Prezicerile profesioniste – tarifate şi impozitate

“Extralucizii” îşi aliniază tarifele după onorariile medicilor generalişti când reputaţia lor, care se face din auzite, nu le permite să se ridice la nivelul (foarte invidiat) al psihanaliştilor – cu care ei împart un statut juridic ambiguu. Articolele 479,480 şi 450 din Codul Civil francez, de exemplu, care nu sunt aplicate, condamnă, într-adevăr, interpretarea viselor şi exerciţiul divinaţiei, când ele sunt comercializate.

De aceea, prezicătoarele şi prezicătorii sunt impozitaţi de către fisc în calitate de grafologi, singura profesie oficial recunoscută. Sub presiunea ordinului medicilor, justiţia este mult mai severă cu ghicitorii-vindecători care practică, prin diagnosticele, prognosticurile şi prescripţiile lor, ilegal medicina. Ar fi însă o aventură hazardată să încercăm să trasăm o linie de demarcaţie clară între cunoştinţele foarte compozite care constituie divinaţia obişnuită şi aproape instituţionalizată…

Dacă ea se defineşte global prin utilizarea tehnicilor mantice sau a suporturilor de prezicere (de la bolul de cristal la stabilirea horoscopului, trecând prin tarot), câmpul ei de activitate îmbrăţişează caracterologia, precum şi – la fel de bine – sfatul de bun-simţ (ilustrat la începutul anilor 70 de doamna Soleil pe undele unui post local), şi acoperă, în parte, domeniul, lăsat liber în oraşe, al vrăjitorilor.

Fiind de la sine înţeles că ghicitorul nu se va prezenta niciodată sub această denumire, ci sub aceea, în multe privinţe mai liniştitoare (pentru că vrea binele şi nu răul celorlalţi), de vraci. Percepţia extrasenzorială nu contează, în general, aproape deloc în declaraţiile ghicitorilor, chiar şi atunci când ei au spiritul destul de subtil ca şi al “marabut”-ilor, pe care poţi să-i vizitezi…

Om de bun-simţ, ghicitorul ştie să relativizeze datele pe care i le furnizează protocolul mantie. Chiromanţistele, e lucru ştiut, acordă mai mare atenţie alurii generale a clientului lor, semnelor exterioare de apartenenţă socială, chipului acestuia (pe care pot citi aşteptare, angoasă, încredere în viaţă etc), decât conformaţiei mâinilor sale, care oferă, totuşi, indicaţii foarte utile despre tipul de meserie pe care îl exercită…

Dacă empatia joacă ici şi colo un rol deloc neglijabil, nu ar fi greşeală mai mare decât să excludem de aici deducţia, analiza plecând de la indicii care fac uneori din ghicitori nişte mici Sherlock Holmes, ai căror Watsoni uimiţi suntem noi! Extralucizii, care practică psihometria, extrag tot felul de informaţii dintr-un obiect care a servit multă vreme persoanei pe care ei trebuie s-o descrie.

Dacă e vorba de un baston (exemplul dat de Hubert Larcher în Encyclopedie de la divination), ghicitorul îl cercetează, îl cântăreşte, îi evaluează înălţimea, se serveşte de el ca să meargă… Procedând astfel, el este în măsură să furnizeze o mulţime de detalii despre persoana în cauză, după cât este capătul bastonului de uzat, după calitatea lemnului, curbura mânerului etc.

În exercitarea artei sale, o prezicătoare pricepută e apreciată după aptitudinea ei de a întoarce clientului informaţiile pe care le-a primit de la el, dar amplificându-le şi obiectivându-le prin cuvânt. Ea îşi ghidează cu abilitate discursul urmărind reacţiile interlocutorului său: dacă sunt negative, le corectează, dacă sunt pozitive, insistă. Ea este în situaţia cuiva care, vrând să pătrundă în centrul unui labirint, nu are altă soluţie decât să încerce succesiv şi metodic diferitele galerii.

În cazul de faţă însă ea îşi maschează cu pricepere rătăcirile. Deşi consultantul se dezvăluie, în general, mai mult decât crede că o face (el a venit mai puţin pentru a asculta şi mai mult pentru a fi ascultat), informaţiile pe care le transmite extralucidei nu sunt numai verbale; acestora li se adaugă mimica, jocurile de fizionomie, micromişcările pe care el nu le poate stăpâni, fiindcă nu este conştient de ele.

Dacă nu cumva, dimpotrivă, cum am făcut-o şi noi deliberat în mai multe ocazii, nu jucăm cu o oarecare verosimilitate cartea îndrăgostitului nefericit sau a omului nehotărât în afaceri; atunci, ghicitorul intră în joc fără să-şi dea seama: mincinosului îi răspunde un mincinos şi jumătate…

Percepţia globală pe care ghicitorul o are despre un individ se întemeiază pe aprecierea pe care şi-o formează despre el de la prima vedere. Şi nu numai ghicitorul, ci şi raţionalistul cel mai “călit”. El va deduce din aparenţe – care, de altfel, nu sunt toate false – caracterul unui om pe care îl vede trecând pe stradă după câteva particularităţi fizice sau vestimentare: după alura şi după modul în care ocupă spaţiul şi se mişcă în el.

Acest fel de morfologie spontană, “sălbatică” (cum se spune despre psihanaliză atunci când ea este utilizată în afara cadrului curei) este foarte frecvent confundată cu divinaţia, cu intuiţia mantică, pentru că este instantanee şi pare că nesocoteşte orice analiză, orice reflecţie, orice mediere. În vreme ce ea se bazează pe un mare număr de prejudecăţi implicite în legătură cu istoria personală a subiectului, originile şi inserţia sa socială, precum şi pe un complex întreg de cunoştinţe empirice privind arta de a trăi în societate.

Mai mult decât sociologia, acest gen de constatare ţine de etologia umană şi, mai ales, de proxemică. O analiză mai subtilă ar permite apărătorilor divinaţiei obişnuite să economisească trimiterea sistematică la percepţia “psi”… De altfel, în general, parapsihologii serioşi se feresc foarte mult să garanteze autenticitatea unui “psi” în astfel de condiţii de exerciţiu.

Care este gandul tau?