Piramidele, ruguri ale veşniciei…

Nu multe din minunăţiile înălţate de Om de-a lungul vremurilor au fost în stare să înfrunte timpul, nu atât datorită colbului în care s-au macinat, cât mai ales „strădaniilor” demolatoare ale… omului. Cu toate acestea, omenirea are încă destule comori ce ne grăiesc despre măreţia geniului uman, despre măreţia altor vremuri!…

Vom porni călătoria din punctul temporal al miracolelor constructive şi de artă cunoscute sub numele de „cele şapte minuni ale lumii”, punct aflat în civilizaţiile Antichităţii şi, pentru început, să poposim în Egiptul antic de acum aproape cincizeci de veacuri…

Una dintre cele mai stranii şi mai frumoase maxime sună astfel: „Totul pe lume se teme de Timp, numai Timpul se teme de piramide”…

Monumente funerare ale atotputernicilor faraoni, temple sacre, depozitare pentru eternitate ale înţelepciunii şi ştiinţei – nu vom şti cu siguranţă niciodată ce gând a dominat mintea celor ce au hotărât destinaţia acestor extraordinare construcţii. Pentru explicarea funcţiilor piramidelor n-au lipsit, fireşte, nici ipoteze hazardate, mai mult sau mai puţin fanteziste: silozuri pentru grâne, temple pentru cultul Soarelui, diguri pentru oprirea furtunilor de nisip ce veneau dinspre deşert. Pliniu cel Bătrân, în a sa „Istorie Naturală”, afirmă că motivul care i-a făcut să ridice aceste monumente a fost fie „frica de a lăsa comorile lor pe mâinile urmaşilor sau duşmanilor”, fie „teama de a nu lăsa poporul fără ocupaţie”.

Cât adevăr, cât preţ putem pune pe multe din relatările surselor antice referitoare la destinaţia acestor monumente – e greu de ştiut. Suntem însă îndreptăţiţi să credem că piramidele, aşa cum şi cât le cunoaştem noi azi, par a fi deopotrivă monumente funerare, temple sacre şi depozitare ale cunoştinţelor. Ele sunt amplasate pe malul stâng al Nilului, la marginea estică a platoului libian care se întinde între fertila câmpie a fluviului şi deşert. Pe o distanţă de circa 30 km, de la nord la sud, piramidele se înalţă grupate în şase zone – Abu Roach, Gizeh, Zaniet-el-Arian, Abusir, Sakkarah şi Dahsur.

Denumirea de „piramidă” pare să provină din cuvântul caldeean „urimmiddin” (tr. literara, „luminile-măsurile”). în ebraica veche, „urim” înseamnă „revelaţie”. Vechii greci, privind piramida lui Kheops, probabil în lumina roşiatică a asfinţitului, aveau impresia că aceasta e învăluită în flăcări, motiv pentru care au numit acest gen de construcţie „piramidă”, adică „rug” – ne-am îngăduit să folosim această construcţie cu iz metaforic în titlu (de altminteri, expresia grecească e înrudită, ca semnificaţie, cu piramidonul nostru cel de toate zilele!). În sfârşit, în limba copta cuvântul „pirimit” sau „piremit” înseamnă „a zecea parte”.

Primele piramide au apărut, către anii 2900 î.Ch., în perioada celei de-a III-a dinastii. Neştiuţii arhitecţi care au conceput primele proiecte ale acestor grandioase monumente au avut ambiţia de a realiza construcţii care să atingă înălţimi de circa 70-80 m, cu un unghi al pantei mai mare de 50 de grade (!). Primul faraon care a soluţionat… inginereşte problemele ridicate de o astfel de construcţie – el sau slujbaşii lui înţelepti! – a fost Imhotep. El a decis ca aceasta să aibă forma unei piramide în trepte, mult mai lesne de construit, după cum o dovedeşte piramida de la Djezer (Sakkarah). Soluţiile constructive imaginate de Imhotep se regăsesc ulterior la toate piramidele înălţate în timpul întregii perioade a celei de-a III-a dinastii.

Celebrul faraon Kheops, fiul lui Snefru – primul faraon-constructor din dinastia a IV-a, dinastie situată de marea majoritate a istoricilor între anii 2720-2560 sau 2550-2450 î.Ch. – a învăţat din eşecurile tatălui său, arhitect mediocru, care-şi dorea o grandioasă piramidă, „mai înaltă şi mai abruptă”, fără să ia în calcul efectele asupra solului pe care le provoacă o astfel de construcţie cu o uriaşă greutate, concentrată pe o suprafaţă foarte redusă. Drept rezultat, solul cedează, pereţii camerelor funerare se încovoaie sub presiunea exterioară a solului puternic deformat şi, în final, construcţia trebuie abandonată… înainte de a fi ispravită! Motiv pentru care Snefru s-a văzut nevoit să se mulţumească cu o piramidă mai modesta, ale cărei ziduri exterioare aveau o pantă de numai 45 de grade…

Kheops a devenit cel mai mare constructor din toată istoria Egiptului antic, piramida sa de la Gizeh fiind cea mai înaltă – 147 m, cea mai armonioasă şi echilibrată, ca arhitectură, binemeritându-şi denumirea de „Marea Piramidă” şi includerea ei între cele şapte minuni ale lumii antice – şi nu numai. Este un tetraedru perfect, cu proporţii calculate potrivit „Numărului de Aur” f (f =1,618). Vechiul nume egiptean dat marii piramide era Yekhet-Khufu, ceea ce însemnă „orizontul (mormântul) lui Khufu” sau „locul splendorii lui Khufu”. (Numele de „Kheops”, sub care este cunoscut faraonul până în zilele noastre, îl datorăm lui Herodot, care a dat expresie grecească numelui egiptean – Khufu – sau Hufu, Skliufu. Diodor din Sicilia îl numea Kembes, Kemmis sau Kemmisor iar istoricul egiptean Manethon îl numeşte Sensaufi sau Sufis.) Fiind placată cu piatră albă, perfect şlefuită, piramida strălucea orbitor în lumina Soarelui, drept care egiptenii îi spuneau „Khuti” („luminile”).

Piramidele în 1891 …piramidele-din-gyza-1891

 

Iar, acum în zilele noastre, au ajuns cu oraşul la mai puţin de 1km de ele …piramidele

Probabil în viitorul apropiat ele vor ajunge parte din oraş, precum un oricare punct turistic dintr-un oraş cu o istorie, cu o societate …

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "Piramidele, ruguri ale veşniciei…":

  1. Jorjette C Adidasi Puma
  2. Jorjette C Boilere
  3. Jorjette C Michael Dorween
  4. Jorjette C Ana-
  5. Jorjette C raluxas

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.