Privind în ochii insectelor

Un exemplu interesant de percepţie senzorială este oferit de nimfa de ţânţar (corethra) care conform majorităţii nimfelor de insecte ajunse la metamorfoză completă, are o viaţă activă aquatică până la ultima sa „năpârlire”. Ochii foarte bine dezvoltaţi îi permit să se deplaseze şi să supravegheze mediul înconjurător. Trecerea la starea de adult printr-o „năpârlire” instantanee propulsează în universul aerian, unde se va adapta perfect, graţie multor percepţii senzoriale.

Marea diversitate a invenţiilor naturii se poate detecta şi la organismele luminiscente, în ochii „în faţete” ale insectelor şi în complexitatea procesului vederii la mamiferele superioare.

V-aţi uitat vreodată în ochii unui vierme de pământ? Puteţi să-l examinaţi cu lupa de la cap la coadă fără a găsi o urmă de ochi. Şi totuşi, acest animal care se teme de lumină, ştie s-o distingă foarte bine de întuneric. Un examen atent cu microscopul descoperă celule izolate împrăştiate pe tegument. Fiecare se comportă ca o veritabilă „placă sensibilă”. Aceste organe vizuale fac parte din categoria celor mai rudimentare din câte se cunosc. Ele sunt compuse din celule fotoreceptoare, fără de care nu poate fi conceput nici un organ de vedere.

libelulaPare curios, de exemplu, că libelulele care foarte uşor îşi prind din zbor victimele, nu disting deloc insectele care se află peste tot, aparent mai la îndemână – pe frunzele de arbori. Ochii lor mari însă, care pot vedea de la mare distanţă o insectă în zbor sunt incapabili să discearnă formele imobile. Pentru libelule aceste „lucruri” care nu se mişcă, „nu există”.

De o parte şi de alta a capului unei albine sau muşte se găsesc mii de ochi microscopici. Fiecare oferă nu o imagine completă a obiectului privit ci doar un punct al acestui obiect.

Ansamblul punctelor astfel captate formează un adevărat „mozaic”, care redă imaginea, mai puţin clară decât la vertebrate.

Musca însă, este o „maşină” aeriană mult mai complexă… Pentru a zbura, ea trebuie să-şi moduleze în permanenţă frecvenţa şi amplitudinea bătăilor aripilor, dar, de asemenea, şi orientarea acestora. Pentru a comanda celor 18 perechi de muşchi cu care sunt echipate aripile, creierul trebuie la rândul lui să primească informaţii extrem de precise asupra lumii care-l înconjoară. În acest moment, se ştie că la nivelul celui de al treilea ganglion optic, există un grup de 45 neuroni specializaţi în detectarea mişcării. Fiecare se ocupă cu „citirea” unei anumite deplasări, orizontale sau verticale. …Conectate unor faţete diferite ale ochilor panoramici, aceste duzini de neuroni devin un adevărat „motor de condus”, care le permite în permanenţă redresarea zborului, evitarea obstacolelor şi păstrarea sensului înaintării.

Dacă omul poate distinge două obiecte separate de un centimetru la o distanţă de 20 m, păsările rămân mult mai dotate în acest domeniu. De exemplu, distanţa la care şoimul mic vede o libelulă este de două ori mai mare decât distanţa de la care poate un om să vadă. S-a calculat că acuitatea vizuală a acestui şoim are un unghi mai mic de 21 secunde – adică poate vedea două obiecte cu condiţia ca ele să susţină un unghi de mai puţin de 21 secunde.

Dar, este de domeniul fanteziei şi anecdoticului să se creadă că într-adevăr taurul se enervează la vederea culorii roşii. Nu distinge nici un fel de culoare! Mişcările toreadorului şi ale capei sale sunt cele care-l „provoacă” pe taur. Deci este total inutil să vă ascundeţi părţi de îmbrăcăminte, eşarfe de culoare roşie, atunci când treceţi sau traversaţi o poiană unde pasc vaci, boi sau bivoli. Trebuie doar să mergeţi cât mai liniştit posibil.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?