Otrăvire sau veneficiu

Când farmecele nu sunt suficiente, se recurge la veneficiu, adică la otravă. Celebra Afacere cu otrăvuri (1670-1680) dezvăluie în ce măsură, în secolul al XVII-lea, omuciderea prin otrăvire era legată de vrăjitorie. Era o crimă pe care numai Diavolul putea s-o inspire.

Contrar părerii lui Colbert, demonografii erau convinşi că vrăjitorii primeau de la puterile infernale un praf negru, capabil să omoare oamenii şi să răspândească cele mai îngrozitoare epidemii.

“Barba Aurie, arsă de vie, după sentinţa definitivă dată de Parlamentul Parisului în 1577, omorâse trei oameni, aruncând praf negru pe unde ei trebuiau să treacă. În plus, evocările sale se adresau, în aceeaşi măsură, lui Dumnezeu şi Demonului. Îngrozitoare blasfemie, după Bodin…

Jeanne Hervilliers, condamnată la Laon un an mai târziu, era vinovată de aceeaşi crimă… Nicolas Remy spunea despre Catherine Mathe că introducea acest praf în gura persoanelor adormite” (R. Villeneuve).

Aceeaşi mărturisire sub pana lui Grillandus:

“Ei [vrăjitorii] ung pe cel pe care vor să-l otrăvească în timp ce doarme cu un unguent, conţinând mai multe veninuri, când pe coapse, când pe pântece sau pe cap, când pe piept, pe coaste sau pe alte părţi ale corpului şi atât de mare este puterea acestei unsori, încât, încetul cu încetul, ea intră în carne şi pătrunde în cele din urmă în inimă.”

În 1571, un tânăr acuzat că a omorât doi gentilomi “a mărturisit, relatează Bodin, că el era servitorul lor şi că, văzându-i aruncând cu praf în case şi peste grâne şi spunând aceste cuvinte: «Blestem peste aceste fructe, peste această casă, peste acest ţinut», după ce a găsit acele prafuri, a luat şi el şi a aruncat peste patul unde dormeau cei doi gentilomi care au fost găsiţi morţi, tare umflaţi şi tare negri. Tânărul a fost achitat de judecători.”

Şi aşa s-au petrecut lucrurile în toate ţările din Europa.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?