Paze – folosite la apărarea şeptelului

Nici invocaţiile, nici rugăciunile (sau oraţiunile misterioase) nu sunt exclusiv rezervate fiinţelor umane. Există unele, numite “paze”, destinate apărării şeptelului, mai ales cai, bovine şi oi. Astfel, am găsit exemple în caietul unui servitor care lucra la castelul Beile-Garde (Pază-Bună) fără ca, totuşi, să fi putut localiza acest castel, care pare să se numească aşa doar pentru nevoile cauzei – simbol şi omonimie inspirate..

“Puneţi sare pe o farfurie – citim acolo -, apoi, cu spatele la răsăritul soarelui şi cu caii în faţa voastră, rostiţi, stând în genunchi – cu capul gol cele ce urmează: «Sare, care eşti făcută şi formată la castelul Frumoasei, Sfintei frumoase Elisabeta, cu numele Disoiet. SolTe purtând sarea, sare pe care te conjur în numele Gloriei, Doriante şi Gallianei sora sa; sare te conjur ca tu să păstrezi agerii mei cai. Cabaline pe care iată-le prezente în faţa lui Dumnezeu şi a mea, sănătoase şi curate, bând bine, mâncând bine, mari şi frumoase să fie după dorinţa mea; sare pe care sare te conjur, prin puterea Gloriei, prin virtutea Gloriei şi în intenţia mea întotdeauna de Glorie.»

Spunând aceasta în colţul de la răsărit, ajungeţi în celălalt colţ, urmând cursul acestui astru, şi rostiţi cele de mai sus. Şi faceţi la fel în cele patru colţuri; şi, întorcându-vă de unde aţi plecat, rostiţi din nou aceleaşi cuvinte. Aveţi grijă ca, în timpul ceremoniei, animalele să fie mereu în faţa voastră pentru că cele care vor merge de-a curmezişul sunt vite nebune. Faceţi apoi de trei ori înconjurul cailor voştri, aruncând cu sare peste animale, spunând: «Sare, te arunc cu mâna pe care Dumnezeu mi-a dat-o; Grappin, te chem, de la tine mă aştept.»

Cu ceea ce rămâne din sare, luaţi sânge de la animalul pe care călăriţi, şi spuneţi: «Animal cabalin, îţi iau sânge cu mâna pe care Dumnezeu mi-a dat-o; Groppin te chem, de la tine mă aştept.»”

Se ştie că Diavolului nu-i place sarea, care este un excelent antidot împotriva farmecelor, deochiului, vătămărilor de orice fel. În caietul cu pricina se află şi o pază în care Diavolul îşi găseşte cu siguranţă un folos: “Veţi spune: «Astarin, Astarot, care eşti Bahol, îţi dau turma mea în grijă şi în pază; şi ca plată îţi voi da vită albă sau neagră, aşa cum îmi va plăcea. Te conjur, Astarin, ca tu să mi-o păzeşti peste tot în aceste grădini, spunând hurlupapin.»”

Apoi: “Veţi face după cum a fost spus pentru castelul Belle-Garde şi veţi arunca sare rostind cele ce urmează: «Gupin Ferant a slăbit pe cel mare, Cain este cel care face pisica.» Apoi le veţi freca spunând aceleaşi vorbe.” Citim mai jos o pază care şi ea miroase a sulf:

“«Sare, care eşti făcută şi formată din spuma mării, te conjur să faci fericirea şi folosul stăpânului meu, te conjur în numele lui Crouay; da, te conjur în numele lui Crouay; Satan te conjur în numele lui Crouay. Rou şi Bouvayet; vino aici, te iau ca valet aruncând sare. Fisti Chvisti Belial.» Feriţi-vă să spuneţi: «Rouvayez, ce vei face tu eu voi găsi bine făcut.»”

“Această pază, scrisă în caietul grăjdarului, este puternică şi foarte grea.” Iată, mai departe, o implorare care este mai puţin obscură şi mai puţin suspectă de erezie: “Animale cu lână, vă iau în numele lui Dumnezeu şi a prea Sfintei Fecioare Maria. Eu îl rog pe Dumnezeu ca stăpânirea pe care o iau să aducă folos după dorinţa mea. Te conjur să desfaci şi să destrami orice fel de farmece şi vrăji care ar putea să treacă peste trupul agerei mele turme de vite cu lână, pe care, iat-o prezentă în faţa Domnului şi a mea; care e în grija şi în paza mea. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi al domnului Sfânt Ioan Botezătorul şi al domnului Abraham.”

Se mai recurge o dată la sare, apoi se spune formula următoare, fără să se ştie cine este Flori: “Treci Flori, Iisus a înviat.” Într-o altă pază se amestecă, de altfel cu voioşie, referinţe religioase cu practici conjuratorii care miros a erezie: “Vino vită cu lână, mielul de umilinţă, eu te păzesc Ave, Maria. Este mielul Mântuitorului care a postit patruzeci de zile fără răzvrătire, fără să fi luat nicio masă cu duşmanul, a fost ispitit în realitate. Mergi drept, vită cenuşie cu gheare apucătoare; mergi şi-ţi caută pradă lupi, lupoaice şi lupişori: tu n-ai de ce să vii la această carne care este aici. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi al preafericitului sfânt Cerb. De aceea Vade retro, o Satana!”

Apoi, reluând formulele şi gesturile indicate mai sus: “Vamis vanes Christus Vaincus, atacaţi sarea soli; şi atacaţi pe sfântul Sylvain în numele lui Iisus.” Nu uităm să cerem sării să ferească turma de bolile cele mai comune care ar putea s-o distrugă: “O sare! Te conjur, din partea marelui Dumnezeu viu, ca tu să-mi fii de folos la ceea ce-ţi cer, ca tu să-mi poţi apăra şi păzi turma de râie veche, de râie, de tignafes, de tignafesul mic, de otravă şi de ape rele. Îţi poruncesc cum Iisus Hristos salvatorul meu a comandat în barcă discipolilor săi, când ei îi spuseseră: «Doamne, trezeşte-te căci marea ne sperie.» De îndată, Domnul s-a trezit, a poruncit mării să se oprească; de îndată marea a devenit calma; poruncit de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.”

Suntem preveniţi: “Înainte de orice, la această pază, rostiţi asupra sării: «Panem coelestem accipiat, sit nomen Domine invocabis. Eum ter crgo docentes ornnes gentes baptizantes eos. In nomine Patris…»” Această latină de bucătărie este tipică pentru invocaţie, incantaţie şi medicina populară.

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "Paze – folosite la apărarea şeptelului":

  1. Jorjette C Ana-
  2. Jorjette C Carucioare copii

Care este gandul tau?