Realitatea e aşa cum este ea?

Brutalitatea iar îşi face loc în ceea ce numesc prezent. Şi plin de încredere îi dau iar foc şi din ea mai sorb o gură iar şi tot ceea ce pot să fac e să mă urmăresc cum fac ceea ce fac. Atât de banal, atât de simplu şi de firesc îmi pare totul. Precum un fluture, aş vrea să nu mai ştiu de introspecţie şi de Buddha. Ce treabă am eu aici de toate se petrec cu o viteză, toate trec şi nimic nu stă măcar o secundă pe loc, aşa … fără nici un motiv anume?

După ce că realitate mă face să transpir şi tot ea mă face să spun că-mi este frig, mă tot presează ceva din ea, din realitatea asta care e aşa cum este ea. Un gând! Pot să mă întreb orice pot să mă întreb. Şi asta devine din ce în ce mai banal!

Adică tot ceea ce pot să fac în viaţa asta este atât? Noi nu putem face minuni!

Realitatea îmi spune că eu nu mai sunt fantastic şi că acum nu pot decât să visez cum e să fiu fantastic. Eu nu mai am magie, dar realitatea îmi spune că pot cu imaginaţia mea să mai trăiesc cumva, magia. Şi asta devine din ce în ce mai banal!

Adică tot ceea ce pot eu experimenta, se află în viaţa asta? Paranoic şi sufocant!

Adică plantele şi animalele, natura şi tot ce simţ în jurul meu, e în jurul meu pentru a fi o dată cu mine, în clipele în care eu trăiesc? Când eu respir şi inima îmi bate, când aerul (cu toate-n el) mă pătrunde până în sinapse, eu nu am altceva de făcut decât să mă obsverv fără o valoare anume, desigur mai importantă decât activitatea mea zilnică în realitatea asta?

Aproape că nu mai înţeleg nimic! Şi nu e prima dată când mă întreb de ce trăiesc! Jur că nu e prima! Şi asta devine din ce în ce mai banal, pentru că tot ceea ce pot să fac este tot ceea ce pot să fac!

Voi nu înţelegeţi? Totul e fix, totul e gata pregătit. Noi nu putem fi decât ceea ce suntem! Asta nu e existenţă, asta nu e libertate, asta e închisoare … viaţa e doar o închisoare! Noi, eu, tu, nu putem fi decât ceea ce suntem sau putem fi! Brutal! Banal! Absurd!

Am să termin povestea asta cumva, dar acum că-mi dau seama că nu pot fi decât ceea ce sunt sau pot fi, îmi jur că nu voi mai fi vreodată în situaţia asta!

Dacă ar fi posibil să plec undeva unde să nu mai exist, aş face asta, şi nu vorbesc despre moarte, căci şi acolo dacă mă duc, voi exista undeva cumva! Ah, simt că nu am nici o scăpare, existenţa în forma asta, ea însăşi e o închisoare! Sunt un prizonie dincolo de viaţa asta. Nici dacă mor nu văd că pot fi liber, eliberat de aceste chestii fixe!

Cum pot să nu mai fiu deloc? Cum pot să nu mai exist de loc?

Şi când mă gândesc că un netrebnic a manipulat omenirea cu întrebarea „a fi sau a nu fi”…

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.