Numeroase au fost, începând din cea mai îndepărtată Antichitate, cazurile de posedare. Posesia face parte din ritualurile consacrate în religiile popoarelor numite primitive, fără a mai vorbi de vodu care se acomodează, de altfel, foarte bine cu modernitatea. După ce au trasat pe sol veve-uri (desene simbolice cu puternică încărcătură magică), participanţii se lasă pradă dansului până ajung în stare de transă.
Dansatorii sunt atunci consideraţi “călăriţi de ioa”, adică locuiţi de divinităţile panteonului vodu. Cu totul alta este natura posedării pentru Biserica Catolică care decelează în asta acţiunea Diavolului. Este motivul pentru care bisericile creştine, în general, formează exorcişti, care îi dau, este adevărat, pe majoritatea presupuşilor posedaţi de Diavol pe mâinile psihiatrilor şi ale altor psihoterapeuţi.
Atrăgând atenţia corpului social asupra stărilor anormale de conştiinţă – catalepsie, epilepsie, ipohondrie, isterie, letargie, convulsii – primii fluidişti şi magnetizatori au pus în cauză majoritatea posedărilor şi a manifestărilor diabolice. În anexa la al său Dictionnaire de superstitions (IS56), A. de Chesnel, autor catolic, dacă există astfel de autori, îşi face o datorie din a readuce la proporţii corecte ceea ce religia considera, de multă vreme, lucrare a Necuratului.
Dacă nu are îndrăzneala să nege în bloc posedarea de către spirite demonice, A. de Chesnel le consideră “părelnice” sau “false” pe cele care au stârnit atâtea comentarii timp de două sau trei secole. Astfel caracterizează el posedarea de la Loudun, cu Urbain Grandier, pe aceea de la Louviers etc.
Medicalizând fenomenele care ţineau mai înainte de demonologie, magnetizatorii creează noţiunea de “paranormal” înainte chiar de folosirea cuvântului şi de intrarea lui în dicţionare.
Dă-i un răspuns lui Ana- Anulează răspunsul