Povesti de groaza adevarate de speriat copiii şi adulţii

horror

Încă de mică, crescând la bunici, într-un sătuc. Am avut ocazia să-mi treacă pe la urechi tot felul de povesti de groaza. In acel moment au avut efectul de a-mi provoca un sentiment de frică de necunoscut, de a-mi ridica părul pe întregu-mi corp. În urma acestor povesti, am ajuns să-mi fie frică să ies seara din casă. Uneori daca ramaneam singura acasa dormeam cu toate becurile stinse si cu muzica pornita. Asta ca sa nu aud nici un sunet, care bineinteles, pareau a fi foarte multe la acea vreme.

Am auzit tot felul de povesti de groaza despre spirite, fantome, zombi. Tot felul de întâmplări “ciudate” care de fiecare dată mă lasau cu gura căscată şi cu un sentiment ciudat.  Mi se spunea că dacă în timpul nopţii îmi aud numele, dacă aud pe cineva care mă strigă să nu mă uit, pentru că dacă mă voi uita voi fi “luată” sau posedată. Poveşti cu animale şi nu numai… Povesti cu fiinte supranaturale.

Zilele ce urmează plec la bunici şi când mă voi întoarce, voi aduce o serie  de poveşti de acest fel, cu toate detaliile. Sper sa fie cât mai multe.

Ştiu că toţi avem astfel de poveşti, aşa că le aştept şi pe ale voastre. Fie trimiti o poveste pe e-mail (pagina de contact) pentru a fi publicate separat ca articol propriu-zis alături de numele vostru sau un pseudonim, fie sub formă de comentarii.

Povesti de groaza reale de la bunici

O să încep cu o scurtă poveste ce mi-am amintit-o, povestită de străbunicul meu, Alexa.

Într-o noapte, cu lună plină, în timp ce se întorcea cu căruţa de la moara aflată într-un alt sat, aflat în mijlocul unui câmp a întâlnit un om. Un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, foarte sobră. Străbunicul meu era un om tare blând şi cu frică de Dumnezeu. L-a întrebat ce face aşa târziu pe drum şi încotro se îndreaptă, însă nu a primit nici un răspuns. Străbunicul s-a mirat, însă străinul s-a aşezat în spatele căruţii, moment în care cai au început să se agite. A încercat străbunicul să intre în vorbă cu el, dar nimic. După câţiva metri, s-a uitat  în spatele căruţei şi nimic. Pe o arie foarte mare nu era ţipenie de om…

O altă povestioară, că mi-a venit pofta să scriu aceste povesti de groaza scurte.

Unchiul meu are acum frumoasa vârstă de 50 de ani. Când era tânăr, era moda de a merge la peţit. Şi a plecat el de cu seară la fete (la actuala mea mătuşă). Cum se simţea bine, a poposit acolo până la o oră destul de târzie, cam pe la 3 dimineaţa, când a plecat spre casă. În drumul său avea o casă mai retrasa, ascunsa dupa copaci. Casele se află la distanţe destul de măricele una de cealaltă.

Lângă aceasta se afla o fântână, în afara porţii. Din ceea ce povesteşte unchiul, era întuneric beznă şi ajungând în zonă a auzit cum cineva scoate apă (la ora 3 dimineata ). A spus “Bună seara”, însă nimeni nu i-a răspuns. Se auzea cum cineva scoate apă, dar nu s-a oprit, găleata s-a dat peste cap, a cazut în fântână şi iar a început să scoată apă. Unchiul a spus că într-un minut era ajuns acasă, deşi în mod normal ar fi facut 7-10 minute.

Revenim cu alte povesti de groaza?

Voi reveni cu astfel de povesti de groaza (cred, dar nu sunt sigură, că vor fi înregistrări audio) cu cât mai multe detalii şi le aştept cu mare drag şi pe ale voastre!

Deasemenea o să încerc să aflu cât mai multe despre farmece, descântece, despre morţi, tot felul de povesti spookyy, povesti de groaza! Spuneți-mi ce povesti de groaza ati auzit sau ati trait voi!


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

211 răspunsuri la „Povesti de groaza adevarate de speriat copiii şi adulţii”

  1. Avatar ana maria
    ana maria

    ingerii negrii sunt ucenicii diavolului:*

  2. Am citit povestea si am o intrbare: ce sunt de fapt ingerii negri?

  3. Avatar Alessia
    Alessia

    Buna ma numesc Alessia si am 25 de ani. Locuiesc in Baia Sprie si am un apartament si in Baia Mare.
    Pe data de 25 iulie 1989 am pornit pe la vreo 5 seara spre Baia Mare cu inca 8 copii (printre care se aflau si doi verisori). Cand le-am zis parintiilor unde merg au spus ca toti sa mergem la apartamentul nostru din Baia Mare, iar ei vor ramane cu unchiul si matusa mea la Baia Sprie. Pe la vreo 8 jumatate am ajuns la locul propus. Locul propus era podul Sasar unde spune legenda dormeau Ingerii Negrii. Eram 4 fete si 5 baieti. Atunci una din fete a observat ca sub pod (eram pe pod) a vazut niste oamenii imbracati in negru. Ne-am speriat foarte rau pentru ca unul din baieti ne-a spus de acesti Ingerii Negri. Atunci am zis ca mai bine ne inderptam spre apartament (care era in fata unui spital). Cand am ajunj acolo am spus ca fetele vor alege o camera si baietii alta (apartament format din doua camere). Dupa ce ne-am facut niste sandwich-uri si fiecare cate un pahar de cacao am mers la culcare. Pe la vreo 2 seara una din prietenele mele m-a trezit fiindca a auzit niste tropaituri (desi eram la etajul 2 iar blocul are doar 2 etaje). Am mers la baietii (care dormeau) si le-am spus ca am auzit tropaituri in tavan.Acestia ne-au asigurat de chestia asta fiindca si ei au auzit asa ca am hotarat sa mergem la vecini. La parter este magazinul La doi pasi, iar la etajul unu sunt doua apartamente (unul care era de vanzare), iar la etajul doi unde suntem si noi mai este un apartament unde sunt plecati in Austria. Deci ne-am dus la cei de la etajul unu si le-am cerut ajutor. Acestia au spus sa mergem doi dintre noi la magazin si sa vedem ce reactie au. Eu si verisorul meu Adrian am mers la magazin vorbind tare despre toate chestile pe care la facem. Atunci un inger negru a venit in fata noastra. Asa am tipat atunci ca acel om ne-a prins de gurita si era sa ne duca. Bine ca atunci a aparut unul dintre acei vecini si i-a spus sa ne lase in pace. Atunci am fugit pe scari asa de rapid de parca mancam pamantul. De atunci m-am invatat:
    -sa nu merg pe podul Sasar;
    -sa nu merg cu prieteni noaptea in oras in apartamentul acela noaptea fara un adult.
    -sa nu mai imi fie frica de Ingerii Negri.

  4. Salut , sunt Alex si am 18 ani … Am sa va povestesc 2 intamplari reale pe care le-am trait acum 10 respectiv 5 ani …
    Cand eram mic , imi placea sa ii ascult pe cei mari spunand povesti de groaza care ma speriau la culme de imi era frica sa ma duc si singur acasa ( precizez ca stateam la etajul 4/4 ) . Astfel , intr-o seara eram cu inca 2 prieteni buni intr-un parculet situat intre blocuri . Ne jucam , radeam , deci nu aveam nici un motiv sa ne imaginam noi vreo chestie urata sau ceva de genu’ . Din joaca noastra , unul din baieti ramane cu privirea atintita spre balconul de la etajul 4 al blocului din fata . Vazandu-l , si noi ne-am uitat ca sa vedem la ce se holba . Am vazut atunci o namila de om la vreo 2-2,5 m inaltime cu coarne si ochi rosi , negru din cap pana in picioare . Am inceput sa tipam si sa fugim intr-un gang aflat in apropiere dupa care ne-am facut curaj sa ne uitam iar spre balcon si sa constatam ca nu mai era nimic acolo . Cateva saptamani dupa aceea nu am putut dormi de frica sa nu apare iar chestia aceea . Precizez ca frica mi-a fost si mai mare acum cand am aflat de la o bunica faptul ca si ea a vazut aratarea aia tot in jurul varstei la care am vazut-o si ei dar pe un deal de cimitir si nicidecum intr-un bloc !
    Acum cealalta intamplare . Trecusera deja 5 ani de la “namila neagra” pe care o vazusem si nu imi mai era aminte de fantome cu toate ca devenisem pasionat de aceste lucruri . Astfel , intr-o vara ne stranseseram vreo 10 baieti sa plecam pe la padure cu totii . In drumul nostru am trecut pe langa un hotel parasit despre care se spune ca e bantuit de o fantoma a unei femei ucise acolo . Am trecut apoi un pod de fier aflat la o inaltime destul de mare peste care treceau trenuri . Toate bune si frumoase , am coborat asadar si podul si am inceput drumul prin padure . Vreau sa va spun ca din primii 10 pasi facuti in padure auzeam susoteli in spatele meu ( precizez ca eram ultimul dintre toti ) … Am mers mai departe si ma tot uitam in spate pentru ca susotelile acelea nu imi dadeau pace … Astfel , nu am ramas eu ultimul lasand vreo 2 baieti in spatele meu pentru orice eventualitate . Am ajuns apoi intr-o vale unde am avut o mare surpriza … In fata noastra aparuse o ceata groasa si odata ce am intrat in ceata aceea vreau sa va spun ca inghetam de frig … si era vara ! … Am trecut totusi si de ceata si am mers mai departe sustinand sus si tare ca era doar un fenomen meteorologic si sa nu ii dam importanta … Pana la urma , se facuse deja seara si trebuia sa ne intoarcem pentru ca o seara in padure fara un foc de protectie , haine sau arme , era o curata sinucidere . Ne-am aprins telefoanele care bateau la maxim 2 m in fata , neavand telefoane performante cu ” Blitz” pe atunci … Intr-un final , ajungem inapoi la pod unde ma opresc pe la jumatate sa ma leg la sireturile de la adidasul drept pentru ca o cadere in apa era ultimu’ lucru pe care il vroiai atunci … Imi pastrasem pe cineva in spatele meu pentru a fi mereu sigur ca nu e nimeni in spate si m-am aplecat … Atunci m-am blocat …pur sis implu nu mai stiam ce sa fac , m-am uitat pe apa si am vazut o femeie alba care mergea pe apa in sensul in care mergeam si noi … M-am uitat imediat pe cer dar era inorat si Luna nu ne-ar fi jucat vreo gluma proasta … m-am uitat apoi la baiatul din spatele meu si am fost totusi usurat s ail vad alb la fata si cu privirea spre apa … stiam ca nu doar eu am vazut acea …. fantoma ! …Am ajuns apoi in cartier unde le-am povestit baietilor ce am vazut … bineinteles ca nu ma credeau dar apoi a spus si celalalt baiat … si am jurat s anu mai trecem pe acolo mai ales cand e noapte !

  5. Avatar NEGREA IOANA
    NEGREA IOANA

    buna am sa va spun o alta poveste de groaza din viata mea.cand aveam aproximativ sapte ani mama mi-a povestit ceva ce mie mi s-a intamplat.cand eram mica mama mi-a spalat hainele si le-a pus pe gard (locuim la tara) apoi dupa cateva zile pantalonii mei nu mai erau acolo unde i-a pus mama. Dupa aceea am inceput sa ma balbai atunci cand vorbeam. Mama m-a dus la preotul din sat acolo unde, preotul i-a spus mamei ca cineva mi-a facut niste farmece.Tin minte ca era in postul pastelui. Preotul mi-a facut 3 zile la rand dezlegari, dupa care mi-am revenit. ACEEASTA POVESTE ESTE REALA!

    1. Astfel de chestii se intamplau foarte des la tara, multe persoane se ocupau cu farmece, insa in prezent, generatia noua care vine din urma se ocupa din ce in ce mai putin de astfel de prostii, si ma bucur, pentru ca prin farmecele lor faceau foarte mult rau. Farmece, blesteme, tot felul de astfel de povesti exista in mediul rural, se mai legau casniciile (persona nu se putea casatori), doar pentru ca cineva era invidios. Din cate am inteles, daca esti puternic, astfel de vraji, farmece, nu se prind, dar trebuie sa fii protejat intr-un fel, sau daca stii cum, sa te protejezi. (la copii e mai dificil, ei sunt vulnerabili si parintii sunt cei care ii pot proteja).

      Si noi ne-m mutat de vreo 3 ani la tara si am auzit multe astfel de poveti din zona, pe langa cele pe care le stiam dinainte.

      1. am 26 de ani…o sa povestesc pe scurt o intamplare si una, doua ”povesti” de-ale bunicii(stiu foarte multe)
        De cand eram copil si pana in prezent am vise in care il visez pe diavol …frica nu imi mai este si nici importanta nu le mai acord…
        Aveam in jur de 10, 11 ani cand a inceput…seara cand ma bagam la somn, stateam cu ochii inchisi(ma gandeam la diverse lucruri joaca, desene, ca orice copil), cand dintr-o data nu puteam sa mai ma misc, eram paralizat, decat limba foarte putin puteam sa o misc….auzeam tot in jurul meu(pe tata cand sforaia, eram perfect lucid)…a inceput un vajait foarte puternic in urechi (simteam ca imi explodeaza timpanele) si in acel moment mi-a aparut chipul dracului, eram speriat rau (nicioada nu am simtit o frica mai mare)…am inceput sa ma inchin cu limba si sa spun ”Tatal Nostru”(imi imaginam pe Dumnezeu, ingerii) si imi reveneam…
        In urma cu 3 ani am fost cu serviciul intr-un alt oras…am inchiriat o garsoniera frumos aranjata (am stat o luna in aceasta garsoniera din cauza proprietarului, nu din alte motive)…o luna cat am stat o singura data mi s-a intamplat …in jurul orei 23 m-am bagat la somn….am tras jalozelele, la unul din cele 3 geamuri am lasat-o putin mai sus sa nu fie bezna in camera (patul era situat pe coltul camerei, in dreptul capului era o noptiera, la celalalt capat era un sifonier….).
        M-am pus in pat…si dupa cateva minute m-i sa intamplat acelasi ”lucru”….nu puteam sa mai misc, simteam ca imi explodeaza urechile…am inceput sa ma inchin cu limba si sa spun rugaciuni…dupa care am deschis foarte putin ochii…in acel momente,in jumatatea camerei am vazut o silueta (umbra) foarte bine conturata care se uita la mine, s-a intors, a facut cativa pasi si a intrat in sifonier…
        mi-am revenit brusc (aveam o frica imensa), am sarit din pat si am aprins lumina…
        Am stat cateva minute de mi-am revenit, stiam ca nu are ce imi face, am stins lumina si m-am bagat la somn…chiar am dormit bine pana dimineata….

        Am stat cu un staret de vorba, i-am povestit tot…mi-a spus ca “atunci cand nu ma puteam misca, se pune-a dracul pe mine, silueta pe care am vazut-o de a intrat in sifonier era dracul(apare sub diferite forme:umbre, siluete, ca o ceata, pisica, caine etc)”…mi-a mai spus ”sa nu imi fie frica, ca nu are ce sa imi faca, degeaba incearca”…nu intru in detalii, ar fi prea multe de spus si prea personale chiar si pt un loc virtual… important este ca mi s-a mai intamplat si nu mi-a mai fost frica….si nici nu imi va fi…….Sa iti fie frica de Dumnezeu

      2. Asta mi se intampla mie acum 😮 insa nu am vazut nimic.spune-mi cum ai scapat de asta?

      3. Daca este adevarat ceea ce zici k sa intamplat.sa sti k nu esti singur/a…aceleasi chestii mi sau intamplat j mie ..ma bagam l somn..dupa un timp knd adormeam ma teezeam complet paralizata,urechile imi tiuiau.simteam k imi explodeaza capul.iar dak deschideam ochii vedeam cv negru deasupra mea uitantuse insistent l mn..incercam sa ma trezesc dar nu reuseam(eu convinsa k dorm )

  6. Mai ,deci si mie la fel!!

  7. Avatar stoiana alexandru
    stoiana alexandru

    sunt mai mult decat convins ca daca cineva se chinuia sa te blesteme nu iti facea un blestem sa te balbai…ci ceva mult mai rau 🙂 cred in magie neagra si vrajitorie…dar cine o practica nu are simtul umorului…iar mie ideea de ati face “blesteme de balbaire” mi se pare hilara 😀 …nu te contrazic…e doar parerea mea 🙂

  • Avatar negrea ioana
    negrea ioana

    in urma cu cinci ani cand neam mutat in casa noua unde au stat doi soti care aveau doi copii un baiat si o fata iar ei, sotii se bateau adesea din cauza alcoolului si a tigariilor in casa aceea erau adesea certuri din cauze destul de ciudate. prin casa nu trecuse nici o data preotul iar casa nu era sfintita cum este bine de obicei, ei au divortat iar el a plecat etc. si cum spuneam mai devreme ne-am mutat si odata cand stateam pe pat am vazut in cealalta camera (era usa deschisa)o umbra care merge deadreptul apoi intro alta zi am auzit batai in usa si mi se parea ca cineva ma striga, au trecut asa cateva luni iar apoi eu cu sora mea ne-am culcat in aceea camera si am simtit ca cineva se uita la noi(ne privea) iar eu am putut adormi doar la ora 4 dimineata,iar dupa aceea cateva noptii la rand sora mea care avea 2 ani se trezea din somn si plangea spunandu-ne ca vede o batrana care se uita sinistru la ea. dupa aceeasta intamplare n-am mai stat si am chemat de graba preotul care facut o slujba iar dupa aceea sau linistit toate apele

  • oauuuu super povestiriile de groaza.

  • Avatar panduru carmen
    panduru carmen

    iata o poveste de groaza
    De anul nou cand eram pe drum si parinti mei erau in casa se pregateau sa mergem in centru ca sa vedem artificile vine o masina.Trece cu o mare viteza si cand trece pe langa mine se opreste .Nu era nimeni in masina si se aude usa deschisanduse si odata se aude ca o inchide cineva tare. era un om fara cap care vine spre mine ma ia pe sus si ma baga in masina .Cand conducea era invizibilsi ma dus intr-un loc in care ma lasat acolo .Am ramas pana am murit de foame si de sete.

  • Avatar andreutzacute2
    andreutzacute2

    Odată mia spus unchiul meu că el cand era mic (avea 10 ani) se ducea cu prietenii la joaca pe un câmp si se intorceau seara.Unchiul meu a luat-o pe alt drum si le-a lăsat pe fete singure.Și deodată a apărut o Dacia veche si a iesit un om din ea si le-a zis fetelor ceva de genu
    -Haideti fetelor cu mine , că vă duc eu unde e bine!
    Mama(e sora lu unchimiu) si cealalta fata au fugit , si masina a disparut fara zgomot.
    Au ajuns acasă și a povestit totul bunicii mele(mama si unchimiu)

    E ADEVARATA POVESTEA!!!!

    1. si ce sa intamplat asa de ciudat. tot nu inteleg.

      1. a plecat fara sgomot!

  • Avatar prietenele
    prietenele

    nu cred in fantome

    1. si vrei un premiu?

      1. dupa atatea lucruri tot nu crezi in fantome.

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *