Pierderea individualităţii prin dezindividuare

Cel de-al treilea stadiu, al Sfîntului Duh al adultului autentic, este corespunzător al etapei finale a individuării, etapă în care individul se orientează şi pătrunde din ce în ce mai profund în propriul inconştient începând cu cel personal şi terminând cu cel colectiv, realizând astfel dacă îi este cu putinţă un „complexi o oppositurum” sau „unus mundus”, adică o întregire şi unire a propriului Psyche.

Jung spune despre trecerea de la un stadiu la celălalt: ” Întocmai cum tranziţia de la primul stadiu la cel de-al doilea cere sacrificarea dependenţei infantile, tot aşa tranziţia la cel de-al treilea stadiu cere renunţarea la independenţa exclusivă…” ( ibidem)

Pe al treilea stadiu al Duhului Sfânt îl descrie ca fiind: „articulare Eului conştient cu o totalitate supraordonată despre care nu se poate spune că este Eu dar care este cel mai bine vizualizată ca fiinţă mai cuprinzătoare, deşi ar trebui, desigur, să fim tot timpul conţtienţi de antropomorfismul unei asemenea concepţii. Greu de definit, acestă dimensiune necunoscută poate fi trăită de Psyche şi este cunoscută în limbajul creştin drept Duhul Sfânt, suflarea care vindecă şi întregeşte” ( M.Palmer, 1999, pag. 227-228). Astfel, simbolistica Sfintei Treimi se suprapune întocmai peste fazele individuării demonstrând atât trăsătura terapeutică a unei vieţi religioase autentice, nemortificată de anxietăţi, supersitţii sau forme fără conţinut, cât şi rolul important pe care trăirea religioasă îl are în cadrul vieţii psihice. M.Palmer sintetizează foarte bine relaţia dintre viaţa religioasă şi individuare din perspectiva lui Carl Gustav Jung : ” Întrucât cerinţa de unitate psihică este arhetipală o caracteristică esenţială a priori a oricărei personalităţi această cerinţă este parte intrinsecă a imaginii despre Dumnezeu creată de individ. Individuarea este aşadar, parte integrantă a atitudinii religioase: Dumnezeu care I se prezintă individului ca arhetip din profunzimile propriei fiinţe psihice a individului – Dumnezeu interior – este conceput de spiritul religios ca Dumnezeu al întregului sau totalităţii” (M.Palmer, 1999, pag. 222).crapaturi-pamant-uscat

Deci, individuarea reprezintă un proces arhetipal guvernat de către Sine, exprimat în imagini arhetipale ale Sinelui, imagini care la nivelul empiric sunt identice cu conţinuturile arhetipale al ideii de Dumnezeu. Despre imaginile lui Dumnezeu M. Palmer spune, urmând cursul gândirii lui Jung, : „numai reîntorcându-ne la aceste imagini arhetipale grandioase putem restabili semnificaţia vieţii noastre. Ceea ce găsim în aceste imagini este expresia naturii noastre arhetipale: că nu suntem pur şi simplu fiinţe personale şi subiective, ci fiinţe care posedă o dimensiune impersonală şi obiectivă şi că în această dimensiune stă o semnificaţie care nu este nici vremelnică şi nici parţială, ci infinită şi universală” ( M.Palmer, 1999, pag. 234). Şi mai mult, ” aceste imagini…exprimă nu numai sarcina vieţii, realizarea Sinelui, ci indică şi mijloacele de a o face impunând tuturor personalităţilor care se individuează (individuating personalities) o datorie şi responsabilitate unice: trăirea acestor imagini ca expresie a propriei trebuinţe interioare de totalitate şi construirea vieţii în concordanţă cu această trebuinţă” (ibidem).

Deci, arhetipul central, poteţialitate a priori a totalităţii, Sinele încearcă să integreze conştientul şi inconştientul într-o totalitate psihică, prin individuare tinzându-se astfel spre starea de sineitate, spre unus mundus psihic.

Însă a asculta vocea propriilor adâncuri, a-I urma chemarea, fără suficientă forţă a eului, a conştiinţei, duce nu spre individualiate prin străbaterea individuării de-a lungul întregii noastre vieţi (după cum deja am afirmat acest proces nu se termină niciodată) ci duce spre pierderea individualităţii prin dezindividuare.

Dezindividuarea, despre care au vorbit mai ales neojungienii, este procesul prin care se pierde alteritatea, ipostază de bază a propriei existenţe pri pierderea alterităţii, a Celuilalt, printr-o însingurare extremă, manifestă sau nu, astfel de indivizi sfârşesc prin a adera la un solipsism extrem şi deci prin a se pierde definitiv în ipseitate şi nu prin a se găsi şi reîntregii prin ei înşişi.

<< Partea 4Partea 1 >>

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Pierderea individualităţii prin dezindividuare":

  1. Jorjette C articole copii
  2. Jorjette C Referate

Care este gandul tau?