Pierre de Rostegny Lancre – magistrat şi demonolog

LANCRE, Pierre de Rostegny (1553, Bordeaux – 1631, Cadiilac), a fost magistrat şi demonolog. Foarte cultivat şi, de altfel, rudă cu Montaigne, el şi-a exercitat funcţia de judecător la Bordeaux începând din 1582; regele Henric al IV-lea l-a însărcinat în 1608 – 1609 să „cureţe” Ţara bască, Bearnul şi o parte din Guyenne de numeroasele vrăjitoare care se pare că făceau ravagii acolo. (S-a vorbit despre prezenţa a o sută de mii de vrăjitoare la ceremoniile sabatului din Hendaye şi din Bordeaux.) Pierre de Lancre a ordonat să fie arse peste 500 de vrăjitoare, printre care femei foarte tinere şi copii, numai în ţinutul Labourd. El relatează pretinsele fărădelegi şi procesele acestora în Tableau de V inconstance des mauvais anges et demons (Paris, 1612) şi în Incredulite et mescreance du sortilege (1622), care sunt o colecţie de absurdităţi.

„În regiunea portului din Bayonne, scrie Jean Palou (care rezumă câteva capitole ale acestor două lucrări), vrăjitoarele, ca de altfel şi în Anglia în aceeaşi epocă, poruncesc vânturilor şi fac corăbiile să naufragieze. Ele însele se duc, ajutate de Satana, în Terra-Nova sau dansează pe plaja din Hendaye, aproape de monumentele megalitice; Diavolul apare acolo cu două chipuri,amintire păgână a zeului Ianus, iar preoţii vin să ţină slujba cu capul în jos.”

Articol etichetat cu:,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.