Râsul, pe post de jogging

Termenul de “jogging”, provenind de la verbul englezesc to jog care însemnează a se zgâlţâi, a se hurduca, a intrat după cum ştiţi şi în limba noastră, ca şi în multe alte limbi, întocmai ca şi termenul de stres, şi se foloseşte pentru a indica o alergare energică, forţată. Merită a şti că medicul Henri Rubinstein a facut nu de multă vreme senzaţie în lumea medicală indentificând râsul nu numai cu un “jogging”, ci chiar cu un “jogging” (în mod paradoxal) pe loc, şi nu numai al corpului, ci şi al spiritului. Această afirmaţie o face în cartea sa de mare rîsunet, intitulată “La psychosomatique du rire”, respectiv “Psihosomatica râsului”.

Dacă psihologii au fost preocupaţi în cercetările lor efectuate pe problematica complexă a râsului doar de găsirea unor corelatii între caracteristicile râsului şi acelea ale individului, medicii, la rândul lor, preocupaţi de comprimarea la maximum a mişcării în lumea modernă, deci de problematica sedentarismului, s-au dovedit desigur interesaţi în mod major despre acest jogging pe loc, care ar putea să-l absolve pe omul modern de consecintele nefaste ale sedentarismului asupra sănătăţii.

Şi, aprofundând acest aspect, medicii zilelor noastre au observat că râsul induce, într-adevăr, complexe modificări atât în fiziologia normală cât şi în cea patologică. Astfel, s-a observat că acest act psihofiziologic care este râsul, pe bună dreptate identificat de către celebrul poet italian dintre secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, Dante Alighieri, în lucrarea sa intitulată “Banchetul”, cu lumina de fulger a bucuriei sufleteşti, antrenează în circuitul pe care îl creează numeroase segmente viscerale ale organismului şi în special această verigă de mare importanţă pentru sănătate, care este veriga neuro-hormonală.rasul-pe-post-de-jogging

Detaliind această afirmaţie, vom specifica că râsul antrenează în sfera sa de acţiune în primul rând aparatul respirator, iar pe calea mişcărilor energice pe care astfel le imprimă cupolelor diafragmatice, respectiv acelor septuri musculare care separă aceste două mari cavităţi din economia organismului-cavitatea toracală şi cea abdominală-impulsionează în mod direct inspirul şi expirul şi, implicit, ventilaţia pulmonară, de unde şi beneficele efecte terapeutice pe care le resimt emfizematoşii, respectiv aceia prezentând scăderea elasticităţii ţesutului pulmonar, realitate antrenând după ea creşterea aerului rezidual şi implicit o hipoventilaţie pulmonară. Aceleaşi efecte benefice le mai resimt însă şi cei suferinzi de bronşită cronică – şi câţi fumători nu simt din plin rigorile acestei boli! – ca şi cei suferind de insuficienţă respiratorie în general.

Râsul, de asemenea, provoacă o autentică gimnastică abdominală şi implicit un brasaj în profunzime al tubului digestiv, iar prin expiraţia forţată pe care o produce, combate aerocolia, respectiv contribuie la evacuarea aerului care se adună în porţiunile înalte ale tubului digestiv şi care astfel produce atâtea dezagremente. După cum vedem, râsul este un excelent exerciţiu, travaliul muscular stimulând nu numai buna funcţionalitate a plămânilor şi a tubului digestiv, ci şi a tuturor funcţiilor organismului.

Sunt un fumător şi am putut face o corelaţie între un moment când râd bine şi o poveste clasică a celor care se lasă de fumat – cum că după un timp încep să expectoreze flegme, mucoase, şi că elimină “o chestie urâtă”. Dacă în mod normal cantitatea de mucoasă eliminată este foarte mică, după un o oră de comedie, de film comedie, cantitatea de mucoasă eliminată practic se triplează. Tuşesc şi elimin din gât şi din plămâni. Va să zică tot râsul ajută la eliminarea mucoasei plină de substanţe otrăvitoare pentru organism!

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "Râsul, pe post de jogging":

  1. Jorjette C Avram Ion
  2. Jorjette C Ana-
  3. Jorjette C Andreea

Care este gandul tau?