama Buzaului, pe Buzoel şi Dalghiu. De aici curge prin Depresiunea Intorsura Buzaului, unde are un curs lenes şi sinuos, executand şi un cot de peste 900. Intra apoi în judetul Buzau, unde strabate cele trei mari unitati de relief : munte, deal şi campie. Particularitatile fizice geografice ale acestora se inscriu în aspectele morfofohidrologice ale raului. Sectorul montan al vaii Buzaului prezinta o asimetrie pronuntata ( afluenti de partea stanga – Zabratau, Hartagu, Casoca şi Basca Rozilei – extind bazinul sau mult spre est ). Pe partea dreapta, Buzaul primeste ca afluenti principali : Valea Neagra, Siriu, Nehoiu, care nu au mare influenta asupra regimului sau hidrologic.

Legat de prezenta bazinetelor, în sectorul montan intalnim doua tendinte generale de evolutie hidrodinamica. în cadrul bazinetelor ( Sasu, Broasca, Nehoiu-Nehoias, Paltineni, Mlajet etc. ), prezenta unei pante mai mici şi a unei sectiuni mai largi contribuie la scaderea vitezei şi la o imprastiere a apei în cadrul luncii şi albiei minore. Ca urmare, energia şi competenta raului scad, iar debitul solid transportat include cu preponderenta elemente cu diametrul redus. Din contra, în sectoarele inguste ale vaii, viteza şi puterea hidraulica a raului cresc, ca rezultat al maririi pantei în profil longitudinal şi al ingustarii profilului ei transversal. Dinamica raului este deosebit de mare, mai ales la viituri.

În sectorul subcarpatic, majoritatea afluentilor pe care Buzaul ii primeste sunt vai autohtone dealurilor subcarpatice, exceptie facand doar Basca Chiojdului, Sibiciul, Balaneasa şi Slanicul. Printre afluentii autohtoni, mai importanti sunt : Panataul, Saratelul, Muratoarea Piclelor şi Niscovul. Forma bazinului se mentine şi aici asimetrica. Caracterul torential al precipitatiilor, despaduririle masive, friabilitatea rocilor etc. influenteaza regimul hidrologic al Buzaului, dar mai ales al afluentilor. Se remarca o deosebire clara intre regimul scurgerii afluentilor autohtoni şi al celor alohtoni, care îşi mentin inca trasaturile din sectorul montan. Din punct de vedere hidrodinamic, în sectorul subcarpatic se manifesta doua aspecte : un prim aspect il dau afluentii Buzaului, care au o dinamica cu caracter pulsatoriu ( datorita litologiei, gradului redus de impadurire şi a precipitatiilor torentiale ), ce se manifesta pe un fond general de adancire continua; al doilea aspect este dat de valea Buzaului, care îşi pastreaza caracterele hidrodinamice specifice sectorului montan ( se manifesta diferentiat în zonele depresionare – Patarlagele, Cislau, Parscov-Berca – fata de sectoarele inguste de vale ).

În sectorul de campie, Buzaul primeste un numar redus de afluenti şi de o importanta minora, a caror dispunere ii confera un caracter simetric. Caracteristic este coeficientul ridicat de sinuozitate şi despletire, iar spre avale prezenta limanelor fluviatile ( Amara, Balta Alba ) şi a numeroaselor cursuri parasite („buzoiele”).

Regimul hidric al raurilor rezulta din datele masuratorilor efectuate la posturile hidrometrice de la Intorsura Buzaului, Hartagu, Nehoiu, Magura, Buzau, Racovita ( toate pe Buzau ), Basca Rozilei pe raul Basca, Cernatesti, Potarnichesti pa raul Slanic, Alexandru Odobescu, Ramnicu Sarat pe raul Ramnic.

Debitul mediu multianual în bazinele Buzau şi Ramnic releva o variatie normala ( Nehoiu 18,4 m3/s; Magura 21,6 m3/s; Sageata-Banita 25,2 m3/s; Ramnicul Sarat 17,7 m3/s ) şi o etajare pe verticala, dictata de cele trei trepte de de relief pe care se dezvolta. Subcarpatii introduc o nota aparte, prin rocile lor cu o scara mare a permeabilitatii, ce fac ca valorile debitelor medii multianuale sa fie sensibil diferite de la un rau la altul.

Scurgerea medie lunara prezinta o variatiemai mare, iregistrand mai fidel influenta factorilor locali. Astfel, în zona de munte ( postul Nehoiu ) scurgerea medie lunara cea mai ridicata ( 81,0 mm ) s-a iregistrat în luna aprilie, ca urmare a topirii intarziate a zapezilor. în zona dealurilor, datorita topirii timpurii a zapezilor, valoarea scurgerii incepe sa creasca inca din martie; în aprilie se contopesc nivelele maxime din zona de dealuri cu cele propagate din zona muntoasa, realizandu-se valoarea maxima a scurgerii medii lunare ( Magura 67,8 mm ); în noiembrie are loc o usoara crestere a debitului, ca urmare a ploilor tarzii de toamna. Peste campie, Buzaul şi Ramnicul iregistreaza variatii similare ale scurgerii în lunile de vara ( august ) şi inceputul toamnei ( septembrie-octombrie ), când precipitatiile sunt reduse. La munte, aparitia valorilor minime ale scurgerii coincide cu luna august, pe când în zonele de deal şi de campie cu octombrie ( deoarece aici sezonul ploios intarzie cu aproape doua luni ).

Scurgere medie sezoniera este relativ diferentiata de la un rau la altul. Primavara are loc scurgerea cea mai ridicata, ea reprezentand aproximativ 50 % din totalul scurgerii anuale. Valorile cele mai scazute sunt inregistrate toamna ( sub 13,3 % ). Vara scurgerea se mentine oarecum ridicata ( 25 % ).

Scurgerea minima se intalneste în doua perioade distincte : una vara şi una iarna. în ambele perioade, raurile au o alimentare perioade, raurile au o alimentare exclusiv subterana. Fenomenul se accentueaza în subcarpati, din cauza rocilor mult mai permeabile. Pe alocuri au loc chiar fenomene de totola secare a apelor de suprafata. Din acest punct de vedere se deosebesc trei tipuri de rauri : permanente, semipermanente, şi temporare. în prima categorie intra Buzaul, Ramnicul, Bisca Mare, Bisca Mica, Nehoiul, Sibiciul, Slanicul s.a. Raurile semipermanente seaca o data la 3-5 ani; în aceasta categorie se incadreaza Balaneasa, Panataul, Piclele, Valea Viei s.a. Raurile temporare seaca în fiecare an, fie în sezonul cald, fie inghetand total în timpul iernii; fenomenul este tipic zonelor cu pietrisuri de Candesti şi ca exemple pot fi date Niscovul şi Calnaul.

Scurgerea maxima se inregistreaza în intervalulu aprilie-noiembrie şi se manifesta sub forma de ” unda „, relativ scurta, în cadrul viiturii de vara sau de toamna, nedurand mai mult de 4-5 zile.Particularitatile reliefului, ca şi gradul ridicat al despaduririlor fac ca scurgerea maxima, concretizata prin viituri, sa constituie un element hidrologic deosebit de important. Lunile iulie şi noiembrie sunt cele mai bogate în viituri. Ele se datoresc ploilor abundente de la sfarsitul primaverii şi inceputul verii şi topirii intarziate a zapezilor; în noiembrie, viiturile sunt impuse de inceputul sezonului ploios. De scurgerea maxima sunt legate inundatiile foarte frecvente pe Buzau, Bisca Rozilei, Slanic, Saratel, Balaneasa. Pe raul Buazau ele sunt prezente aproape în fiecare an, dar cu intensitati diferite. Zonele cele mai afectate de inundatii apartin bazinelor depresionare şi sectoarelor de confluenta : Nehoiu, Patarlagele, Cislau, Parscov, Berca, regiunea din avale de Candesti etc. Tot ca o particularitate a scurgerii maxime este şi fenomenul denumit ” unda mare „. Aceasta reprezinta o crestere rapida a nivelului apei, ca urmare a precipitatiilor torentiale, dar şi a unor conditii fizico-geografice specifice bazinului hidrografic respectiv. Acest fenomen este prezent pe raurile afluente Buzaului, cum sunt: Bisca Rozilei, Bisca Chiojdului, Balaneasa, Panataul, Muratoarea Piclelor, Slanicul, Niscovul; uneori se manifesta şi în anumite sectoare ale Buzaului, reprezentand transmiterea nivelelor ridicate de pe afluenti, sau este impusa de configuratia locala a perimetrului udat.

Regimul termic şi de inghet al raurilor urmeaza, în general, desfasurarea temperaturilor aerului. Temperaturile medii multianuale, inregistrate pe raul Buzau, variaza intre 7,5 şi 10,9o C ( Nehoiu 7,50 C, Magura 8,90 C, Racovita 10,90 C ), fiind pregnant influentate de altitudine şi de particularitatile perimetrului udat. Temperaturile medii lunare cele mai ridicate au fost inregistrate în lunile iulie şi august ( Nehoiu 14,40 C – iulie, 16,20 C – august; Magura 18,20 C – iulie, 18,20 C – august; Racovita 22,80 C – iulie, 21,70 C – august; Bisca Rozilei 14,90 C – iulie, 15,20 C – august; Ramnicu Sarat 190 C – iulie, 18,60 C – august ), iar cele mai coborate în ianuarie şi februarie (Nehoiu 0,40 C – ianuarie, 0,70 C – februarie; Magura 0,40 C – ianuarie, 0,80 C – februarie; Racovita 0,40 C – ianuarie, 0,60 C – februarie; Ramnicu Sarat 0,20 C – ianuarie, 0,40 C – februarie ).

În ceea ce priveste fenomenele de inghet, data cea mai timpurie de aparitie a lor se inregistreaza în prima decada a lunii noiembrie, iar cea mai tarzie în ultima decada a lui martie. Dintre aceste fenomene, mai frecvente sunt podul de gheata la mal şi sloiurile. Durata medie a podului de gheata este de 25 – 60 de zile, exceptie facand bazinul Ramnicului, cu o medie de 55 – 60 de zile. Durata maxima de mentinere a ghetei la mal şi a sloiurilor, atat în perioada dinaintea podului de gheata, cat şi dupa el, este de 20 – 50 de zile; în medie, numarul de zile în care s-au inregistrat astfel de fenomene pe raurile judetului este de 10 – 15, iar durata cea mai mica de 1 – 2 zile.

Regimul hidrochimic al raurilor buzoiene este determinat, în principal, de structura geologica şi de climat. Prezenta gresiilor, marnelor, argilelor, nisipurilor, loessurilor, a benzilor de sare şi gips determina aparitia, în apele raurilor, a anumitor saruri solubile şi a unor suspensii minerale. în perioadele secetoase se inregistreaza o crestere a mineralizarii apelor, iar în cele ploioase precipitatiile produc o eroziune puternica a solurilor, fapt ce influenteaza negativ calitatea apelor. De asemenea se constata o crestere a mineralizarii apelor în functie de treapta de relief : în zona de munte, apele au un caracter sulfatat – bicarbonatat, cu mineralizare mijlocie ; în zona de dealuri, mineralizarea creste la 350 – 650 mg/l ( din care sulfati 134 – 250 mg/l şi cloruri 30 – 125 mg/l ); în zona de campie, mineralizarea atinge 680 – 1160 mg/l ( din care cloruri 350 – 370 mg/l). O nota aparte o dau izvoarele sulfuroase de la Baile Siriu, Fisici şi Nehoiu, precum şi unele izvoare sarate din subcarpati.

Lacurile. Hidrografia judetului Buzau este completata de un numar insemnat de ochiuri lacustre care, sub aspectul marimii, al gradului de evolutie şi al genezei, se prezinta foarte variat.

Lacurile naturale sunt cele mai numeroase. Dupa originea cuvetei, ele pot fi separate în mai multe tipuri :

Lacuri periglaciare, intre care cel mai reprezentativ este Lacul Vulturilor din Masivul Siriu. A luat nastere prin actiunea de nivatie şi gelivatie, precum şi prin deplasari masive de teren în conditii periglaciale.

Lacurile formate intre valuri de alunecare sunt mai numeroase, fapt explicat prin intensitatea şi frecventa alunecarii. Ele nu dainuie prea mult timp şi apar grupate sau insotite de numeroase zone mlastinoase. Cele mai frecvente se intalnesc pe Valea Saratelului, dar şi în alte locuri unde domina marno-argilele şi despaduririle. Printre acestea amintim : grupul lacurilor de la Joseni, lacurile de la Policiori, lacurile de pe valea Grabicina, lacul Odaile-Badila şi lacul Mlajet.

Lacurile de baraj natural se intalnesc în zona montana şi în subcarpati şi apar atunci când masa alunecata ajunge în albia minora araurilor, acoperind-o total. în cazul bararii partiale (peste 75% din albia minora) apar numai procese locale de lacuire. în prima categorie intra Lacul Talharilor de pe valea Hinsaru (afluent al Biscei Mari), lacurile de pe valea Csoca (la kilometrul 4,2 şi 9,2); barari partiale apar frecvent pe Bisca Mica, Basca Mare, Buzau. Urmele unor lacuri de baraj, scurse natural sau prin interventia omului, s-au pastrat pe valea Mreaja (afluent al Siriului), pe Buzau (în amonte de Siriu-Bai), în amonte de confluenta Bascei Rozilei cu Buzaul, la intrarea Buzaului în chei.

Ochiurile din craterele vulcanilor noroiosi au dimensiuni mici, forma circulara şi caracter efemer. Se intalnesc la Piclele şi Beciu.

Lacurile carstosaline sunt legate de fenomenele de dizolvare şi tasare existente de-a lungul ivirilor de sare. Stadiul incipient, de pseudodolina, apare când apa precipitatiilor stagneaza şi dizolva orizonturile superficiale de gresii sau marne salifere, fara a ajunge la stratul de sare. când infiltratia a ajuns la masivul de sare determina subminari şi tasari, creand depresiuni adanci. Faza cea mai avansata se caracterizeaza prin individualizarea unei cuvete lacustre de marimi apreciabile şi prin captusirea fundului cu material malos de panta, ce intrerupe legatura cu masivul de sare, facand ca apa lacului sa se indulceasca. Lacurile aflate în primele doua faze se intalnesc în grupul de la Meledic. Pentru a doua categorie, mai reprezentative sunt lacul Odaile, amplasat la izvoarele vaii Muratoarea (cu axele de 22/11 m, iar adancimea de 1,85 m), şi lacul Muratoarea.

Limanele fluviatile se desfasoara în lungul vaii Buzaului, în sectorul de campie, şi sunt reprezentative prin Amara şi Balta Alba. Ultimul este mai mare (lungimea 6,5 km, latimea maxima 2,5 km şi adancimea de 2 m), continutul în saruri ridicat facandu-l salmastru; namolul ii da şi o oarecare valoare terapeutica. Lacul Amara este dulce, fiind alimentat de un parau, dar şi de un canal din Buzau, ceea ce a permis mentinerea unui procent redus al salinitatii.

Lacurile artificiale sunt reduse ca numar şi tipuri. Exista câteva pentru prelucrarea canepei (pe valea Trestiei), sau pentru pescuit (Rusavatu). în viitori ani, prin ridicarea sistemului de baraje pe Buzau şi Basca, vor apare, şi în aceasta parte a patriei. Lacuri mari de retentie, în scopuri hidroenergetice şi de regularizare.

Articol etichetat cu:, , , ,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.