Pentru cine există Cosmosul?

V-aţi întrebat vreodată ce s-ar fi întâmplat – dacă s-ar fi întâmplat ceva! – în cazul în care constanţele care „guvernează” Universul nostru ar fi avut alte valori? Aceasta, oricât ar putea părea de ciudat unora, este una din cele mai serioase şi mai dificile întrebări ale ştiinţei. Pentru că cea mai mică variaţie a valorii lor ar face ca Universul să fie cu totul altul sau… să nu mai existe deloc!

Aşa cum se remarcă şi în revista italiană „Focus”, la doar o neînsemnată abatere a sarcinii electronului de la actuala să valoare, stelele nu s-ar mai aprinde seara pe cer şi nu ar mai sfârşi în explozii spectaculoase. Ca urmare, carbonul nu s-ar mai sintetiza în Univers, moleculele organice nu ar mai avea cum să se formeze şi, în final, viaţa însăşi, lipsită de baza ei, nu ar mai apărea. Şi nu doar atât!

O constantă a gravitaţiei puţin mai mare sau puţin mai mică ar face să nu poată exista stele cu sisteme planetare, unele capabile să găzduiască viaţă. Este ca şi cum am spune că Universul nostru a fost construit la asemenea parametri, încât să permită apariţia omului. Întâmplare? Rezultatul unui „plan divin”, aşa cum afirmă religia? Ştiinţa oferă o explicaţie mai simplă, cunoscută sub numele de „principiul antropic”. Într-o formulare simplă şi sumară, dacă Universul nu ar fi avut exact proprietăţile pe care le are acum, nu ar fi existat cine să-l observe! Cu alte cuvinte, existenta omului impune Universului anume caracteristici. De exemplu: să fie destul de „bătrân” pentru ca viaţa să fi avut timp suficient la dispoziţie pentru a se fi putut dezvolta pornind exclusiv de la molecule compuse din atomi suficient de grei (ale căror nuclee s-au format într-o fază avansată a evoluţiei stelare); să fie suficient de „mare” (pentru că pe tot parcursul vieţii sale el a fost într-o permanenţă expansiune); „spaţiul” să aibă trei dimensiuni…

cosmos-univers-multiversSă ne oprim la acest ultim punct: de ce exact trei, nu două, de exemplu, sau mai multe? Simplu, spune celebrul astrofizician englez Stephen Hawking: dacă ar fi fost doar bidimensional, atunci fiinţe complexe şi complicate, cum suntem noi, nu s-ar fi putut dezvolta – ar fi fost suficient un simplu canal digestiv pentru a împărţi corpul în două. Mai multe dimensiuni? Din nou, nu.Pentru că atunci orbitele planetelor nu ar fi fost stabile. O dilema? Un paradox?

Soluţia pare să fi fost găsită – potrivit revistei „Focus” – de George Ellis de la Universitatea dinn Capetown: există de fapt o infinitate de universuri, fiecare cu legile lui şi… cu numărul lui de dimensiuni. Faptul că Universul în care trăim noi, acum, arată cum arată, se datoreaza faptului că el oferă condiţiile apariţiei şi dezvoltării propriei noastre vieţi.

Chiar dacă cineva mai curios şi-ar putea pune şi o altă întrebare: este Universul făcut pentru noi, sau noi suntem făcuţi pentru Univers?!

Articol etichetat cu:,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.