Poate fi sporit coeficientul de inteligenta?

Teoretic NU poate fi imbunatatit coeficientul de inteligenta, practic însă DA, după cum ne demonstrează câteva cercetări. Aceste cercetări mai evidențiază faptul că primii șapte ani din viața individului sunt absolut determinanți pentru dezvoltarea creierului și mai ales a inteligenței cu care este dotat acesta. Ceea ce este absolut șocant în contextul acestor cercetări, ține de faptul că există un maximum de maleabilitate și receptivitate care se înregistrează chiar înainte de împlinirea vârstei de patru ani.

copil inteligent - cum sa crestem coeficientul de inteligenta la copii

După cum vedem, perioada cea mai indicată pentru dezvoltarea inteligenței nu este aceea care corespunde școlii elementare sau liceului, așa cum am fi înclinați să credem, ci cea a primilor patru ani de viață, perioada care revine după cum prea bine știm din acest punct de vedere nu profesorilor, ci, în exclusivitate, părinților și bunicilor.

Cercetători de la “Infant Education Research” din Washington, SUA, și-au concentrat atenția asupra unui lot experimental alcătuit din 30 de copii. Intenția a fost de a studia coeficientul de inteligenta al acestor copii. Studiat prin metodele psiho-medicale cunoscute, a depășit cu 17 puncte coeficientul intelectual al copiilor din lotul martor.

Cum poate fi imbunatatit coeficientul de inteligenta la copii

Benjamin Bloom, un reputat profesor de pedagogie de la Universitatea din Chicago, care a efectuat și el studii similare, susține că un copil de 4 ani are deja jumatate din inteligența pe care o va avea la vârsta adultă. Toate aceste cercetări au stimulat desigur altele. Astfel, un celebru profesor de pediatrie din cadrul Universități Harvard, Burton White, a avut ideea de a așeza pe burtă un număr de 19 copii foarte mici, în anume leagăne transparente, prin care aceștia vedeau și urmăreau tot acel du-te-vino caracteristic saloanelor de pediatrie prin care permanent circulă medici, asistente și îngrijitoare.

Mai mult decât atât, același profesor de pediatrie a luat inițiativa instalării pe pereții saloanelor a numeroase policromii reprezentând flori, animale, diverse peisaje, pe care să le admire vrând-nevrând aceiași copii, operațiune care le solicită atenția, gândirea și care s-a soldat, în cele din urmă, cu sporirea coeficientului de inteligenta. O altă importantă constatare, pe care a făcut-o Burton White, ține de faptul că toți acești copii au învățat să apuce obiectele pe care le ofereau cei din jur, în numai câteva săptămâni, față de intervalul cunoscut, de trei luni, care există la copiii din lotul martor. Or, după cum se știe, până și apucarea obiectelor de către copiii foarte mici reprezintă un semn distinctiv de dezvoltare a inteligenței acestora.

Un alt mijloc de dezvoltare a inteligenței copiilor ține – după cum au demonstrat cercetări ulterioare – de folosirea cu discernamint și perseverență a cuvântului.

În acest sens, statistici cuprinzătoare au demonstrat că coeficientul de inteligenta al copiilor mici, cărora li se vorbește mult și expresiv, creste. Chiar dacă noi suntem convinși că ei nu înțeleg nimic din ceea ce li se spune. Coeficientul de inteligenta este evident mai ridicat decât al acelora pe care părinții îi menajează sau îi ignoră din acest punct de vedere. Sunt parinti care asteapta “vârsta de rigoare”, când ei vor fi pe deplin apți să înțeleagă ce li se spune.

De unde concluzia, aparent ilogică: părinții și bunicii trebuie să vorbească copiilor lor mult, clar și cu convingere. Spunându-le povești chiar în perioada când aceștia nu știu încă să vorbească, se creste  coeficientul de inteligenta. Mai mult decât atât, frazele să fie complete și nuanțate. Tot acest efort, aparent gratuit, va fi convertit în final în stimularea dezvoltării inteligenței la copii.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Poate fi sporit coeficientul de inteligenta?”

  1. Avatar derscanu
    derscanu

    Foarte posibil ce spun specialistii americani, de fapt si noi romanii stim ceva, nu? Cei 7 ani de acasa, vechea expresie, nu reprezinta doar codul etic social, ci si educatie, inteligenta, etc.
    Astfel ca nu scoala sau liceu fac diferenta, ci primii ani de viata, eu merg pe 7.
    Insa totul este in zadar, degeaba in primii ani copilul a beneficit de tot ce ii trebuie in vederea cresterii in inteligenta daca la scoala totul se destrama din cauza profesorilor sau a parintilor (indiferent de motive), este ca si o floare ce creste bine in ghiveciul ei pus la geam, dar mai apoi ghiveciul este mutat intr-un colt intunecos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *